Românii din fotbalul american

În drumul nostru dintre țara de origine și țara de adopție, se întâmplă un fenomen foarte interesant. Dacă suntem interesați de sporturi, și mulți dintre noi suntem, în procesul de dezrădăcinare/înrădăcinare care este emigrarea, mai devreme sau mai târziu vom adopta interesul pentru sporturile țării în care am emigrat. Universul sportiv american este dominat aproape în totalitate de patru sporturi: fotbal, baseball, baschet și hochei. Golful este și el omniprezent, dar, nefiind sport de echipă, ca și tenisul, deși foarte popular, nu trezește interesul mediatic pe care îl au sporturile de echipă. Baseball-ul, hocheiul și baschetul au un sistem de „minor league”, o rețea de francize mai mici, efectiv pepiniere de jucători afiliate francizelor mari din NBA, MLB (Major League Baseball) și NHL.

Originile istorice ale acestui sport se regăsesc în Canada, primul meci „oficial”, atestat documentar, având loc în 1861 la University of Toronto. Migrând spre sud din Canada, în Ivy League, în 1869, Rutgers University și Princeton joacă primul meci al noului sport în Statele Unite. Să reținem sintagma College Football (fotbal universitar), care devine părintele fotbalului american profesionist. Fotbalul american actual se joacă între două echipe cu unsprezece jucători fiecare, numărul jucătorilor fiind singura similitudine cu fotbalul european. Mingea este ovală, un pic mai mică decât o minge de rugby.

Când am aterizat în Cleveland, Ohio, în 1990, nu aveam niciun concept despre ceea ce înseamnă college football. Cunoșteam puțin despre fotbalul profesionist, însă universul fotbalului universitar îmi era total necunoscut. Nu mi-a luat mult până să îmi dau seama că în Buckeye State, cum este supranumit Ohio (buckeye = castan, castanul fiind arborele oficial al statului Ohio), magnitudinea fenomenului generat de echipa de fotbal a Universității Ohio State atinge proporții epice. Sute de mile de la nord la sud, de la vest la est, milioane de case pavoazate în culorile scarlet și gri, milioane de steaguri cu omniprezentul Block O. Sâmbăta, pe timp de toamnă, milioane de televizoare transmit un singur meci, cel al echipei de fotbal Ohio State University. În casa viitorului meu unchi prin alianță, am găsit un templu dedicat fotbalului universitar. O fotografie alb-negru, ca o icoană a unei religii care încă nu îmi era cunoscută, trona în vitrina din sufragerie.

Foto: Traian Dendiu #82, primul din stânga jos (Arhiva personală a autorului)

Traian Dendiu, născut în 1927, ai cărui părinți, Vasile și Maria, emigraseră din Roșia de Secaș, Alba, a devenit în scurt timp o sursă aproape nesfârșită de povești fabuloase despre istoria fotbalului universitar și nu numai. La numai 17 ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost recrutat de un antrenor legendar, Paul Brown, alături de o pleiadă de liceeni (the Baby Buckeyes) pentru a compensa lipsa de jucători care erau implicați în efortul de război. Alături de el, în fotografie, Bill Willis, cel care va deveni primul jucător de culoare în fotbalul profesionist, la Cleveland Browns, în 1946. Coleg cu Tee Dendiu în 1944, Les Horvath #22 a fost primul câștigător al trofeului Heisman (cel mai bun jucātor al anului din fotbalul universitar) pentru Ohio State. Echipa a terminat neînvinsă, performanță atinsă doar de șase ori în istoria de 135 de ani a fotbalului la Ohio State.

Cu câțiva ani înaintea lui Dendiu, la Ohio State juca Lou Groza, alt transilvănean după origini, a cărui carieră legendară în fotbalul profesionist a fost încununată cu includerea în Football Hall of Fame, în 1974. Cariera universitară a lui Groza a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, dar același Paul Brown îl aduce să joace la Cleveland Browns, unde are o carieră remarcabilă, ca kicker (cel care transformă șutând cu piciorul mingea printre buturi). Trofeul acordat anual celui mai bun kicker în fotbalul universitar poartă si astāzi numele lui Lou Groza.

Un alt jucător cu origini românești, Hroniss Grasu, a jucat la Universitatea Oregon, apoi în NFL, pentru Chicago Bears și alte șase echipe, iar astăzi activează la Las Vegas Raiders. Hroniss Grasu, care a debutat în NFL la Chicago Bears, este căsătorit din 2024 cu Sabrina Ionescu, actualmente cea mai cunoscută baschetbalistă profesionistă de origine română.

