Secretul succesului Democraților în alegerile din 2022

Strigătul cu care și-au mobilizat democrații alegătorii în recentul tur de scrutin, reluând mantra unei sesiuni electorale de acum 30 de ani, a fost: „Nu este vorba de economie și voi sunteți proști“.

Distragerea atenției și blamarea altora reprezintă, pe scurt, strategia de succes a Partidului Democrat în ceea ce privește problema celei mai mari creșteri de prețuri din ultimele patru decenii, analizează Daniel J. Flynn pentru American Spectator.

Dacă disimularea pe tema identificată de către alegători drept cea mai importantă a confirmat porecla democraților drept Partidul Răului, cu atât mai mult a confirmat comportamentul republicanilor eticheta de Partidul Stupid.

Donald Trump, care, în perioada în care era președinte, a ironizat într-o serie de tweet-uri, „capetele seci“ de la conducerea Federal Reserve pentru că nu a coborât „rata dobânzii la ZERO, sau mai puțin“, a cooperat la această strategie prin mutarea atenției de la probleme asupra lui.

El a făcut acest lucru prin criticarea candidaților pe care aparent îi susținea (de exemplu, lăudându-se în fața alegătorilor din Ohio că „J.D. face orice“ ca să aibă sprijinul său), acaparând atenția în timpul mitingurilor și insistând pe nemulțumirile sale cu privire la 2020, mai degrabă decât pe problema pe care o aveau oamenii în 2022 – prețurile.

Sondajele la ieșirea de la urne realizate de Edison Research au constatat că, în rândul alegătorilor din 2022, Trump se bucura de susținerea a 39%, pe când 58% îi erau împotrivă, prin urmare concentrarea pe fostul președinte în loc de eșecurile celui actual, i-a tras în jos pe republicani, propulsându-i în schimb pe democrați.

Republicanii s-au așteptat ca inflația masivă să aducă cu sine o înfrângere zdrobitoare a partidului aflat la putere în ziua alegerilor. Însă pe 8 noiembrie, această rază de speranță s-a dovedit a fi doar un miraj.

Ei nu i-au ajutat pe alegători să facă legătura între politicile guvernamentale și inflație. Fie se așteptau ca oamenii să priceapă singuri, fie nu înțeleg economia suficient de bine pentru a o explica. Oamenii au simțit efectele dureroase ale inflației. Dar nu au fost capabili să arate prin vot cine era răspunzător.

Prin urmare, valul roșu care ar fi trebuit să-i lovească pe democrații de la Casa Albă la doi ani de la preluarea mandatului nu s-a materializat. În loc să piardă cincizeci și patru de deputați și opt senatori, așa cum au pățit democrații în 1994, sau șaizeci și trei și șase, așa cum s-a întâmplat în 2010, partidul președintelui Joe Biden a câștigat scaune de guvernator, și-a menținut controlul asupra Senatului SUA și a pierdut doar câteva locuri în Camera Reprezentanților.

Calculele – republicanii au intrat în alegeri cu un număr mult mai mare de membri în Congres decât în 2010 sau 1994 și au apărat douăzeci și unu din cele treizeci și cinci de locuri din Senat disputate – au indicat mereu câștigarea a mai puține locuri decât în cele două tururi de scrutin menționate mai sus. Dar ideea unei remize electorale a scăpat capacității de predicție a tuturor, cu excepția câtorva clarvăzători politici.

Indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut de la 1,4% (în prima lună de mandat a lui Biden) la 9,1% (în iunie 2022). Cum de o astfel de escaladare alarmantă a prețurilor nu i-a determinat pe alegători să folosească urnele de vot pentru a pedepsi partidul aflat la putere?

Sondajul la ieșirea de la urne realizat de Edison Research pentru rețelele de televiziune arată că 31% dintre alegători au numit inflația drept principala lor preocupare, iar acești alegători au declarat că-i susțin pe republicani în proporție de peste doi la unu.

Sondajul la ieșirea de la urne al AP VoteCast a enumerat o categorie mai amplă, economia și locurile de muncă, pe care 47% dintre alegători le-au numit, de asemenea, ca fiind principala lor preocupare, și din nou, într-o proporție de aproape doi la unu votând pentru republicani.

Așadar, măsura în care democrații, ajutați și încurajați de unii republicani, au atras atenția oamenilor asupra unor chestiuni fără legătură cu economia, a fost în avantajul democraților din punct de vedere electoral.

La rândul lor, democrații au încercat în mod deliberat să deruteze alegătorii cu privire la motivele pentru care carnea de vită a ajuns să coste $12,99, iar benzina $3,80/galon.

Vina a fost aruncată în spatele altora, în maniera clasică. Administrația Biden a dat tonul la începutul anului trecut, când președintele a explicat creșterea vertiginoasă a prețurilor din supermarketuri acuzând:

„Patru mari corporații controlează mai mult de jumătate din piața cărnii de vită, porc și pasăre“.

