HomePagini Moldovenești

Reforma din Moldova pe care o așteaptă cu nerăbdare Uniunea Europeană

Reforma din Moldova pe care o așteaptă cu nerăbdare Uniunea Europeană

Ca să beneficieze în acest an din asistența macro-financiară promisă de Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să ducă la capăt câteva reforme a

Ca să beneficieze în acest an din asistența macro-financiară promisă de Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să ducă la capăt câteva reforme asumate încă de fosta guvernare. Acest lucru însă este problematic, în condiţiile în care sunt întârzieri majore.

Cel puțin așa rezultă din comunicatul de presă emis de Comisia Europeană după vizita pe 3 octombrie, la Chișinău a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate/Vice-Președintele Comisiei Europene, Federica Mogherini.

UE așteaptă cu nerăbdare finalizarea procesului de separare în energie

Până în prezent, UE a reluat deja plățile de sprijin bugetar, a semnat mai multe acorduri de finanțare, a mobilizat expertiza la nivel înalt pentru guvern și intenționează să elibereze prima tranșă de asistență macrofinanciară în săptămânile următoare”, se arată în comunicat. Potrivit acestuia, discuțiile la Chişinău s-au axat pe reforme în domeniile cele mai importante, „în
special pe necesitatea unei reforme cuprinzătoare a sistemului judiciar și a serviciului de urmărire
penală”.

În ceea ce privește reforma sectorului energetic, UE așteaptă cu nerăbdare finalizarea de către Republica Moldova a procesului de separare (“unbundling”) până la sfârșitul acestui an”, scrie în comunicatul ANRE.

E vorba despre separarea activităţilor din sectorul gazier. Cel puţin aşa prevede Acţiunea 25 din Memorandumul de înțelegere, semnat pe 23 noiembrie 2017 (https://www.mold-street.com/?go=news&n=6745) de comisarul UE Pierre Moscovici, Ministrul Finanțelor Octavian Armașu și guvernatorul Băncii Naționale Sergiu Cioclea, în baza căruia Moldova trebuie să primească asistenţa macro-financiară.

Acțiunea 25 Progrese substanțiale vor fi realizate prin punerea în aplicare a planului
de acțiune, elaborat cu sprijinul Secretariatului Comunității Energiei și a partenerilor
internaționali, pentru separarea juridică și funcțională a celor trei operatori de sistem
din sectorul gazelor naturale, în conformitate cu termenii și condițiile stipulate în
Legea nr.108 din 27 mai 2016 privind gazele naturale. Acest lucru va atrage după sine
realizarea unei separări legale și funcționale depline a Moldovatransgaz și
ChișinăuGaz de la Moldovagaz, precum şi o îmbunătățire a guvernanței corporative a
MTG, CG și VestMoldTransgaz, având în vedere derogările acordate de către Consiliul
ministerial al Comunității energetice pentru separare, până la 1 ianuarie 2020.

Or, dacă în domeniul producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei electrice acest proces a fost practic realizat, în domeniul gazier sunt întârzieri majore și este practic imposibil ca acest obiectiv să fie îndeplinit până la finele anului 2019.

Blocaj la Tiraspoltransgaz din cauza datoriilor uriaşe.

Acest proces presupune asigurarea independenţei operatorilor sistemelor de transport (întreprinderile dependente ale Moldovagaz – Moldovatransgaz şi Tiraspoltransgaz), dar şi separarea activităţii de furnizare a gazelor naturale de cea de transport (în cazul Tiraspoltransgaz).

Pentru a implementa aceste cerinţe ale Legii cu privire la gazele naturale din 2016, pe 26 decembrie 2018, Consiliul de Observatori al Moldovagaz a aprobat Planul privind asigurarea independenţei operatorilor de transport gaze – Moldovatransgaz şi Tiraspoltransgaz.

Cu toate acestea, în procesul de realizare a acestui plan, Moldovagaz s-a confruntat cu o serie de probleme cu privire la statutul juridic al reţelelor de transport – datoriile mari ale Tiraspoltransgaz pentru gazele consumate şi o serie de alte probleme, ale căror soluţionare este în afara competenţei SA Moldovagaz”, explică Vadim Ceban, preşedintele Moldovagaz.

