În noaptea de sâmbătă spre duminică – 5–6 noiembrie 2022 – Statele Unite ale Americii vor trece la ora de iarnă. Astfel, ora 2 AM devine ora 1 AM.
În noaptea de sâmbătă spre duminică – 5–6 noiembrie 2022 – Statele Unite ale Americii vor trece la ora de iarnă.
Astfel, ora 2 AM devine ora 1 AM.
Europa a trecut la ora de iarnă în urmă cu o săptămână, însă există și excepții de țări care au renunțat la schimbarea orei.
În 2022, doar 76 de țări respectă schimbarea orei, majoritatea în Europa și America de Nord. Cu toate acestea, nu mai puțin de 106 țări din lume nu o aplică, majoritatea dintre ele din Asia și Africa. Dintre acestea, 65 de țări care inițial adoptaseră schimbarea orei au revenit între timp asupra măsurii, din diverse motive.
Rusia. În 2011, președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, a anunțat încetarea schimbării orei, măsură care era menită să facă economie de energie. Motivul invocat de fostul președinte rus a fost acela de a-i proteja pe concetățenii săi „de stresul și bolile” cauzate de schimbarea orei.
Turcia a renunțat la trecerea de la ora de vară la ora de iarnă în septembrie 2016. La vremea respectivă, guvernul a explicat, într-un context electoral, că vrea ca oamenii „să se bucure de soare mai mult timp”. Guvernul a vrut, de fapt, să mențină ora de vară pentru a beneficia de lumina zilei pe o perioadă mai lungă în timpul alegerilor care aveau loc la 1 noiembrie. Această decizie nu a fost lipsită de consecințe. S-a produs un mic haos. Cum multe echipamente aveau actualizări automate de oră, smartphone-urile, smartwatch-urile și echipamentele electronice ale multor turci nu au ținut cont de politica locală și s-au setat la ora de iarnă.
Schimbarea orei a fost introdusă pentru a economisi energie, dar unele țări au considerat că în epoca actuală nu mai este o măsură la fel de eficientă ca în anii 1970. Africa de Sud, Tunisia, Egipt, China, Argentina și Ucraina au decis, astfel, să renunțe definitiv la această măsură, considerând că economia de energie care se face este nesemnificativă.
Tribuna.US
COMMENTS