Americanii sunt extrem de revoltați întrucât anumiți informatori au adus dovezi credibile că Poliția de Frontieră patrulează granița americană și face
Americanii sunt extrem de revoltați întrucât anumiți informatori au adus dovezi credibile că Poliția de Frontieră patrulează granița americană și face acest lucru de mulți ani, nestingherită, satirizează publicația Babylon Bee.
„Cum am permis atâta vreme ca frontiera noastră să fie patrulată, fără a lua nicio măsură?“ a scris AOC pe canalul ei TikTok după ce a urmărit imaginile terifiante cu agenții călare care își făceau treaba. „Și încă ceva, cine a tăiat cornul acelor unicorni și le-a pus șei? Este atât de inuman! Oameni buni, acesta este fascism, la propriu. La fel ca Hitler și sclavia“.
Apoi și-a îmbrăcat costumul alb și a vărsat lacrimi de durere.
CNN a făcut publică știrea, care includea imagini tulburătoare surprinse de cetățeni jurnaliști, cu agenți de frontieră călare pe niște mamifere uriașe, înfricoșătoare, deplasându-se de-a lungul frontierei, ca și cum ar încerca să împiedice oamenii să intre ilegal în țară.
„Pur și simplu îngrozitor“, a declarat gazda CNN Jake Tapper. „Este greu de crezut că așa ceva s-ar putea întâmpla în țara noastră“.
Fostul președinte Obama și-a exprimat și el părerea: „Acest lucru… uh … nu ne reprezintă, noi nu suntem așa.“
Poliția de frontieră și-a cerut scuze, declarând că agenții care au comis aceste fapte vor fi suspendați de îndată, urmând a fi deschisă o anchetă. Grănicerii rămași se vor ocupa cu împărțirea formularelor de înregistrare la vot și a cartelelor de asistență alimentară către viitorii alegători democrați.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS