Statele Unite au avertizat guvernul iranian să pună capăt la toate comploturile împotriva lui Donald Trump și au transmis că Washingtonul va considera
Statele Unite au avertizat guvernul iranian să pună capăt la toate comploturile împotriva lui Donald Trump și au transmis că Washingtonul va considera orice atentat la viața acestuia drept un act de război, a declarat luni un oficial american, potrivit Reuters.
Oficialul, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că președintele american Joe Biden a fost informat în mod regulat cu privire la amenințări și și-a instruit echipa să abordeze comploturile iraniene împotriva americanilor.
Mike Johnson (R-La), liderul Camerei Reprezentanților, a fost mai tranșat și a avertizat public și direct Iranul cu privire la complotul și tentativele de asasinat împotriva lui Donald Trump.
„În timp ce președintele Biden comunică doar prin intermediul personalului, acest mesaj din partea președintelui Camerei să fie auzit clar: Orice tentativă de asasinat din partea Iranului împotriva președintelui Trump VA fi considerată un act de război”, a scris Johnson pe X.
La ordinul lui Biden, înalți oficiali americani au trimis mesaje la cele mai înalte niveluri ale guvernului iranian, avertizând Teheranul să înceteze toate comploturile împotriva lui Trump și a foștilor oficiali americani, a declarat oficialul.
Iranienii au fost informați că Washingtonul va considera drept un act de război orice atentat la viața lui Trump.
Iranul a negat interferența în afacerile interne SUA. Teheranul, la rândul său, afirmă că Washingtonul intervine în afacerile sale de zeci de ani, citând evenimente care variază de la o lovitură de stat din 1953 împotriva unui prim-ministru până la uciderea, în 2020, a comandantului său militar în urma unei lovituri cu dronă americană.
În ianuarie 2020, Trump a ordonat un atac aerian al SUA care l-a ucis pe Qassem Soleimani, pe atunci cel mai înalt comandant militar al Iranului, după ce a primit informații potrivit cărora Soleimani plănuia atacuri iminente asupra diplomaților și forțelor armate ale SUA în Irak, Liban, Siria și în alte părți din Orientul Mijlociu.
Trump încearcă acum să revină la Casa Albă după ce a pierdut alegerile din 2020 în fața lui Biden. Trump este acum în luptă cu vicepreședintele Kamala Harris în cursa pentru alegerile din 5 noiembrie.
Campania sa a declarat pe 24 septembrie că Trump a fost informat de către oficialii serviciilor de informații americane cu privire la o amenințare din partea Iranului.
Casa Albă a declarat că Statele Unite urmăresc îndeaproape de ani de zile amenințările iraniene la adresa lui Trump și a avertizat cu privire la „consecințe grave” în cazul în care Teheranul ar ataca orice cetățean american.
„Considerăm că aceasta este o chestiune de securitate națională și internă de maximă prioritate și condamnăm ferm Iranul pentru aceste amenințări nerușinate. În cazul în care Iranul atacă pe oricare dintre cetățenii noștri, inclusiv pe cei care continuă să servească Statele Unite sau pe cei care au servit anterior, Iranul va suporta consecințe grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, Sean Savett.
COMMENTS