Agenția de recuperare a bunurilor infracționale a CNA și Procuratura Anticorupție au aplicat la începutul lunii octombrie sechestru în valoare de pest
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale a CNA și Procuratura Anticorupție au aplicat la începutul lunii octombrie sechestru în valoare de peste 38 milioane dolari (circa 670 de milioane lei moldovenești) pe bunuri care aparțin companiei Air Moldova. Printre activele indisponibilizate sunt automobile, imobile, dar și două aeronave.
Potrvit CNA acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea companiei Air Moldova.
În fapt, este vorba despre un șir de tranzacții fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene vizate. Prin urmare, aplicarea sechestrului are ca scop evitarea riscurilor de înstrăinare a patrimoniului întreprinderii.
Amintim că recent procurorii și CNA au aplicat sechestru în valoare de peste 17 milioane de dolari (aproximativ 301,6 milioane lei moldovenești) pe capitalul statutar al companiei, iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar e de peste 55 milioane de dolari (cam un miliard de lei moldovenești), în care este instrumentată infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea companiei aeriene un an în urmă de firma Civil Aviation Group SRL.
CNA precizează că activitatea economică Air Moldova nu este afectată de acțiunile procesual penale înreprinse pe dosar …
(dă click aici pentru continuarea articolului publicat de mold-street.com aici)
COMMENTS