Ce înseamnă să fii conservator? Rar se întâmplă să treacă o sesiune de alegeri fără ca mulți dintre noi, cei de dreapta, să dezbatem această chestiune
Ce înseamnă să fii conservator? Rar se întâmplă să treacă o sesiune de alegeri fără ca mulți dintre noi, cei de dreapta, să dezbatem această chestiune.
Desigur, unele dintre discuții se transformă în certuri contraproductive. Dar altele sunt de-a dreptul sănătoase și sunt exact ceea ce te-ai aștepta când e vorba despre o filozofie de guvernare atât de trainică și atemporală, analizează Edwin J. Feulner pentru Heritage Foundation.
Conservatorismul american, trebuie subliniat, este foarte diferit de conservatorismul aristocratic din Europa sau de conservatorismul totalitar din America Latină. Iată câteva dintre canoanele sale:
Conservatorii sunt extrem de suspicioși cu privire la utopia promisă și la salvarea pământească. Scopul politicii nu este acela de a obține răscumpărarea. Este acela de a construi un sistem de justiție bazat pe statul de drept, o ordine morală și libertate – conștientizând că ființele umane nu sunt nici perfecte, nici perfectibile.
Atunci când guvernele caută să aducă în ființă o utopie, ele sfârșesc prin a deveni opresive, deoarece omul și societatea sunt extrem de complecși și nu pot fi remodelați de nicio instituție de experți. A gândi altfel, așa cum scria F.A. Hayek, este o concepție fatală.
Conservatorii – fie ei tradiționaliști, libertarieni, neocon sau orice alt tip de conservator – realizează că puterea este un joc în care balanța se înclină într-o parte sau alta, dar totalul rămâne neschimbat.
Atunci când puterea este preluată de guvern, este pierdută de indivizi. Trebuie să existe o limită în fiecare program și plan dincolo de care niciunui guvern nu ar trebui să i se permită să treacă, nu doar din cauza aspectelor bugetare, ci și datorită pierderii inevitabile a libertății.
Conservatorii consideră că există o legătură strânsă între proprietatea privată și libertate. De altfel, libertatea economică este o parte esențială a libertății umane. După cum a evidențiat Heritage Foundation’s Index of Economic Freedom de peste două decenii, atunci când i se oferă șansa, libertatea funcționează oriunde.
Ea are ca rezultat mai multă prosperitate și mai multă libertate pentru mai mulți oameni decât orice alt sistem economic.
Conservatorii cred în necesitatea schimbării, e adevărat. Dar nu în schimbări radicale bazate pe teorii abstracte și pe impulsuri de moment. Ei preferă instituțiile, valorile și tradițiile consacrate, reflectând ceea ce G.K. Chesterton numea „democrația morților“.
Refuză să urmeze exemplul vreunei oligarhii arogante care se întâmplă să se perinde în jur la momentul respectiv. O astfel de prudență, scria filosoful Michael Oakeshott, produce „politici ce repară“ în loc de „politici distructive“.
Citește și În ce cred conservatorii? Tu ești conservator?
Mulți conservatori împărtășesc o credință în două lumi – una fizică și una spirituală – care o judecă pe a noastră. Când scriitorului Ralph de Toledano i-au fost trimise corecturile unui roman pe care îl scrisese, el a observat că editorul său din New York eliminase majusculele de la Rai și Iad.
Toledano le-a corectat pe ambele și a trimis înapoi ciornele. Editorul său l-a sunat și i-a spus: „Ralph, avem aici un set de reguli de stil pe care trebuie să le respectăm. De ce insiști să pui majuscule la Rai și Iad?“. Toledano a răspuns: „Pentru că sunt locuri. Înțelegi la ce mă refer, la fel ca orașul Scarsdale“.
Potrivit lui George Santayana, există în spiritul uman un sentiment de recunoștință și datorie pe care îl putem numi pietate. Respectiva pietate este un element comun aproape tuturor conservatorilor, care alimentează respectul nostru pentru cei vii, cei morți și cei încă nenăscuți.
Acestea sunt câteva dintre valorile conservatorismului american. Le consider pe toate imperative și niciuna dintre ele nu este contradictorie. Pericolul apare atunci când o valoare conservatoare devine un absolut, ceva pentru care toate celelalte sunt sacrificate. Conservatorii evită de obicei acest pericol, însă, grație virtuții conservatoare menționate anterior – prudența.
„Ceea ce i-a susținut pe conservatori“, scrie Lee Edwards în eseul său „Poate renaște conservatorismul?“ din ediția de iarnă 2017 a revistei National Affairs, „nu sunt legiunile lor, nici abilitățile lor organizatorice, nici folosirea mijloacelor de comunicare în masă, nici abilitățile lor de strângere de fonduri și nici măcar liderii lor persuasivi, ci puterea convingerilor pe care le au – și aplicarea acestor convingeri la problemele zilei“.
Exact. Acesta este motivul pentru care ridiculizez mereu necrologurile enunțate periodic pentru mișcarea conservatoare. Aceasta va „renaște“ întotdeauna. La fel ca realitatea pe care o are la bază, conservatorismul nu va dispărea niciodată.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS