HomeFamilia în Societate

Studiu | Rata căsătoriilor din SUA a scăzut cu 60% în ultimii 50 de ani

Studiu | Rata căsătoriilor din SUA a scăzut cu 60% în ultimii 50 de ani

Un studiu recent realizat de National Center for Family & Marriage Research (NCFMR) a arătat că în Statele Unite rata căsătoriei a scăzut vertigin

Un studiu recent realizat de National Center for Family & Marriage Research (NCFMR) a arătat că în Statele Unite rata căsătoriei a scăzut vertiginos în ultima jumătate de secol – cu aproape 60 de procente, informează Ari Blaff, National Review.

Deși rata la nivel național a căsătoriei a fluctuat continuu între anii 1890 și 1960, cu suișuri și coborâșuri în acest interval de timp, începând cu anii 1970 s-a înregistrat un declin constant.

În timp ce în 1970 procentajul căsătoriilor era de 76,5%, în prezent acesta s-a înjumătățit, ajungând la doar 31,1%.

Sociologul Andrew Cherlin, de la Universitatea John Hopkins, a precizat că statisticile NCFMR arată că beneficiile formale ale căsătoriei continuă să se diminueze pe măsură ce creșterea numărului de persoane care trăiesc în concubinaj sau își cresc copiii fără a fi căsătoriți au erodat presiunile sociale istorice.

„În trecut, era o instituție de bază la care toată lumea era presată să adere de îndată ce pășea în viața de adult“, a declarat Cherlin pentru Axios. „Te căsătoreai, apoi te mutai împreună și abia apoi îți găseai un loc de muncă“.

Acum însă, „Căsătoria reprezintă ultimul pas spre vârsta adultă“, a susținut Cherlin.

În mod surprinzător, studiile academice privind mentalitatea societății americane față de căsătorie nu au arătat modificări majore, în ciuda transformării rapide a peisajului în ceea ce privește rata căsătoriilor.

Aproape trei sferturi dintre adulții chestionați în 1976 și-au exprimat dorința de a se căsători, iar acest număr a scăzut doar cu trei procente până în 2020.

Citește și Rețeta unei vieți împlinite: Căsătoriți-vă. Faceți copii. Rămâneți împreună. Vedeți-vă de treabă voastră

Noul studiu subliniază, de asemenea, diferențele dintre ratele de căsătorie în funcție de rasă și etnie. Deși în rândul femeilor, per ansamblu, rata mariajului a înregistrat un declin începând cu anii 1950, această evoluție a fost mai pronunțată în cazul populației de culoare și al hispanicilor.

„Acest declin a cunoscut cea mai dramatică evoluție în rândul femeilor hispanice și de culoare, care au înregistrat scăderi de 33% și, respectiv, 60% a procentului de căsătorii“, scrie organizația.

Mai mult, în prezent, „grupul rasial/etnic cu cel mai mic procent de femei căsătorite este cel al populației de culoare (26%), iar grupul cu cel mai mare procent este cel al comunității asiatice (56%)“.

Femeile aflate la prima căsătorie, un grup demografic care se încadrează în categoria de vârstă 40-59 de ani, au înregistrat în ultimii ani o creștere explozivă a numărului de căsătorii.

Susan Brown, co-director al NCFMR, a constatat că începând din 1990, procentul de căsătorii la vârstă înaintată a crescut cu 75%.

În secolul trecut, Statele Unite au avut parte de două baby-boom-uri notabile – după Primul Război Mondial, în anii 1920 și după cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 1950.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0