Shinzo Abe, omul care a ținut piept Partidului Comunist Chinez

Asasinarea lui Shinzo Abe nu pare să fi avut niciun motiv politic, dar ar putea anunța o schimbare semnificativă în politica japoneză, analizează Aaron Sarin pentru Quillette.

Atitudinea publicului față de poziția țării pe plan internațional se schimba deja, o schimbare reflectată în declarațiile dure ale lui Abe, iar acest proces probabil se va accelera acum.

Popularitatea lui Abe va crește vertiginos în urma asasinării sale, producând o mai mare disponibilitate de a lua în considerare ideile sale cândva controversate. Printre acestea se numără necesitatea de a abandona în sfârșit pacifismul Japoniei în contextul marii amenințări reprezentată de Beijing în regiune.

În dimineața zilei de 8 iulie, fostul prim-ministru al Japoniei a fost împușcat de două ori în timpul unui discurs de campanie: mai întâi în gât, în artera carotidă, și apoi lovitura decisivă, în inimă.

Abe a fost transportat cu un elicopter la spitalul din orașul Kashihara, aflat în apropiere, unde, la cinci ore și jumătate după atac, cel mai longeviv prim-ministru din istoria Japoniei a fost declarat mort.

Poliția l-a arestat rapid pe Yamagami Tetsuya, în vârstă de 41 de ani, care nu a încercat să opună rezistență și a declarat doar că era supărat din cauza presupusei legături a lui Abe cu un grup religios nespecificat.

Modalitatea de comitere a crimei a constituit un mare șoc într-o țară cu legi ultra-stricte privind armele de foc – obținerea unui permis de port-armă necesită o serie întreagă de cursuri și certificate și vizite ale poliției la domiciliul solicitantului.

Citește și Japonia: Fostul premier Shinzo Abe a fost asasinat la un eveniment electoral – VIDEO

Rețelele de socializare chinezești forfotesc, iar roiurile pestilențiale de ultranaționaliști din țară îl preamăresc pe ucigaș ca pe un „erou“. Cele două națiuni nutresc de multă vreme o ură reciprocă, moștenire a secolelor de conflicte care au culminat cu două războaie sino-japoneze.

Trupele japoneze au câștigat în mod decisiv primul dintre acestea (1894-5) – un șoc pentru dinastia Qing, care își caracterizase adversarii drept „pirați pitici“. Cel de-al doilea război, purtat în perioada 1937-45, a rămas cunoscut prin „Violurile din Nanking“: șase săptămâni întunecate, în care trupele japoneze de ocupație au răvășit comunitatea cunoscută astăzi drept Nanjing, comițând zeci de mii de violuri și sute de mii de crime.

În educația chineză modernă se pune un mare accent pe această atrocitate. Între timp, unele manuale japoneze de istorie au trecut-o sub tăcere, iar anumiți politicieni au negat chiar că masacrul ar fi avut vreodată loc (Abe a vizitat mausoleele dedicate celor decedați, printre care se numără și criminali de război, stârnind controverse).

Ca urmare, sângele vărsat continuă să păteze relațiile dintre cele două țări. Din propria mea experiență, o mulțime de cunoscuți chinezi au mărturisit de-a lungul anilor că urăsc orice are legătură cu Japonia.

Însă Abe nu a fost doar un lider japonez oarecare, iar rasa sa nu a fost singurul lucru rău în ochii naționalistului chinez tipic. În timpul celui de-al doilea mandat al său (2012-20), s-au făcut diverse încercări de a revendica un rol mai mare pentru Japonia pe scena mondială.

Acesta ar fi un rol avizat în primul rând de principala amenințare a epocii, reprezentată de Partidul Comunist Chinez. Abe a fost arhitectul principal al „Quadruplei“ – o alianță intermitentă cu Australia, India și SUA, menită să contracareze influența PCC – și, de asemenea, al „acordului Indo-Pacific“. Acesta presupunea promovarea principiilor liberale pe toate piețele din regiune și a libertății de navigație în apele sale, chiar dacă zona a început să intre încet sub influența Beijingului.

Au fost create relații vitale cu administrația Trump în timpul schimbării istorice de atitudine a Americii cu privire la China, dar Abe nu a afișat inconsistența lui Trump în privința Beijingului.

De fapt, Abe a fost cel care a salvat Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) aflat în impas după retragerea lui Trump, relansându-l sub numele de Comprehensive and Progressive Agreement for Trans-Pacific Partnership (CPTPP).