La Cincinnati Bengals, joacă Andrei Iosivas, cu tată român și mamă filipineză, care a jucat fotbalul universitar la Princeton.

Pentru a înțelege deplin amplitudinea fenomenului fotbal universitar, în Statele Unite există 12 stadioane universitare cu capacitate mai mare decât cel mai mare stadion al unei echipe profesioniste. Stadionul Universității Michigan, în Ann Arbor, cu o capacitate de 107.000 de spectatori, este de altfel cel mai mare stadion de fotbal din Statele Unite. În Ann Arbor, la Universitatea Michigan a jucat și timișoreanul Zoli Mesko. Venind de la universitatea unde a jucat și legendarul Tom Brady, cel mai bun jucător de fotbal american din toate timpurile, Zoli Mesko a jucat în Super Bowl XLVI, pentru New England Patriots, alături de același Tom Brady, joc pe care l-au pierdut într-o finală istorică, împotriva celor de la New York Giants în 2012.

Tradițional, fotbalul universitar se joacă sâmbăta, iar cel profesionist duminica, cu câte un meci luni sau joi (mai nou). Fotbalul universitar este jucat de studenți-atleți, aceștia primind o bursă ce acoperă parțial sau în totalitate costul studiilor, cazare și hrană. Anual, în Statele Unite, un milion de jucători joacă fotbal american în liceu. În universități, numărul total de jucători ajunge la 80.000, în toate cele trei divizii valorice. În fotbalul profesionist, numărul de jucători este în jur de 1.650. Un jucător în fotbalul universitar poate juca patru ani, maximum cinci, pe când în profesionism, carierele sportive pot dura și decenii (Tom Brady a jucat 23 de sezoane).

Într-o echipă universitară, numărul de studenți-bursieri nu poate depăși 105. În trecut, orice jucător universitar care voia să se transfere la o altă universitate era obligat să nu poată juca un sezon; regulile s-au schimbat în 2021. În urma unei decizii a Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, care a concluzionat că atleții pot fi plătiți pentru efortul din teren, cum sunt plătiți și antrenorii. Transferurile de jucători au proliferat, restricția fiind ridicată, bursele n-au dispărut, studenții încă trebuie să fie înrolați în școală, dar vor fi remunerați pentru eforturile din teren, prin NIL (Name, Image, Likeness), un sistem prin care studenții-atleți pot să profite de statutul lor sportiv, faima, pentru a fi plătiți pentru sportul pe care îl practică în timpul universității.

Universitățile nu pot plăti direct studenții, dar persoane private/companii o pot face. Această struțo-cămilă, studenții fiind considerați amatori încă, nefiind plătiți direct de universitățile care încasează bani serioși în urma performanțelor atletice ale studenților, a revoluționat sportul universitar. Astăzi avem un jucător de fotbal american universitar, care abia a absolvit liceul, n-a jucat o secundă de fotbal universitar, dar va încasa 10 milioane de dolari, din surse private (Larry Ellison, Oracle), pentru a juca fotbal la Universitatea Michigan. E vorba de Bryce Underwood, care va împlini 18 ani în august 2025.
Nu toți jucătorii din echipele universitare fac bani din sportul pe care-l joacă, dar faptul că există acest potențial este cel mai important aspect. Mai mult, este așteptată intervenția Congresului Statelor Unite, care să voteze o lege ce ar urma să se aplice uniform tuturor statelor din Uniune. La ora actuală, există state care nu permit NIL (Name, Image, Likeness), altele care permit, iar aceste discrepanțe trebuie eliminate.

Rivalitățile din fotbalul universitar sunt mult mai puternice decât cele din fotbalul profesionist. „The Game” (Meciul) este disputat în ultima sâmbătă din noiembrie, între Ohio State și Michigan, și a fost votat de public ca cea mai mare rivalitate din tot universul sportiv american, ceea ce spune totul despre anvergura sportului. „Rivalry Week” (Săptămâna Rivalității), de fapt ziua în care au loc cam toate meciurile considerate rivalități, aduce față în față Florida vs. Florida State, Clemson vs. South Carolina, UNC vs. NC State, Arizona vs. Arizona State, Auburn vs. Alabama, Texas vs. Texas A&M, meciuri care la nivel local sunt „războaie” în toată regula, între jucători, între suporteri, între state.

Radu Roman
TRIBUNA.US