Potrivit lui Ceban, întreprinderea a solicitat asistenţă autorităţilor statului şi Comunităţii Energetice în rezolvarea dificultăţilor apărute cu scopul implementării în continuare a măsurilor de asigurare a independenţei operatorilor sistemului de transport gaze din cadrul Moldovagaz.

Un nou plan de separare a Moldovagaz

Pe 7 octombrie 2019, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a organizat și prezidat cea de-a doua ședință de lucru privind planul de separare a operatorului sistemului de transport (OST) al gazelor Moldovatransgaz, la care au participat reprezentanții ANRE, Secretariatului Comunității Energetice, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Moldovagaz, Moldovatransgaz și Tiraspoltransgaz. Principalul subiect de discuții a fost avansarea în procesul de elaborare a proiectului Planului de separare a operatorului sistemului de transport al gazelor naturale.

DĂ CLICK AICI : Grafic: MOLDOVAGAZ Structura corporativă

Astfel, reprezentanții Moldovagaz au informat că proiectul planului care a fost elaborat și propus de către Secretariatul Comunității Energetice a fost luat ca bază și ajustat condițiilor specifice din Republica Moldova. În acest context, reprezentanții Moldovagaz au menționat trei domenii cu subiecte, la care în perioada următoare trebuie să fie identificate soluții.

Acestea țin de necesitatea ajustării legislației primare și secundare; de drepturile de proprietate asupra activelor de transport ale Moldovatransgaz și Tiraspoltransgaz şi chestiuni legate de independența OST, a personalului în raport cu întreprinderea-mamă și alte întreprinderi create de aceasta”, potrivit unui comunicat de presă al ANRE. Reprezentanții Secretariatul Comunității Energetice au apreciat acțiunile ce sunt întreprinse în vederea elaborării Planului de separare, însă au subliniat că în paralel cu acest proces trebuie să fie întreprinse și măsuri de implementare a prevederilor legale.

În cadrul reuniunii, s-a decis şi crearea unui grup de lucru mixt la nivel de experți din toate structurile implicate care, până la sfârșitul lunii octombrie 2019, să elaboreze și să prezinte o viziune coordonată a Planului cu măsuri și termene concrete pentru implementarea separării OST.

Termenul de implementare ar trebui extins Vadim Ceban, preşedintele Moldovagaz, a declarat pentru Mold-Street.com că planul propus urmează a fi aprobat de ANRE, dar şi de acţionarii Moldovagaz, adică de Gazprom şi Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Consiliului de Observatori. Totodată el susţine că măsurile preconizate ar trebui sincronizate.

Ţinând cont de faptul că până la finele anului au rămas mai puţin de trei luni şi de complexitatea problemelor ce necesită o soluţie, este puţin probabil ca procesul să fie finalizat în termen.

„Considerăm că ar fi necesar de a extinde termenul prevăzut în lege, referitor la implementarea prevederilor Pachetului III Energetic”, a precizat Vadim Ceban. Totodată, şeful Moldovagaz susţine că situaţia din Moldova este una specifică şi Comunitatea Energetică nu s-a mai confruntat cu astfel de experienţe.

Amintim că Republica Moldova s-a angajat, încă în octombrie 2011, să implementeze al Treilea Pachet Energetic al UE (http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IMPRESS+20080616FCS31737+0+DOC+XML+V0//RO), cel târziu până în ianuarie 2015, dar apoi a negociat o amânare până în anul 2020. La acel moment se considera că ţara noastră are timp berechet pentru a îndeplini aceste angajamente.

Acest pachet prevede separarea producerii de gaz de transportul, distribuția și stocarea acestuia. Astfel, distribuția va putea fi făcută de o companie independentă de cea producătoare. La fel şi transportul. Gazprom și conducerea Rusiei susțineau anterior că al Treilea Pachet Energetic este îndreptat anume contra furnizorului rus de gaze.

Mai adăugăm că procesul respectiv de separare este dificil de realizat, în condiţiile în care ţara noastră este dependentă de o singură sursă de gaze, dar şi a riscului de a rămâne fără gaze din ianuarie 2020, ca urmare a disputelor dintre Gazprom şi Naftogaz din Ucraina privind tranzitul de gaze spre alte state, inclusiv Republica Moldova.

MOLDstreet.com

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0