HomeActualități Americane

SUA ordonă Chinei să închidă consulatul din Houston în 72 de ore

SUA ordonă Chinei să închidă consulatul din Houston în 72 de ore

Departamentul de Stat denunță „acte masive de spionaj și operațiuni de influențare” Administrația Trump le-a transmis diplomaților chinezi din Texa

Departamentul de Stat denunță „acte masive de spionaj și operațiuni de influențare”

Administrația Trump le-a transmis diplomaților chinezi din Texas să părăsească țara până vineri,  În replică, Beijingul a avertizat că va lua măsuri de retaliere. Oficialii americani citați de NYT au declarat că au ordonat închiderea consulatului Chinei din Houston ca răspuns la violarea repetată a suveranității Americii, care a inclus „acte masive de spionaj și operațiuni de influențare”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a declarat că ordinul de închidere a consulatului arată că Statele Unite nu tolerează „comportamentul scandalos” al Chinei.

„Republica Populară Chineză s-a angajat de ani de zile în acțiuni de spionaj și operațiuni de influențare pe teritoriul Statelor Unite împotriva oficialilor americani și împotriva cetățenilor americani”, a declarat Ortagus.

Purtătorul de cuvânt nu a elaborat, însă administrația Trump a acuzat în mod repetat China că a încercat să fure secrete militare și comerciale, acuzații respinse de Beijing. Departamentul de Stat a anunțat, marți, că au fost puși sub acuzare doi hackeri chinezi din cauză că ar fi încercat să fure informații despre vaccinul anti-coronavirus.

La câteva ore după ce administrația Trump a notificat China în legătură cu decizia luată marți, a fost văzut fum ieșind din curtea consulatului din Houston în timp ce angajații ardeau ceea că păreau a fi documente, potrivit unei înregistrări video postată de un post local de televiziune.

Poliția și pompierii au reacționat în urma semnalării incendiului, dar nu au pătruns în clădire dat fiind că este considerată teritoriu chinez.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0