Statele Unite ale Americii intenționează să includă România și alte 3 țări în programul Visa Waiver. Românii ar putea intra fără viză pe teritoriul am
Statele Unite ale Americii intenționează să includă România și alte 3 țări în programul Visa Waiver. Românii ar putea intra fără viză pe teritoriul american.
Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări, între care și România, în programul de renunţare la obligativitatea vizelor (visa waiver) care permite deplasarea în Statele Unite fără viză pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunțat secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas.
„Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România”, a declarat Mayorkas la un eveniment din industria turismului.
„Suntem foarte, foarte concentraţi pe program”, a adăugat oficialul american, care a precizat că acest program oferă beneficii economice şi de securitate semnificative.
În luna septembrie, Statele Unite au adăugat Croaţia în programul de scutire de vize.
În luna februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne şi ambii „şi-au exprimat interesul continuu pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) şi pentru colaborarea cu Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România pentru a îndeplini condiţiile pentru Programul Visa Waiver”.
În prezent, în programul SUA de renunţare la obligativitatea vizelor se află 40 de ţări, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.
Aceste cerinţe includ o rată a refuzurilor acordării de vize temporare sub 3%, eliberarea de documente de călătorie securizate şi o colaborarea strânsă cu autorităţile americane care se ocupă cu aplicarea legii şi combaterea terorismului, potrivit unor precizări făcut luna trecută de Departamentul american pentru securitate internă.
Tribuna.US
COMMENTS