Fostul președinte Donald Trump a reacționat la publicarea raportului final al procurorului special John Durham privind ancheta FBI referitoare la pres
Fostul președinte Donald Trump a reacționat la publicarea raportului final al procurorului special John Durham privind ancheta FBI referitoare la presupusele legături ale lui Trump cu Rusia, informează Brady Knox, Washington Examiner.
Într-o postare pe platforma de socializare Truth Social Trump a elogiat concluziile anchetei, afirmând că publicul american a fost „înșelat“ de persoane care încearcă să submineze Statele Unite.
„Incredibil! După îndelungi cercetări, procurorul special John Durham concluzionează că FBI nu ar fi trebuit să demareze ancheta Trump-Rusia!
Cu alte cuvinte, publicul american a fost înșelat, la fel cum este înșelat și în prezent de către cei care nu vor să vadă Măreție pentru America!“, a scris fostul președinte.
Deși nu s-a dovedit a fi ceea ce sperau Trump și mulți republicani, raportul a concluzionat că modul în care FBI a gestionat ancheta a fost „grav deficitar“ și a cauzat „grave prejudicii de reputație“. Durham a constatat că Dosarul Steele, care a declanșat investigația Trump-Rusia, a fost profund viciat și că FBI nu a fost în măsură să coroboreze „o singură acuzație substanțială“.
El a adăugat că agenția a continuat investigația în ciuda „lipsei totale de probe din partea serviciilor de informații care să confirme ipoteza pe care s-a bazat investigația“.
Ancheta lui Durham a fost dispusă de procurorul general al lui Trump, Bill Barr, în 2019. Concluziile investigației desfășurate pe parcursul a patru ani au confirmat unele dintre suspiciunile lui Trump cu privire la investigația FBI privind coluziunea cu Rusia, în special în ceea ce privește părtinirea politică și un raționament defectuos.
Cu toate acestea, raportul lui Durham nu a reușit să evidențieze că s-ar fi comis „crima secolului“, așa cum specula Trump, și nu a recomandat nicio punere sub acuzare.
Tribuna.US
COMMENTS