România Nevăzută | Jean Negulesco, cel mai faimos regizor român de la Hollywood

Astăzi vă propun o călătorie în lumea filmului hollywoodian al anilor 1940 – 1950. Vom face cunoștință cu unul dintre cei mai faimoși regizori români de la Hollywood. 31 de nominalizări la Oscar și 4 premii au primit filmele lui Jean Negulesco.

Începutul secolului XX găsea Craiova ca pe un oraș înfloritor și vibrant, dominat de intelectuali aristocrați și burghezie. Omul de afaceri Ghiță Negulescu deținea cel mai elegant hotel din Craiova, numit Calat. Ghiță Negulescu deținea mai multe imobile în Craiova, dar avea și o afacere mare cu pește din Dunăre pe care îl vindea atât în Romania, cât și în Bulgaria.

În ciuda bunăstării, Ghiță considera ca lipsea ceva din familia sa. Fiind tată a patru fete se considera „blestemat” fără un fiu. Dar în dimineața zilei de 29 Februarie 1900, liniștea cartierului a fost perturbată de strigătele fetelor familiei Negulescu: „Este băiat! Este băiat!” Astfel se născuse Ion (mama sa îl numise după numele lui Ion Luca Caragiale). Sărbătoarea nașterii lui Ion Negulescu a ținut trei zile și a inclus toți prietenii familiei.

Povestea numelui său este mai complicată: în unele documente apare ca Ioan sau Jan, dar de el prefera să fie numit după porecla sa Iancu. Dar când s-a mutat în Paris a decis să își schimbe numele, pentru a suna mai franțuzesc, în Jean Negulesco. Tatăl său a dorit ca Jean să devină om de afaceri sau și mai bine, un politician respectabil. Din fericire, nici una din aceste meserii nu au fost pe placul lui, el iubind arta și mai târziu desenul și pictura.

„Am început să pictez în timpul Primului Război Mondial. Atunci tata voia să devin violonist. Era foarte bogat și își dorea ca băiatul lui să cânte la vioară, dar acesta avea degetele prea groase. Așa că am început să desenez și din acest motiv am susținut totdeauna că talentul este rezultatul unei muncii asidue. Ne naștem cu capacitatea de a învăța ceva rapid sau să ne chinuim să învățăm. Dar dacă ești prea talentat, munca ta devine banală, plictisitoare. Situațiile dificile te provoacă și devii mai bun în lucrul tău”, povestește Negulesco.

Urmează anii de școală mai întâi în Craiova, apoi datorită războiului se mută la Iași, după care la București. Se perfecționează, în ciuda opoziției tatălui său, în pictură, fiind foarte atent la detalii. Astfel că prima vânzare a unui tablou al său este chiar către George Enescu, ulterior pictând câteva portrete chiar și Reginei Maria și Regelui Ferdinand.

Când ajunge la adolescență și de frica de a nu apuca pe căi greșite, tatăl său îl trimite Paris. Folosindu-se de relațiile sale, roagă un prieten armator să îl ducă la Paris, de la Constanța. Așa începe viața complicată de artist. Absoarbe cu totul viața ticsită de cultură a Parisului:

„Am fost foarte norocos să experimentez acea „mișcare” a epocii de aur a Parisului, când te aflai la intersecția mai multor curente culturale Dadaiști, Duhamel, Diaghilev cu al său balet”, spunea Negulesco, referindu-se la mirajul vieții pariziene.

„În acea perioadă cel mai bun prieten al meu a fost Brâncuși. Amândoi veneam din aceeași zonă, din România, iar în Paris ne-am împrietenit”.

De la Brâncuși a învățat să fie și mai atent la detalii și să aibă un ochi vigilent. În Paris se îmbolnăvește de tuberculoză și i se recomandă să se mute în sudul Franței unde este un climat mai cald, așa că se mută lângă Nisa.

Pentru început o duce foarte greu cu banii, picturile nu se vând, iar ca să supraviețuiască își cumpără un costum și se angajează ca dansator la Hotel  Negresco. În scurt timp devine chiar dansator-gigolo la luxosul hotel. Aici o cunoaște pe Winifred Hayers, o bogată văduvă americancă, cu care se și căsătorește. Aceasta reușește să îl ducă în Statele Unite și îl prezintă în cercul ei, influențat de prieteni, ca fotograful curții regale a României și fotograful oficial al Mariei de România.

Ușor, ușor este remarcat de industria filmului de la Hollywood. Își începe cariera desenând diferite scene ale filmelor, care ulterior erau filmate. Atenția sa la detalii au impresionat producătorii și regizorii acelor vremuri, specializându-se pe anumite tehnici și tematici care au devenit foarte apreciate.

