Părinții imploră judecătorii să interzică școlilor să păstreze secrete cu privire la copiii lor, apeluri disperate care arată că societatea în care tr
Părinții imploră judecătorii să interzică școlilor să păstreze secrete cu privire la copiii lor, apeluri disperate care arată că societatea în care trăim a pierdut semnificația conceptului de „familie“.
Unii legislatori de stat intervin pentru a ajuta părinții îngrijorați care au ajuns să se lupte cu regulamentele din școli, analizează Jonathan Butcher pentru Heritage Foundation.
Potrivit Education Week, familii din șase state au intentat procese împotriva școlilor districtuale când cadrele didactice au ales să se conformeze regulilor care prevăd că părinții nu trebuie să fie informați atunci când un copil declară la școală că dorește să „își asume“ un „gen“ diferit – un concept evaziv pentru care nu există o definiție unanim acceptată.
Familii din Wisconsin, Virginia, Maryland, Massachusetts, New Hampshire și Maine au contestat regulamentele care permit personalului școlar să afirme social copiii mici care sunt confuzi cu privire la sexul lor și, în unele cazuri, ignorând complet părinții.
Niciunul dintre aceste procese nu a avut succes până acum – un motiv pentru care legislatorii ar trebui să acționeze rapid în scopul reafirmării rolului părinților ca principalii responsabili de creșterea și îngrijirea copiilor lor.
Unii oficiali de stat ajută prin luarea în considerare a ceea ce este cunoscut sub numele de „Given Name Act“, un proiect de lege potrivit căruia cadrele didactice K-12 trebuie să se adreseze unui copil utilizând numele și pronumele care corespund certificatului său de naștere, cu excepția cazului în care primesc permisiunea expresă din partea părinților de a folosi altceva.
Gov. Sarah Huckabee Sanders a aprobat recent o astfel de propunere, iar legislatorii din Florida, Dakota de Nord, Kentucky și Utah au adoptat politici similare.
Impunând cadrelor didactice să respecte voința părinților, factorii de decizie politică includ familiile în dezbaterile vitale referitoare la copiii lor minori.
Într-o discuție recentă cu un profesor universitar din Colorado, oponentul meu a susținut că politicile care restricționează cursurile despre „gen“, ce impun adesea să nu fie informați părinții despre copiii lor, „negăm existența persoanelor transgender“ și, prin urmare, „le negăm umanitatea“.
Însă a le spune părinților unui copil că acesta se confruntă la școală cu probleme emoționale sau de sănătate mintală nu înseamnă a nega existența cuiva. A impune această comunicare între profesori și familii înseamnă, de fapt, a recunoaște că există niște probleme foarte grave.
Studiile publicate la începutul acestui an referitor la persoanele care au fost confuze cu privire la sexul lor și care și-au asumat un stil de viață „transgender“ au constatat că aceste persoane erau de trei până la șase ori mai predispuse a fi diagnosticate și cu autism.
Mass-media mainstream, inclusiv The New York Times, recunoaște că un număr semnificativ de tineri care apelează la o clinică de gen pentru a solicita intervenții medicale, cum ar fi terapiile hormonale și substanțele care blochează pubertatea, au, de asemenea, probleme de anxietate, depresie, tulburări alimentare sau deficit de atenție.
Tinerii cu astfel de diagnostice au nevoie de ajutor – iar adulții trebuie să realizeze că tratarea problemelor de sănătate mintală poate ajuta mult mai mult decât afirmarea pe plan social a confuziei unui tânăr cu privire la sexul său.
De remarcat, studiile citate de administrația fostului președinte Barack Obama arată că, atunci când oamenii sunt supuși unei operații de schimbare de sex, aceste proceduri nu le îmbunătățesc problemele de sănătate mintală.
De fapt, unii pacienți au avut probleme mai mari de anxietate după operație.
Prin urmare, a ne concentra pe sănătatea mintală a unui copil și a alege varianta de a aștepta ca tinerii să treacă prin pubertate, monitorizându-i atent, face mai mult în sensul recunoașterii umanității unui copil decât orice altă abordare de „afirmare a genului“.
În anumite cazuri, unii oficiali școlari fac eforturi deosebite pentru a disemina idei extremiste despre așa-zisul gen. O școală din Pennsylvania a plătit recent mai mult de 1.000 de dolari pentru ca profesorii de școală primară și de liceu să participe la cursuri de formare în cadrul Gender and Sexuality Development Program al Children’s Hospital din Philadelphia.
Ulterior, cadrele didactice au afirmat încercarea unui elev de grădiniță de a-și asuma un gen diferit, „exact genul de extremism de gen care merită să fie investigat de legislatori“, potrivit Do No Harm, o organizație de advocacy și litigii care atrage atenția cu privire la răul provocat pacienților de toate vârstele de ideile radicale de rasă sau gen, atunci când sunt implementate în medicină.
Când personalul școlar ascunde părinților informații despre copiii lor, acest lucru interferează cu funcțiile primordiale ale familiei. Pe măsură ce familiile aduc această problemă în fața instanței, legislatorii ar trebui să găsească modalități de a-i sprijini.
Tribuna.US
COMMENTS