HomeActualități Românești

România: Peste 18 milioane de români s-au înregistrat la recensământ

România: Peste 18 milioane de români s-au înregistrat la recensământ

Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populaţia re

Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Pe 31 iulie 2022 a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât şi prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane)”, precizează INS în comunicatul referitor la încheierea recenzării pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021.

Conform sursei citate, după încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din OUG nr 19/2020, „se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4)”.

Primele rezultate ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete şi finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

INS precizează că RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

„Întregul proces al colectării datelor s-a desfăşurat cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. Institutul Naţional de Statistică mulţumeşte populaţiei României care a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Această acţiune s-a desfăşurat în condiţii optime cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional. Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum şi de cel al primăriilor”, se menţionează în comunicat.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0