Într-un spot publicitar de campanie, senatorul Mark Kelly din Arizona a dat vina pentru inflație pe „creșterea prețurilor“ și pe „lăcomia corporațiilor“. Reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez din New York i-a spus lui Chris Hayes, MSNBC: „Inflația nu crește din cauza politicilor guvernamentale. Inflația crește datorită deciziilor celor de pe Wall Street“.

Într-o încercare mai puțin reușită, candidata la postul de guvernator al Georgiei, Stacey Abrams, a încercat să stabilească o legătură între decizia Dobbs și inflație.

„Faptul că ai copii te face să te îngrijorezi de prețul benzinei și al alimentelor“, a declarat Abrams la MSNBC.

„Pentru femei, aceasta nu este o simplă teorie. Nu poți să separi faptul că ți se impune să duci la termen o sarcină nedorită de realitățile economice pe care le implică nașterea unui copil“.

Senatorul Bernie Sanders din Vermont a avut mai mult succes, argumentând că, din moment ce și alte țări suferă din cauza creșterii prețurilor, Statele Unite se află fără îndoială sub influența unor forțe în afara controlului nostru.

„Inflația nu este un fenomen specific Americii“, a scris Sanders cu câteva zile înainte de alegeri.

„Este o criză resimțită la nivel internațional. În Uniunea Europeană, inflația a ajuns la aproape 11%. În Germania, 11,6%. În Regatul Unit a urcat la 10,1%. În Irlanda, la 9,6%. În America, este de 8,2%, mult prea mare, dar mai mică decât în majoritatea țărilor din Europa“.

Sanders a omis să menționeze că rata anuală de creștere a prețurilor, potrivit celor mai recente statistici disponibile, a fost de 3,0% în Elveția, 3,4% în Arabia Saudită și 2,1% în China.

În schimb, respectivele cote au atins pragul de 268% în Zimbabwe, 162% în Liban și 52% în Iran. Această criză „internațională“ variază destul de mult în intensitate de la o națiune la alta. De exemplu, rata depășește 80% în Argentina; în țara vecină, Bolivia, aceasta e sub 3%. Evident, politicile interne influențează profund rata inflației din țară, iar tendințele globale nu dictează creșteri uriașe ale prețurilor peste tot.

Citește și Învinovățirea consumatorilor pentru inflație nu are sens – iată adevăratul vinovat

Chiar și IPC din SUA, care a scăzut de la 9,1% în iunie la 8,2% în septembrie și 7,7% în octombrie, reflectă schimbările de politică. Bilanțul financiar al Federal Reserve s-a contractat de la maximul de 8.933 de trilioane de dolari în martie, la 8.676, chiar înainte de ziua alegerilor.

De asemenea, banca centrală a majorat dobânda federală de șase ori în 2022, înainte de ziua alegerilor. Cu toate că acest lucru a ajutat la scăderea IPC, scăderea acesteia la 7,7%, anunțată la câteva zile după alegeri, probabil că nu i-a ajutat prea mult pe democrați, poate chiar deloc, deoarece indicele a crescut cu 0,4% în fiecare lună, un barometru la fel de important pentru public ca și creșterea prețului benzinei înainte de vot, iar IPC pentru toți consumatorii urbani, considerat indice de referință, a crescut în continuare dramatic față de anul trecut, chiar dacă cifrele de la un an la altul din lunile anterioare îl eclipsează.

Acuzarea anumitor companii, așa cum au făcut Biden, Kelly și AOC, a ignorat faptul că, pe aproape tot parcusul anului 2022 înainte de alegeri, rapoartele lunare ale Bureau of Labor Statistics privind IPC au arătat că prețurile s-au mărit la toate sau aproape toate categoriile și subcategoriile de la an la an.

Creșterea bruscă a prețurilor nu s-a limitat la un anumit domeniu. Când totul se scumpește, e destul de greu să pui în mod convingător vina pe lăcomia conglomeratelor din industria cărnii sau a baronilor petrolului.

Din păcate, nu Bureau of Labor Statistics publică indicele prețurilor pe care îl studiază alegătorii. Totalul de la casa de marcat și prețurile afișate la pompele de benzină sunt cele pe care le văd oamenii. Impulsul de a da vina pe mesager există în continuare.

Așadar, atunci când rata inflației variază drastic la nivel internațional, dar la nivel național crește peste tot, indiferent de domeniu, acest lucru confirmă faptul că politicile monetare stau în primul rând la baza problemei.

Bilanțul Federal Reserve, care se situa sub 3.9 trilioane de dolari în septembrie 2019, a ajuns la puțin sub 9 trilioane în luna martie a acestui an. În cele trei luni care corespund perioadei de lockdown COVID din SUA, acesta a crescut cu 3 trilioane de dolari.

Băncile centrale din majoritatea țărilor dezvoltate au tipărit sume imense de bani într-o perioadă scurtă de timp. Acest lucru explică de ce Sanders a putut face referință la problemele majore cu care se confruntă Marea Britanie, Uniunea Europeană și nu numai.

Nesăbuința pe plan fiscal a provocat problemele. Băncile noastre centrale nu operează în vid. Lipsa de înțelepciune în domeniul fiscal, cheltuirea unor sume uriașe ce nu există în trezorerie, a apărut datorită suprimării producției în perioada COVID.

