Se întâmplă un lucru foarte ciudat atunci când analizăm invențiile legate de media. Astfel că, l-a începutul lor, acestea invenții au un țel nobil, în
Se întâmplă un lucru foarte ciudat atunci când analizăm invențiile legate de media. Astfel că, l-a începutul lor, acestea invenții au un țel nobil, însă imediat scopul lor degenerează și chiar se degradează. Să luăm de exemplu tiparul, în Europa. Apare în anul 1440, în orașul Meinz din Germania. Primele lucruri care s-au tipărit au fost textele biblice și chiar Biblia. Însă la aproape 48 de ani, tipăriturile se îndreaptă spre can-can, astfel că în anul 1488, tot în Germania apar unele dintre cele mai vechi relatări despre „Dracula” din românescul Vlad Drăculea.
Una dintre cele mai vechi relatări din lumea occidentală este reprezentată de textele germane, cum ar fi „Geschichte Dracole Waide”, care a apărut în jurul anului 1488 la Nürnberg. Aceste pamflete, care au circulat rapid în Europa, au contribuit la conturarea imaginii sale legende de „Dracula” prin relatări pline de detalii – uneori exagerate – despre cruzimea și măsurile sale dure.
Degradarea a durat 48 de ani. Pentru radio, dar și pentru televiziune această perioadă de degrade este din ce în ce mai scurtă… Dacă la începuturile televiziunii principalele materiale transmise erau cu tentă creștină, pas cu pas transmisiunile au devenit din ce în ce mai libertine.
Este foarte posibil ca una din actrițele care a deschis acest nou drum al televiziunii și cinematografiei să fi fost chiar actrița de origine română Nadia Gray (Nadia Cujnir). Ea declara la un moment dat: „Da! Da! Da! Pentru Felinii mă dezbrac!” Aceasta joacă un rol secundar, în pelicula regizorului italian Federico Felini – La dolce vita. În finalul filmului, Nadia, care interpretează o damă de societate, plictisită și de moravuri ușoare își sărbătorește divorțul printr-o scenă indecentă pentru acea vreme.
Nadia Cujnir Herescu s-a născut la 16 noiembrie 1919, la București, într-o țară care a ieșit în mod miraculos din Primul Război Mondial, cu suveranitatea întinsă pe teritorii vaste. De mică își dorea să devină vedetă, astfel că în adolescență, fiind o admiratoare a Regelui Carol al II-lea al României, a aruncat de la balcon un buchet cu flori spre cortegiul acestuia. S-a considerat că tânăra încerca să atragă atenția Regelui, mare amator de aventuri.
După cel de-al Doilea Război Mondial și-a întâlnit prima iubire în persoana prințului Constantin Cantacuzino, poreclit și Bâzu. Cei doi s-au întâlnit în timpul unui zbor, Bâzu era pilot, Nadia pasageră. În timpul zborului, un motor al avionului a luat foc, iar pilotul încearcă personal să liniștească pasagerii. Nadia descria scena astfel: „Am crezut că mor! Eram în avion și unul dintre motoare a luat foc. Însuși pilotul a venit să ne liniștească. S-a uitat la mine și nu mi-a mai fost frică de nimic… Îl cheamă Constantin (Ticu îi zic eu) Cantacuzino. Și e prinț”.
Au fost multe greutăți de rezolvat între cei doi. Familia prințului se opunea deoarece Nadia este evreică „și artistă de revistă, pe deasupra”. Iar într-un final cei doi se căsătoresc. Însă situația din România din acea vreme nu era simplă, iar soții Cantacuzino se hotărăsc să părăsească țara.
Referitor la acele vremuri, Nadia își amintește: „Mă gândesc să părăsesc țara. Asta nu e viață! Nemții au vrut să ne ucidă trupurile, doar pentru că suntem evrei, iar ăștia noi, cu comunismul lor, vor să ne ia și sufletele. Eu vreau să trăiesc!”
Și cum am mai trăit! A avut în palmares 70 filme, în care a jucat alături de mari actori ai acelor vremuri: Marcello Mastroianni, Vittorio de Sica, Errol Flyn, Frank Sinatra și Maurice Ronet. Mai mult la vârsta de 53 de ani, la o vârstă în care multe actrițe renunță la spectacolele live, Nadia Gray continua să facă furori pe Broadway.
„Am jucat în vreo 70 de filme. Bune. […] Ai mei în țară, nu știu de mine. N-au voie să afle. Nu sunt nimeni pentru ei, dar am trăit mai mult decât mulți din cei rămași acolo la un loc. Italienii nu mă vor uita. Nici americanii. Poate că mai sunt și alții. Și se poate că, într-o zi, vor alfa și românii mei despre mine… Mă gândesc să mă opresc aici. Lumea e în schimbare. Nu mă identific cu ea. Ajunge! Mi-am încetat călătoria pe tărâmul celălalt în 1994, în New York City. Atac cerebral. Epitaful mi-a fost scris de către New York Times. Măcar atât….(1994)”.
„Principalul eveniment al săptămânii de la 30 iunie la 6 iulie (1960) îl constituie, fără îndoială coproducția italo-franceză «LA DOLCE VITA», programată să ruleze pe ecranul cinematografului Patria”.
Titra revista Drum Nou nr. 7616, din iunie 1960.
„Aș fi vrut ca filmul să se numească «Babilon anul 2000 după Cristos», pentru a surprinde latura permanentă a vieții, în afara timpului și spațiului. Cred că omul modern fie că știe sau nu, este mai mult spectator decât actor. Faptele cotidiene sunt, la suprafață foarte agitate, pline de aventură adesea. Dacă «Dolce Vita» ar putea fi înțeles ca un strigăt de neliniște, cred că aș fi consolat”, spunea Frederico Fellini.
Deși s-au scurs mai bine de 65 de ani de la lansarea filmului „La dolce vita”, vedem că lucrurile, în lumea noastră au devenit tot mai frământate și tot mai agitate. Acum că pe lângă toată media clasică avem și ceea ce se numește „Social Media”, vă puteți imagina cât de agitate sunt faptele cotidiene.
„Anyway, watch the movie! A câștigat Palme d’Or la Cannes în 1960 și un Oscar pentru cele mai bune costume. Except mine!” Nadia Gray Cujnir.
Bogdan Iosifaru
Bibliografie
Drum nou – 1960
Cuvântul nou – 2013
The US Acrhive
Mein Film 1948
Români și românce care au schimbat lumea, Nadia Gray – Dan-Silviu Boerescu
Lumea 1964
Revista Cinema 1964, 1969. 1971
COMMENTS