HomePulsul Comunității

România, elogiată în Texas pentru contribuția remarcabilă la contracararea antisemitismului

România, elogiată în Texas pentru contribuția remarcabilă la contracararea antisemitismului

România a fost elogiată în cadrul a două evenimente care au avut loc în statul Texas, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holo

România a fost elogiată în cadrul a două evenimente care au avut loc în statul Texas, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, pentru contribuția remarcabilă la contracararea antisemitismului, evenimente la care invitat special a fost ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, transmite Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

De asemenea, au participat Carl Josehart, președintele Consiliului director al Muzeului Holocaustului din Houston, Dorit Aaron, președinta American Jewish Committee (AJC) Houston, Randy Weber, membru al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Randy Czarlinsky, director regional Houston, American Jewish Committee, KP George, șeful administrației locale din Fort Bend County.

În cadrul evenimentului de la Muzeul Holocaustului din Houston, Texas, organizat de AJC, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a adus un omagiu memoriei victimelor Holocaustului. De asemenea, a evidențiat angajamentul ferm  al țării noastre de a combate antisemitismul și orice manifestări de intoleranță și discriminare, odată cu începerea proceselor de integrare în Uniunea Europeană și aderare la NATO. “În 2004, autoritățile române au înființat Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” și pe baza Raportului final al acestuia, Holocaustul a fost condamnat oficial”, a precizat ambasadorul român, vorbind despre unul dintre momentele cheie în care țara noastră și-a recunoscut trecutul. Ambasadorul Muraru a amintit și despre procesul adoptării, sub egida președinției României a IHRA, a definiției de lucru a antisemitismului, instrument de referinţă în plan internațional pentru prevenirea şi contracararea acestui fenomen.

Enumerând o serie de pași importanți pe care România i-a făcut în combaterea antisemitismului, ambasadorul român a arătat că acest fenomen “nu este o relicvă a trecutului și nu ar trebui să abandonăm lupta împotriva lui. Omenirea nu ar trebui să rămână pasivă în fața atacurilor împotriva evreilor din România, Israel, Germania, Europa sau Statele Unite. Forme noi, insidioase de antisemitism se strecoară în societățile noastre și multe forme de manifestare se sustrag instrumentelor noastre tradiționale de combatere a acestora”.

“Este datoria noastră să rămânem vigilenți și să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru a lupta împotriva tiranilor zilelor noastre, indiferent dacă aceștia conduc națiuni, grupări organizate sau propagă ura online”, a încheiat ambasadorul Andrei Muraru.

Eforturile României în lupta împotriva antisemitismului, atât în timpul președinției IHRA, cât și prin măsurile întreprinse recent în acest sens, au fost apreciate în mod deosebit de către cei prezenți. Dorin Aaron, președinta AJC Houston, a punctat rolul cheie jucat de România în 2016, arătând că „definiția de lucru a antisemitismului nu ar fi fost adoptată fără spiritul de inițiativă al României”. La rândul său, membrul Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Randy Weber, a subliniat creșterea incidenței antisemitismului în Europa și America de Nord și, în consecință, necesitatea de a educa generațiile viitoare pentru a preveni atrocități similare Holocaustului. În acest context, a felicitat România pentru decizia de a introduce o disciplină dedicată studierii Holocaustului în școli.

Cel de-al doilea eveniment, organizat de AJC Houston în parteneriat cu Fort Bend County, a fost dedicat memoriei victimelor Holocaustului și eforturilor României în combaterea antisemitismului.

Cu această ocazie, ambasadorul Andrei Muraru a primit o proclamație emisă de către autoritățile Fort Bend County, Texas, în care este recunoscut rolul președinției române a IHRA în adoptarea, în 2016, de către organizație, a definiției de lucru a antisemitismului. Documentul evidențiază, totodată, contribuția esențială a regretatului ambasador Mihnea Constantinescu, președinte în exercițiu al IHRA din acea perioadă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0