HomeActualități Americane

Senatul anunță audierea pentru numirea viitorului ambasador în România, Adrian Zuckerman

Senatul anunță audierea pentru numirea viitorului ambasador în România, Adrian Zuckerman

Potrivit site-ului guvernamental, Comisia pentru Politică Externă din Senatul american îl va audia Joi, 20 iunie, pe Adrian Zuckerman, nominalizat de

Potrivit site-ului guvernamental, Comisia pentru Politică Externă din Senatul american îl va audia Joi, 20 iunie, pe Adrian Zuckerman, nominalizat de administrația Trump pentru a deveni noul ambasador al Statelor Unite în România.

Hans Klemm a fost ambasadorul Americii în România începând cu 2015, iar anul trecut administrația Trump a anunțat că îl va înlocui. Unul dintre motivele retragerii ambasadorului Klemm îl reprezintă demersul unui grup de sute de persoane de conservatori româno-americani care au solicitat administrației Trump să-l retragă pe ambasador pentru că acesta promova în România, o țară preponderent creștină, ideologia și activismul comunității lgbt.

Adrian Zuckerman, nominalizat să preia biroul diplomatic american din România la finalul acestui an, este expert în Drept, avocat admis în baroul din New York încă din 1984 și partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Înainte de a ocupa aceste poziții, el a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, din New York.

El a mai fost și judecător în cadrul Real Estate Board, din New York. După cum se vede, cariera sa în avocatură și-a centrat-o în special în domeniul imobiliarelor, unul dintre cele mai profitabile domenii în care activează cei mai bogați oameni ai lumii. Nu-i de mirare că este preferatul lui Donald Trump.

Adrian Zuckerman a emigrat în America la vârsta de zece ani. Cu toate acestea, și-a păstrat latura românească și încă vorbește fluent limba maternă.

Redacția

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0