Potrivit unui sondaj recent, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis (R), are un avans de 9 puncte față de fostul președinte Trump într-o confrunt
Potrivit unui sondaj recent, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis (R), are un avans de 9 puncte față de fostul președinte Trump într-o confruntare între cei doi la alegerile primare republicane din 2024, informează Stephen Neukam și Al Weaver, The Hill.
DeSantis, considerat unul dintre principalii posibili adversari ai lui Trump în cursa electorală pentru revenirea la Casa Albă, a obținut un sprijin de 49% din voturi în sondajul realizat de organizația conservatoare Club for Growth.
Sondajul arată că, dintre toți candidații preconizați, DeSantis și Trump sunt favoriții.
Într-un sondaj incluzând 7 candidați la alegeri primare, Trump l-a devansat pe DeSantis cu 37% față de 33%. Fostul vicepreședinte Mike Pence s-a clasat pe un îndepărtat loc trei, cu doar 7% din voturi. Sondajul are o marjă de eroare de 1,8 procente.
Sondajul anticipează o potențială confruntare între cei doi reprezentanți ai Partidului Republican, având în vedere că Trump a dat deja startul campaniei sale pentru 2024.
DeSantis nu și-a anunțat deocamdată candidatura, dar este de așteptat să o facă.
Președintele Club for Growth, David McIntosh, a declarat pentru The Hill că organizația sa a invitat pe toți cei incluși în sondaj, ca de exemplu DeSantis, Pence, senatorul Tim Scott (R-S.C.) și fostul ambasador al SUA la Națiunile Unite, Nikki Haley, printre alții, la întâlnirea cu donatorii – cu excepția lui Trump.
„Suntem de părere că Partidul Republican ar trebui să se asigure că cel pe care-l nominalizăm, oricine ar fi, chiar va câștiga“, a spus McIntosh.
„Partidul ar trebui să fie deschis la ideea unui nou candidat. DeSantis pare a fi cel mai potrivit“.
Sondajele efectuate recent de ABC și The Washington Post au dezvăluit că alegătorii republicani au sentimente împărțite, existând pe de o parte dorința de a renunța definitiv la Trump și, pe de altă parte, convingerea că acesta ar trebui să fie candidatul pentru 2024.
Sondajul Club for Growth, efectuat pe un eșantion de 3.015 potențiali alegători republicani la alegerile primare, a constatat, de asemenea, că sprijinul acordat lui Trump și DeSantis în cadrul partidului era divizat între republicanii mai conservatori și cei care se identifică drept moderați.
Într-o confruntare între cei doi, Trump a obținut 52% din voturi din partea persoanelor care s-au identificat drept foarte conservatoare.
DeSantis a fost mai popular decât Trump în rândul alegătorilor care s-au declarat fie oarecum conservatori, fie moderați/liberali, obținând 56% și, respectiv, 51% din sprijinul lor.
McIntosh a declarat că organizația sa nu se consideră în niciun caz „never Trump“.
„Orice este posibil“, a spus el.
„Și dacă va obține nominalizarea, îl vom ajuta să încerce să câștige. Dar la ultimele trei tururi de scrutin a pierdut“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS
Citesc cu placere Tribuna, dar asta chiar e fake news.
Multumim pentru comentariu. Din moment ce lansati o idee de `fake news`, logica spune ca trebuie sa si prezentati informatii si dovezi ca asa este.