Seroterapia ilustrului Victor Babeș

Iată că mă încumet să scriu acest articol după trei ani de pandemie globală provocată de virusul Covid-19, după ce cu ajutorul platformelor de socializare şi a grupurilor de pe WhatsApp, aproape toată populaţia României este acum expertă în virusologie şi vaccinarea împotriva viruşilor.

Aşadar, contextul istoric şi social în care ne aflăm este potrivit pentru a face incursiune în trecut, în anii 1800, atunci când medicina începuse să realizeze progrese uriaşe. Dacă pe plan mondial ne gândim la nume mari din acea perioadă, precum Claude Bernard, Pasteur, Koch etc., totuşi nu putem ignora aportul preţios adus de învăţaţii români în perfecţionarea metodelor de diagnostic şi tratament.

Istoria medicinii româneşti din acele vremuri consemnează un aspect interesant: medicii români aveau de dus o luptă neobosită în combaterea misticismului şi pentru înlăturarea întunericului superstiţiilor.

Una dintre cele mai luminoase figuri din trecutul ştiinţei noastre este Victor Babeş (1854-1926). S-a născut la 28 iulie 1854, la Viena, şi este al doilea fiu dintr-o familie de nouă copii. Mama sa era austriacă, iar tatăl, Vincenţiu Babeş, era avocat şi militant pentru drepturile românilor transilvăneni, fiind printre cei care au susţinut în 1848, la Viena, cauza românilor. Totodată, Vincenţiu Babeş a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române. Studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj. După liceu urmează Facultatea de Medicină din Viena, iar în anul 1878 îşi ia doctoratul în medicină.

În iarna anului 1890 la Institutul Antirabic din Capitală fuseseră aduşi 30 de oameni în stare gravă. Ziarele din acea vreme povesteau cu lux de amănunte cum un lup turbat atacase un grup de ţărani care traversa o pădure. Oamenii aveau muşcături groaznice, în special la cap. Dată fiind situația, nu a mai fost timp de aşteptare a celor trei săptămâni necesare pentru vaccinarea preventivă – tratamentul clasic al lui Pasteur.

Până să îşi facă efectul, turbarea s-ar fi manifestat astfel încât virusul ar fi ajuns foarte curând la centrii nervoşi superiori. Astfel că Victor Babeş aplică metoda personală şi anume seroterapia. Astfel se reuşeşte întârzierea manifestării simptomelor turbării, iar vaccinarea preventivă a lui Pasteur şi-a făcut efectul înainte de apariţia bolii, salvând viața celor 30 de ţărani.

Considerat de însuşi Pasteur drept unul dintre cei mai competenţi specialişti în problemele turbării, datorită atât studiilor referitoare la anatomia patologică a acestei afecţiuni, cât şi perfecţionărilor aduse tehnicii de vaccinare antirabică, Victor Babeş a pus bazele experimentale şi clinice ale seroterapiei şi a introdus în România vaccinarea antirabică la numai trei ani de la iniţierea ei ca tratament asociat: vaccin şi ser antirabic, cunoscut la nivel mondial drept “metoda română de tratament antirabic”.

Cu alte cuvinte, metodelor de prevenire şi tratament al bolilor cunoscute până atunci li s-au adăugat un nou mijloc terapeutic: injectarea de ser sanguin sau sânge total, iar în alte cazuri injectarea de produse toxice microbiene atenuate. Toate acestea mobilizează capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiei. Sună cunoscut?

În august 1887, Victor Babeş vine la Bucureşti, unde, în acelaşi an, pune bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, pe atunci unic în lume şi care avea iniţial patru secţii: Secţia I pentru cercetarea bolilor infecţioase la om, denumită ulterior; Secţia de bacteriologie şi anatomie patologică, sub conducerea lui Gh. Marinescu, viitorul mare neurolog; Secţia a II-a pentru cercetarea bolilor infecţioase ale animalelor; Secţia a III-a de chimie patologică şi biologică; Secţia a IV-a, pentru tratamentul antirabic. În cadrul Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti – primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România – a organizat, în 1888, al doilea centru de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Louis Pasteur la Paris.

Pe lângă activitatea sa ştiinţifică, Victor Babeş s-a implicat activ, poate chiar agresiv, în viaţa socială din acele vremuri. Iar acest lucru ne lasă, azi, o concluzie pe care ne-am fi dorit să nu fie adevărată: abordarea clasei politice româneşti faţă de savanţi şi din păcate faţă de ţară,nu s-a schimbat nici după mai bine de 165 de ani. În anul 1892, în cadrul unei conferinţe, Victor Babeş declara:

„Ceea ce caracterizează oligarhia de astăzi este deprecierea intelectualilor, asuprirea ştiinţei adevărate din partea politicienilor noştri, înlocuind-o cu o pseudo-ştiinţă şi pseudo-savanţi. Politicienii combat oamenii de ştiinţă, pentru a pune în locul lor clientela lor politică, care în schimb garantează politicienilor puterea şi deci exploatarea ţării”.

Victor Babeş nu a cruţat niciodată oficialitățile. Mai ales în lupta împotriva pelagrei, boala cauzată de o dietă deficitară (consum de porumb în cantităţi mari) sau de incapacitatea organismului de a absorbi, fie niacina (una dintre vitaminele complexului B), fie triptofanul (un aminoacid esențial).

Victor Babeş declara: „Leacul pelagrei? Al acestei boli a mizeriei? Al acestei „ruşini naţionale” Vi-l dau eu: împroprietărirea ţăranilor!”

Şi-a susţinut această afirmaţie folosind cifre statistice şi citând cazuri concrete: „Proprietarul şi arendaşul exploatează ţăranul în mod extraordinar, storcând de la dânsul un venit mai mare decât chiar claca şi dijma din timpurile robiei”.

„Domnul ministru (Ministrul Instrucţiunii) nu poate primi azi în audienţă pe onoratul domn profesor Babeş, fiindcă… nu e zi de audienţă”.

Aşa se încheia colaborarea ui Victor Babeş cu politicienii români. Atunci, ca şi acum, politicienii noştri au, în general, o singură calitate pe care şi-o transmit de la unii la alţii: mişelia!

La începutul lunii octombrie 1926, Victor Babeş este pensionat forţat în baza unei decizii a Ministerului Instrucţiunii. Mişelia politicienilor şi lipsirea de drepturi de a mai ţine conferinţe sau de a mai efectua cercetări de laborator au dus la moartea savantului de talie mondială.

Victor Babeş moare la 19 octombrie 1926, lăsând României şi lumii peste 1.000 de lucrări ştiinţifice, peste 25 monografii în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice şi peste 40 noi specii microbiene descoperite, care au fost denumite după numele său, Babesiide.

Studiind în detaliu viaţa lui Victor Babeş după mai bine de 160 de la naşterea lui, rămânem cu o concluzie amară: politicienii ţării noastre nu s-au schimbat şi probabil ca nici nu se vor schimba vreodată. Exploatarea României, de către proprii politicieni, o trăim din plin când interesele altor ţări (mai mult sau puţin puternice) sunt deservite mişeleşte de clasa politică fără pic de milă faţă de propriul popor.

Bibliografie: Agerpres; Muzeul Victor Babeș „Oameni de ştiinţă… Conexiuni… Gesturi frumoase!, autor C. Popescu-Ulmu (Bucureşti, Editura Albatros, 1981); „Focul Viu”, autori Dinu Moroianu, I.M Ştefan; Conferinţa „Boalele ţăranului român” ținută în 27 ianuarie 1901.

Bogdan Iosifaru