Să ne amintim abaterile legale ale lui Lori Lightfoot

Imaginați-vă că sunteți judecător la Curtea de Apel a Circuitului 7. Nu este o slujbă rea, analizează Ken Sondik pentru American Spectator.

Dar, dacă te gândești mai bine, Circuitul 7 are sediul în Chicago, un oraș care, în ciuda locației sale pitorești pe malul lacului Michigan, a clădirilor magnifice, a mâncărurilor excelente și a bogăției culturale, suferă din cauza conducerii democrate și a ratei ridicate de infracțiuni violente.

Iar dacă ești un locuitor al orașului cu copii de vârstă școlară, nu ești afectat de educația dezastruoasă din școlile de stat.

Din fericire, salariul tău de judecător îți permite să plătești taxele unei școli private, așa că pentru copiii tăi lucrurile stau bine – spre deosebire de familiile cu venituri mici care nu au opțiuni, deoarece sindicatul profesorilor și democrații pe care îi alege se opun școlilor charter și programelor de vouchere.

Revenind, este ora 14:20 când un grefier îți înmânează o moțiune de urgență pentru suspendarea extrădării pe numele Lars Lindstrom.

Lindstrom, un suedez căutat în Norvegia pentru fraudă, contestă respingerea de către o instanță inferioară a unei cereri habeas corpus pe care avocații săi au depus-o pentru a anula extrădarea sa. El invocă diverse nereguli procedurale.

Odată ce Lindstrom ar părăsi fizic SUA, instanța și-ar pierde jurisdicția asupra cazului. Acorzi pe loc suspendarea, astfel încât contestația juridică să poată fi examinată în mod corespunzător.

Procurorul federal care se ocupă de extrădarea lui Lindstrom, și care se întâmplă să se afle în sala de judecată, este informat de decizia ta la ora 14:55.

Între timp, agenții norvegieni, însoțiți de un șerif american, l-au dus pe Lindstrom de la tribunal la Aeroportul Internațional O’Hare, unde urmează a fi îmbarcat pentru zbor la ora 17.00.

Procurorul știe de plecarea iminentă a lui Lindstrom. Ea nu dezvăluie de îndată acest lucru – ție sau avocatului lui Lindstrom.

În schimb, la ora 16:40, procurorul depune o moțiune prin care îți cere să reconsideri decizia. Moțiunea, care menționează plecarea programată pe ora 17.00, face referire la eforturile depuse de guvern pentru a obține extrădarea lui Lindstrom și susține că recursul este frivol.

Dacă nu vei revoca suspendarea, se precizează în document, guvernul va trebui să îl ia din nou în custodie pe Lindstrom.

Considerând că ai suficiente motive pentru a suspenda extrădarea, respingi moțiunea. La ora 17:45, avionul lui Lindstrom decolează – îți vine sau nu să crezi, cu Lindstrom la bord.

Ce s-a întâmplat?

Procurorul te-a indus în eroare. După ce ai ordonat suspendarea, consultându-se cu superiorii săi, ea a decis că „extrădarea“ lui Lindstrom a avut loc în parcarea tribunalului în drum spre O’Hare – cu puțin timp înainte ca tu să aprobați moțiunea de urgență.

Deoarece ordinul tău a suspendat extrădarea, dar nu a prevăzut în mod specific că Lindstrom nu trebuia să fie scos fizic din țară, suspendarea nu mai avea sens, potrivit acuzării.

Interpretarea e dubioasă. Iată de ce:

„Dacă ați fi fost informat în timp util că suspendarea pe care o acordați era interpretată în acest fel de către funcționarii cărora le-a fost adresată, ați fi emis, fără îndoială, un alt ordin care să clarifice faptul că suspendarea se referea la expulzarea fizică și nu la un act metafizic de ‘extrădare’“.

Acest citat provine dintr-un caz decis în 2000 de instanța Circuitului 7 pe baza căruia am formulat exercițiul de imaginație de mai sus. Pârâtul, procurorul adjunct al SUA Lori E. Lightfoot, a fost mustrat public pentru că a indus în eroare instanța.

Da, aceeași Lori E. Lightfoot care este acum primarul trezit al orașului Chicago. Sub conducerea proastă a lui Lightfoot, Orașul Vânturilor se confruntă cu o cifră record a infracționalității – precum și o pierdere masivă de capital și afaceri care se îndreaptă spre locații mai bune. (Adică Florida și Texas.)

Citește și „Destul e destul”: Proprietarul unei afaceri explică de ce a plecat în cele din urmă din Chicago

Lightfoot „era datoare față de această instanță și față de Lindstrom să informeze de îndată avocatul acestuia și pe judecătoarea [Ilana] Rovner cu privire la interpretarea sa“, a scris Circuitul 7 în cazul Lindstrom v. Graber (un proces anterior care a decis că expulzarea lui Lindstrom a anulat contestația sa legală).

Reamintim, de asemenea, că moțiunea de reexaminare a lui Lightfoot prevedea că, dacă nu se anulează suspendarea, guvernul va trebui să îl ia pe Lindstrom înapoi în custodia sa.

Circuitul 7 a scris: „Oricine ar citi [moțiunea] ar presupune că acuzarea a înțeles că suspendarea este o interdicție de a-l expulza pe Lindstrom din Statele Unite“.

Acum, să vedem un pic contextul. Unii avocați mint. Iar funcționarii guvernamentali abuzează în mod regulat de puterile lor în moduri mai rele decât comportamentul lui Lightfoot de mai sus – un caz singular, în care Lightfoot a trebuit să ia decizii într-o perioadă scurtă de timp.

Ideea aici nici măcar nu este că a picat testul – deși l-a picat, lamentabil. Orice avocat știe că sinceritatea față de Curte este non-negociabilă.

Adevărata problemă este că Lightfoot a refuzat să-și asume orice responsabilitate. După cum se menționează în avizul disciplinar, ea a dat vina pe superiorii săi.

Deși instanța a criticat într-adevăr biroul ei, Lightfoot, în vârstă de 37 de ani la acea vreme, a fost cea care a depus moțiunea înșelătoare. Ea era cea care avea datoria de a informa instanța de judecată cu privire la poziția acuzării – și de a-l informa pe avocatul lui Lindstrom.

Însă nu își asumă nicio responsabilitate nici în ziua de azi, declarând în 2018 pentru Politico că nu este de acord cu mustrarea oficială primită din partea instanței.

Apropo de refuzul responsabilității, Lightfoot pune problemele din Chicago pe seama poliției și rasismului – declarând că acesta din urmă este o „criză de sănătate publică“ în oraș.

Adevărata problemă este liberalismul sistemic, desigur, dar nu putem detalia acum acest subiect.

Lightfoot nu este nici pe departe singurul primar democrat care dă vina pe arme, poliție și rasism pentru sărăcia intergenerațională, disfuncționalitatea și disperarea din cartierele cu probleme ale orașului.

Acestea fiind spuse, așa cum arată exemplul de mai sus, a da vina pe alții pare să fie o trăsătură de personalitate care se extinde dincolo de domeniul politic în ceea ce o privește pe Lightfoot.

Traducere și adaptare
Tribuna.US