HomeActualități Românești

România | Guvernul a adoptat calendarul alegerilor prezidențiale. Schimbări importante pentru votul din Diaspora

România | Guvernul a adoptat calendarul alegerilor prezidențiale. Schimbări importante pentru votul din Diaspora

Marți, guvernul României a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale din luna mai. 15 martie este data limită pentru depunerea candidaturilor, camp

Marți, guvernul României a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale din luna mai. 15 martie este data limită pentru depunerea candidaturilor, campania electorală începe pe 4 aprilie, în timp ce turul I este programat pe data de 4 mai, urmat de turul II pe 18 mai. Programul de vot în Diaspora se va desfășura pe durata a trei zile, dar cu schimbări importante de orar.

Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în Diaspora sunt așteptați să voteze la alegerile prezidențiale din România, putând vota pe durata a trei (3) zile pentru fiecare tur.

TURUL I – 2, 3, 4 mai 2025

TURUL II – 16, 17, 18 mai 2025

Urmărește Tribuna.US și pe XWhatsApp și Telegram

A treia zi de votare din diaspora – 4 mai și respectiv 18 mai – se va încheia la ora 21:00 (9 PM) ora României. Potrivit comunicatului emis de guvernul României, „A treia zi a votării în străinătate are o particularitate … începe la ora locală 7.00 şi se închide la ora locală 21.00 cu o condiţie, ca ora locală 21.00 din străinătate să nu depăşească ora României 21.00. La ora 21.00, ora României, se va închide votarea în toate secţiile de votare, inclusiv din străinătate”.

ORARUL SECȚIILOR DE VOTARE

Vineri, 2 mai / 16 mai: 7 AM – 9 PM (ora locală)

Sâmbătă, 3 mai / 17 mai: 7 AM – 9 PM (ora locală)

Duminică 4 mai / 18 mai: 7 AM – 9 PM (ora României)

Votul prin corespondență

La alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, alegătorii români, CU DOMICILIUL SAU REŞEDINŢA ÎN STRĂINĂTATE, pot vota prin corespondenţă sau la secţia de votare, în condiţiile legii.

Dacă sunteți alegător român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate și doriți să vă exercitați dreptul de vot LA SECȚIA DE VOTARE, vă puteți înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, începând cu data de 20 ianuarie 2025 şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Dacă sunteți alegător român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate și doriți să vă exercitați dreptul de vot PRIN CORESPONDENŢĂ, trebuie să vă înregistrați ca alegător prin corespondenţă. Termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă începe la data de 20 ianuarie 2025 şi expiră cu 45 de zile înainte de data votării.

Pentru mai multe informații consultați pagina AEP.

Urmărește Tribuna.US și pe XWhatsApp și Telegram

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0