HomeȘtiri Externe

Samy Tuțac: Fenomenul tâmpirii globale lovește grav la Parlamentul European

Samy Tuțac: Fenomenul tâmpirii globale lovește grav la Parlamentul European

Cele mai dragi nume pentru un copil, Mamă și Tată, sunt înlocuite la Parlamentul European cu "părinte 1" și "părinte 2". Nu sunt "părinte 1", ci tatăl

Cele mai dragi nume pentru un copil, Mamă și Tată, sunt înlocuite la Parlamentul European cu “părinte 1” și “părinte 2”. Nu sunt “părinte 1”, ci tatăl copiilor mei! Soția mea nu este “părinte 2”, ci mama copiilor mei! Refuzăm ca identitățile noastre, de Tată și Mamă a copiilor noștri, să ne fie suprimate în numele corectitudinii politice. Vrem să ne numim așa cum ne-a numit Dumnezeu la creație, scrie Pastorul Samy Tuțac din Timișoara.

Dacă vor să folosească terminologia cu “părinte 1” și “părinte 2”, să le folosească pentru copiii născuți în “cuplurile homosexuale” și nu pentru cei născuți în cuplurile heterosexuale. Este dreptul lor să se numească cum vor și când vor, având în vedere confuzia lor cu privire la gen, dar să lase cuplurile normale să se numească așa cum le-a numit Dumnezeu la creație.

Citește și DOCUMENT: Parlamentul European recomandă evitarea cuvintelor „Mamă” și „Tată”

Cei care ne cer nouă să nu fim homofobi, trebuie să iasă din ipocrizia care-i caracterizează și să înceteze să ne mai suprime drepturile și să renunțe la abordările heterofobe. Cetățenii homosexuali care vor drepturi, nu au dreptul să suprime drepturile oamenilor normali. E dreptul lor să fie ce vor, dar nu putem accepta că noi trebuie să fim ce vor ei. Oare pe bunici cum îi vor numi?

Apostolul Pavel explică atât de clar cum s-a ajuns la ceea ce oamenii de știință serioși numesc “fenomenul tâmpirii globale”. Fiindcă, deși L‑au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L‑au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulțumit, ci au devenit nefolositori în gândurile lor și inima lor fără pricepere s‑a întunecat. Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit” (Romani 1:21-22).

Față de aceste derapaje tot mai frecvente, Biserica lui Cristos trebuie să rămână credincioasă adevărurilor Scripturii și să spună cu respect, dar cu hotărâre, un “Nu” clar și fără echivoc acestor tendințe nesănătoase. De asemenea, trebuie să reamintim autorităților temporare principiul apostolic: “se cade oare să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu?”

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0