HomeDreptul la viață

Senatul american respinge încercarea Democraților de a elimina legile statale pro-viață

Senatul american respinge încercarea Democraților de a elimina legile statale pro-viață

Senatul american a respins recent o propunere legislativă care ar fi transformat în lege Roe v. Wade, anulând multe reglementări pro-viață adoptate la

Senatul american a respins recent o propunere legislativă care ar fi transformat în lege Roe v. Wade, anulând multe reglementări pro-viață adoptate la nivel de stat, informează Ben Zeisloft într-un articol Daily Wire.

Women’s Health Protection Act – legislație propusă de Sen. Richard Blumenthal (D-CT) și Tammy Baldwin (D-WI) – invoca dreptul Congresului de a reglementa comerțul interstatal și susținea că „este dificil și un mare consum de timp și resurse pentru clinici să conteste legile de stat care îngreunează sau obstrucționează serviciile de avort“.

Proiectul de lege ar fi interzis reglementările la nivel de stat, precum obligativitatea efectuării unei ecografii, perioadele de așteptare și anumite restricții de vârstă gestațională, inclusiv Legea bătăilor inimii din Texas.

Cu un rezultat de 46 la 48, legislația nu a reușit să obțină cele 60 de voturi necesare pentru a se invoca procedura de încheiere a dezbaterilor și a se trece la votarea ei propriu-zisă. Șase parlamentari nu au votat, iar senatorul Joe Manchin (D-WV) s-a opus proiectului de lege, alături de colegii săi republicani.

În urma votului, democrații și-au deplâns eșecul de a adopta legislația, care trecuse deja de Camera Reprezentanților.

„Roe v. Wade atârnă de un fir de păr din ce în ce mai subțire, motiv pentru care tocmai am votat pentru a merge mai departe cu Women’s Health Protection Act – un proiect de lege care ar proteja accesul la avort“, a declarat Sen. Dick Durbin (D-IL). „Sunt dezamăgit că acest demers important nu a avut succes“.

„În această seară, democrații s-au ridicat pentru a proteja dreptul la avort și pentru a apăra #RoeVWade, transformând decizia în lege la nivel național. Spre deosebire de republicani, am afirmat clar că susținem dreptul pacientelor de a lua propriile decizii cu privire la corpurile și familiile lor“, a adăugat Sen. Patty Murray (D-WA). „Nu am obținut rezultatul pe care ni l-am dorit, dar nu renunț“.

Citește și „Persoane“ însărcinate, „Supremația albilor“ și alte aberații în proiectul de lege pro-avort susținut de Biden

Pe plan opus, republicanii au sărbătorit eșecul legislației.

„Women’s Health Protection Act este o încercare periculoasă și vicleană de a transforma în lege Roe v. Wade și de a crea un drept federal la avort“, a spus Sen. Roger Wicker (R-MS). „Sunt bucuros să fiu alături de atât de mulți dintre colegii mei care se opun acestui atac asupra celor mai vulnerabili membri ai societății noastre. Vom continua să luptăm pentru protejarea vieții“.

„Women’s Health Protection Act reprezintă un atac la adresa sănătății femeilor și a copiilor nenăscuți“, a acuzat Sen. Marsha Blackburn (R-TN). „Astăzi, am votat împotriva acestei legislații care ar pava drumul pentru avortul la cerere și ar legaliza avorturile în ultimul trimestru de sarcină.“

Democrații din Senat au încercat să adopte Women’s Health Protection Act în timp ce Curtea Supremă audiază argumentele din cazul Dobbs v. Jackson Women’s Health Organization – care se referă la o lege din Mississippi ce interzice avorturile după vârsta gestațională de 15 săptămâni.

Votul Senatului a avut loc la câteva zile după ce președintele Joe Biden a nominalizat-o pe Ketanji Brown Jackson în locul judecătorului Stephen Breyer, care se retrage de la Curtea Supremă – acțiune ce a încântat organizațiile pro-avort.

„Suntem încântați de decizia președintelui Biden de a o selecta pe Ketanji Brown Jackson – prima femeie de culoare nominalizată la Curtea Supremă“, a declarat Mini Timmaraju, președintele NARAL Pro-Choice America.

„Această decizie reprezintă un eveniment fenomenal, de mult așteptat. Judecătoarea Jackson este atât un jurist foarte bine pregătit, cât și o persoană ce înțelege impactul disproporționat al legilor și sistemului nostru de justiție asupra comunităților de culoare. Totodată, ea are un istoric solid privind apărarea și susținerea drepturilor noastre constituționale și a libertăților fundamentale, inclusiv libertatea reproducerii“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0