Ulterior, când Negulesco a devenit regizor a perfectat tehnica numită film noir. Film noir, stil de realizare a filmului caracterizat prin elemente precum eroi cinici, efecte de lumină puternice, folosirea frecventă a flashback-urilor, intrigi complicate și o filozofie existențialistă subiacentă. Genul a fost răspândit mai ales în dramele criminale americane din perioada post al Doilea Război Mondial.

Unul dintre primele filme, în care s-a folosit această tehnică, film noir a fost: The Mask of Dimitrios, 1944 în regia lui Jean Negulesco.

Jean Negulesco a fost membru al “Academy of Motion Picture” și a fost distins cu “Silver Tray” de către “International Executive Service Corporation” și cu “The Laurel Award” pentru întreaga sa producție regizorală. A fost membru de onoare în “American-Romanian Academy of Arts and Sciences” și în anul 1983 i s-a decernat Diploma de Onoare a Academiei. În 1984 și-a publicat memoriile sub titlul “Things I Did and Things I Think I Did” (“Lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care cred că le-am făcut”).

Cu 12 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, producția lui Jean Negulesco a fost cel mai nominalizat film al anului.

„Johnny Belinda” este cel de-al doilea film care a fost nominalizat la toate cele 6 premii Oscar (de la acea vreme) – Cel mai bun film, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriță în rol secundar și Cel mai bun regizor.

Alte filme care au figurat în acest panteon unic sunt „Doamna Miniver” (1942), de William Wyler – primul din această listă, „Sunset Blvd”, în regia lui Billy Wilder (1950) – locul 3, urmat de „Un tramvai numit dorință” (1951), în regia Eliei Kazan,  „From Here to Eternity” (1953), de Fred Zinnemann, „Cine se teme de Virginia Woolf?” (1966), regizat de Mike Nichols, „Bonnie and Clyde” (1967), al lui Arthur Penn, „Guess Who’s Coming to Dinner” (Ghici cine vine la cină), al regizorului Stanley Kramer (1967), „Network” (1976), de Sidney Lumet, „Coming Home” (1978), de Hal Ashby, „Reds” (1981), de Warren Beatty și cele două filme ale lui David O. Russell, „Silver Linings Playbook” (2012) și „American Hustle” (2013). Filmul lui Jean Negulesco a fost inclus pe lista celor 250 de filme nominalizate de American Film Institute în 2005 pentru AFI’s 100 Years of Film Scores.

În 1960, Jean Negulesco a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru contribuția sa semnificativă la industria cinematografică. Jean Negulesco a murit în urma unui atac cardiac la 18 iulie 1993, în Marbella (Spania).

Numele Negulesco este un adevărat brand în industria cinematografică din SUA. Sunt destul de multe articole și cărți publicate în diferite țări  (Franța, SUA, Italia, Spania) despre Negulesco. Din păcate, la noi în țară este aproape necunoscut, nici nu are cum să fie cunoscut când chiar acasă, în Bănie, aproape nimic nu amintește de cineast. Casa unde s-a născut a fost vândută cu tot cu placa memorială, la fel și fostul cinematograf care îi purta numele. Autoritățile au în inventar un nume, și ăla stâlcit, cu care o stradă din Craiova a fost botezată spre a-i fi păstrată amintirea: ”Jan Negulescu”.

Mi-aș fi dorit că încheierea acestui articol să fie într-o notă mai pozitivă, mai ales că azi orașul Craiova este de-a dreptul înfloritor, atât din punct vedere cultural cât și financiar. Îmi vine foarte greu să înțeleg cum de autoritățile locale din Craiova, dar și cele naționale preferă să ignore complet o asemenea moștenire a noastră.

Cu siguranță, dacă Negulesco s-ar fi născut într-o țară din Vest ar fi avut măcar un muzeu și o arhivă pusă la punct unde generațiile mai tinere să poate cunoaște un adevărat geniu al picturii și al cinematografiei. Dar cum zice o vorbă din popor, speranța moare ultima și cine știe, poate cineva din mai marii Craiovei vor citi acest articol și vor decide să investească în a readuce în atenție o moștenire ca cea a lui Negulesco.

Bogdan Iosifaru

Bibliografie
Enciclopedia Britanica
Wikipedia
Jean Negulesco The Life and Films
Arvhiva BBC, 1988: Talking Pictures Jean Negulesco Interview
Alain Garel and Francois Guerif, Le Revue du Cinema
Descopera.ro