Faptul că astfel de măsuri de urgență sunt sau nu necesare pare irelevant pentru întrebarea ce a cauzat practic explozia prețurilor. Răspunsul evident, ținut ascuns pe toată durata campaniei din 2022, rămâne: banii tipăriți fără acoperire.

Inflația reprezintă elementul vital al extinderii guvernului.

Legea cererii și a ofertei nu dispare miraculos. Crearea rapidă a atâtor dolari, în special într-o perioadă în care activitatea economică s-a prăbușit, a avut un impact clar asupra valorii acestora.

Nu am făcut o plăcintă mai mare. Ci am tăiat mai multe bucăți din plăcinta deja existentă. Fiecare bucată a devenit mai puțin sățioasă decât cele de dinainte.

Faptul că guvernul federal a operat cu un deficit de puțin peste 3.1 trilioane de dolari în 2020, iar bilanțul Federal Reserve a crescut cu puțin sub 3.2 trilioane în acel an ilustrează foarte bine legătura dintre deficite și cheltuielile în exces.

Băncile centrale se simt obligate să tipărească bani atunci când politicienii cheltuiesc ceva ce nu posedă. Banii tipăriți drept soluție la deficite au ca rezultat o abundență care, conform legilor cererii și ofertei, le diminuează valoarea.

Ajutoarele acordate de Federal Reserve din septembrie 2019 până în martie 2022 – când banca centrală a majorat în sfârșit rata dobânzii federale de la zero, practic, și a pus capăt politicii relaxate – au permis guvernului să se extindă și au crescut deficitele deja mari, ceea ce a determinat în mod direct creșterile de prețuri pe care le experimentăm în prezent.

Dezbaterea de anul trecut privind inflația s-a concentrat în mare parte pe ascunderea acestui element esențial. O separare a cuvintelor de sensul lor, care a avut loc cu mult timp în urmă, a facilitat capacitatea de a transfera vina asupra corporațiilor multinaționale, un dictator rus, un virus chinezesc și orice altceva în afară de politicienii și conducerea băncii centrale.

„Revoluția semantică, una dintre trăsăturile caracteristice ale vremurilor noastre, a schimbat și conotația tradițională a termenilor inflație și deflație“, sublinia Ludwig von Mises în Human Action: A Treatise on Economics (Tratat de economie).

„Ceea ce mulți oameni numesc astăzi inflație sau deflație nu mai reprezintă creșterea sau scăderea cantității de bancnote, ci consecințele sale inexorabile, tendința generală spre o creștere sau o scădere a prețurilor mărfurilor și a salariilor. Această schimbare nu este deloc inofensivă“.

Noi numim „inflație“ simptomul cel mai ușor de recunoscut al inflației, care ascunde cauza creșterii prețurilor.

Motivul pentru care termenii sunt astfel deformați îl regăsim în același loc cu impulsul de a tipări mai mulți bani. Și, luând parte la acțiuni necinstite pentru a ascunde motivele tipăririi acelor banii necinstiți, democrații își au în vedere nu doar scopurile partizane imediate, ci și obiectivele lor politice pe termen lung.

Inflația face ca cetățenii din clasa de mijloc să intre în categoria de impozitare alocată bogaților. Încurajează o cultură a cheltuirii de bani, mai degrabă decât una a economisirii. Cel mai important, servește ca element vital al extinderii guvernului.

Prin îndepărtarea de opoziția față de extinderea guvernului, care reprezintă sângele vital al partidului lor, republicanii și-au pierdut direcția, nemaifiind în stare să expună și să se opună cauzelor suferinței de la casa de marcat.

Republicanii au contribuit la dezastrul din noiembrie prin tacticile și mesajele de campanie, dar și prin prioritățile sale recente de guvernare. Un partid ce susține restrângerea guvernului știe de ce se opune cheltuielilor colosale, deficitelor gargantuesce și tipăririi de bani fără acoperire.

Unul care a deraiat de la principiul guvernării limitate nu poate articula un răspuns convingător la o asemenea nebunie.

Prin tipărirea de bani cu scopul de a-i plasa direct în trezorerie, Federal Reserve a permis guvernului federal să cheltuiască peste 6 trilioane de dolari în fiecare dintre ultimii trei ani fiscali, după ce niciodată până acum nu alocase măcar 4,5 trilioane de dolari.

Deficitele care au venit la pachet cu cheltuielile record din 2020-2022, fără precedent în istoria oricărui guvern, oriunde și oricând, au avut loc în ciuda faptului că guvernul federal a colectat anul acesta și anul trecut venituri fără precedent.

Inflația, la fel ca datoria și impozitarea, devine plata datorată pentru extinderea guvernului. Dar politicienii care susțin așa ceva – cheltuielile guvernului se ridică la aproximativ un sfert din produsul intern brut anual – doresc să țină acest lucru secret.

Faptul că democrații au reușit să-l țină ascuns reprezintă secretul succesului lor din noiembrie.

Traducere și adaptare
Tribuna.US