HomeActualități Americane

Starea Națiunii: Sarah Huckabee Sanders a punctat într-o singură frază ce a vorbit Biden într-o oră și jumătate

Starea Națiunii: Sarah Huckabee Sanders a punctat într-o singură frază ce a vorbit Biden într-o oră și jumătate

Nu era deloc nevoie ca președintele Biden să urce pe podium pentru ca țara să afle care este starea națiunii, analizează Kylee Griswold pentru The Fed

Nu era deloc nevoie ca președintele Biden să urce pe podium pentru ca țara să afle care este starea națiunii, analizează Kylee Griswold pentru The Federalist.

Americanii sunt conștienți cum stau lucrurile de fiecare dată când văd totalul la pompa de benzină, presupunând că au primit suficienți bani la ultimul salariu pentru a-și umple rezervorul.

Tot așa, de fiecare dată când trec pe la raionul de ouă și lactate, presupunând că pe rafturi există produse. Sau când nu își permit să își trimită copiii la facultate, dar nici nu reușesc să găsească măcar o persoană dispusă să lucreze pentru mica lor afacere.

Când primesc încă o scrisoare de „actualizare pe tema Covid“ de la școala unde învață copiii lor, sau când trebuie să examineze un manual de biologie de nivel primar.

Atunci când li se anulează zborul, le crește chiria, li se suspendă contul de Facebook, biblioteca lor rurală găzduiește un spectacol cu travestiți pentru familii, aragazul le este criticat sau sunt numiți adepți ai teoriei conspirației pentru că au sesizat că cei ce au în posesia lor documente clasificate sunt tratați diferit, în funcție de cine le sunt prietenii.

În ciuda tuturor acestor eșecuri – sau, după caz, dacă ești democrat, a succeselor zdrobitoare obținute în războiul cultural – americanii au avut parte de o seară în care președintele Joe Biden a făcut o sinteză în timp real a stării națiunii. A fost lungă. Și a fost, practic, un șir de minciuni.

Citește și Cât de mult v-a costat inflația lui Biden? Probabil că nu vreți să știți

În schimb, într-o singură frază din discursul dat ca replică, Sarah Huckabee Sanders, guvernatorul republican al statului Arkansas, aflată la primul său mandat, a rezumat starea națiunii noastre mai bine decât a făcut-o Biden în aproape o oră și jumătate:

„În timp ce voi suferiți consecințele eșecurilor lor, administrația Biden pare mai interesată de fanteziile woke decât de provocările majore cu care se confruntă americanii în fiecare zi“.

Pentru un număr tot mai mare de americani, viața de zi cu zi în anul 2023 este exact asta: un șir de provocări majore. Întrebați orice asistentă medicală dedicată, care a muncit ca o sclavă în perioada de vârf a pandemiei doar pentru a fi ulterior concediată în mod ingrat pentru refuzul de a accepta un vaccin experimental.

Vorbiți cu orice profesor care a fost denigrat pentru că a refuzat să insufle segregarea rasială sau să nege aspecte de bază ale biologiei.

Discutați cu orice părinte care a solicitat vehement consiliului școlar să nu permită cărțile pornografice în bibliotecile copiilor lor sau accesul băieților în vestiarele fiicelor lor.

„Biden și democrații v-au înșelat așteptările“, a rezumat Huckabee Sanders.

„Ei sunt conștienți de asta. Și voi o știți“.

Discursul înșelător al lui Biden privind Starea Nației a fost doar o altă reamintire a faptului că suferința și provocările pe care el și aliații săi le-au cauzat familiei tale nu îl interesează.

Potrivit democratului aflat la conducere, economia este în plină dezvoltare. China se clatină. Medicare salvează vieți. Și vă puteți încărca automobilul Tesla oriunde pe teritoriul țării, de la o coastă la alta.

„Majoritatea americanilor vor doar să își trăiască viața în libertate și pace, dar suntem prinși într-un război cultural condus de Stânga pe care nu l-am inițiat și în care nu am vrut niciodată să fim implicați“, a conchis Huckabee Sanders.

Într-adevăr, conservatorii nu au vrut niciodată să lupte în războiul cultural, dar viitorul acestei națiuni, cândva mărețe, este în joc.

Așadar, având în vedere starea îngrozitoare a națiunii noastre, să urmăm sfatul rostit chiar de președinte, să „luptăm din răsputeri“ dacă vrem să ne salvăm țara.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar

    Mirarea mea este foarte mare. SUA are mii si mii de oameni inteligenti si cu caarcter moral. Cum dar, ajung in functii publice, tot felul de dezaxati, perversi, corupti dovediti, imorali ? Cum ? Care ar fi “scurtaturile” pe care acestia urca spre virf ? Exista vreo explicatie pertinenta ?

DISQUS: 0