China nu poate spera să se alăture acestui acord comercial din ce în ce mai important fără a îndeplini „standarde înalte de reglementare în materie de comerț electronic, proprietate intelectuală și întreprinderi de stat“ – lucru imposibil în viitorul previzibil. Frauda și furtul au stat întotdeauna la baza sistemului de funcționare a Partidului Comunist.

În prezent este recunoscut pe scară largă faptul că PCC a petrecut decenii integrând China în sistemul global pentru a face Partidul indispensabil. Abe a fost una dintre figurile-cheie implicate în demararea procesului anevoios de separare.

Programul său de 244 de miliarde de yeni a fost cel care a încurajat firmele japoneze să își diversifice lanțurile de aprovizionare în afara Chinei.

„Asia pentru statul de drept“, a declarat el în discursul de deschidere al IISS Shangri-La Dialogue, iar audiența a știut imediat cui îi era destinată replica.

De-a lungul anilor, Abe a devenit un ghimpe constant în coasta Beijingului: fiind unul dintre primii lideri mondiali care a realizat pericolele pe care le reprezintă Inițiativa Belt and Road, bazată pe împrumuturi de la PCC, a făcut presiuni asupra UE pentru a interveni.

Și a vrut să meargă mult mai departe. El a propus o rescriere a constituției pacifiste a Japoniei (moștenirea lăsată de înfrângerea din 1945), în special obligativitatea de a nu „menține forțe terestre, maritime și aeriene“.

Acest lucru a fost prea mult pentru publicul japonez cât timp Abe era în viață; poate că după moartea sa, ideea va părea mai puțin extremă. De altfel, Japonia se îndreaptă în această direcție de ceva timp.

Forțele postbelice de autoapărare ale națiunii ar trebui să acționeze în conformitate cu denumirea pe care o poartă, dar, de-a lungul anilor, atribuțiile lor au crescut constant.

În 2001, li s-a permis, în sfârșit, să lupte împotriva terorismului în străinătate; în 2015, li s-a permis să apere aliații în luptă. O altă expansiune de rol ar putea fi iminentă.

Eforturile lui Abe s-au concentrat în mare parte asupra Taiwanului, țara cea mai puternic amenințată de beligeranța Partidului Comunist. Realizând catastrofa pe care ar provoca-o o invazie chineză – pentru Japonia, regiune și lume – Abe s-a transformat (potrivit cuvintelor de recunoștință ale președintelui taiwanez Tsai Ing-wen) în „cel mai statornic aliat al Taiwanului“.

El a cerut Statelor Unite să renunțe la îndelunga sa politică de ambiguitate strategică în ceea ce privește insula, o politică pe care o considera depășită, și în schimb „să afirme clar că va apăra Taiwanul împotriva oricărei tentative de invazie chineză“.

Fostul prim-ministru și-a petrecut ultimele luni avertizând public PCC că „se sinucide pe plan economic“ în cazul în care ar porni o invazie, și mulțumită lui Shinzo Abe, Xi Jinping are acum o perspectivă clară asupra viitorului.

El știe că, atunci când va trimite soldații Armatei Populare de Eliberare peste strâmtoarea Taiwan, aceștia se vor trezi probabil că au de-a face și cu SUA, și cu Japonia. (Ar trebui să ținem cont că istoricul de luptă al Japoniei a fost rareori sub nivelul de formidabil).

Presa de stat chineză nu s-a alăturat internauților în a jubila la vestea morții lui Abe: în schimb, își exprimă îngrijorarea că „forțele japoneze de dreapta“ vor promova acum și mai puternic conceptul comerțului liber în Indo-Pacific, ceea ce va duce la „riscuri de securitate“.

Aceste temeri sunt probabil întemeiate. În timp ce naționalistul de rând cu creierul spălat exultă de bucurie în urma unei victorii mici și răutăcioase, liderii partidului simt pericolul.

Pe 10 iulie au avut loc alegerile pentru care Abe făcea campanie în momentul în care a fost împușcat. O prezență puternică în politica japoneză chiar și după pensionare, influența lui Abe ar putea fi acum mai mare ca niciodată. Rezultatele finale vor fi anunțate în curând.

Partidul său Liberal Democrat are nevoie de 82 din cele 124 de locuri disputate pentru a obține supermajoritatea necesară pentru a iniția o dezbatere și un vot privind modificarea Constituției.

Japonia pe care o știm de ani de zile a reprezentat întotdeauna o anomalie istorică și s-ar putea să fim pe punctul de a vedea că lucrurile se schimbă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US