HomeActualități Românești

SUEDIA | Avocatul suedez al familiei Samson vorbește despre drama provocată de Socialförvaltningen Hässleholm: „Socialförvaltningen irosește energie și resurse” | VIDEO

SUEDIA | Avocatul suedez al familiei Samson vorbește despre drama provocată de Socialförvaltningen Hässleholm: „Socialförvaltningen irosește energie și resurse” | VIDEO

La solicitarea Tribunei Românești, Adam Olofsson, avocatul suedez care reprezintă familia Samson, a răspuns la o serie de întrebări privind acțiunile

La solicitarea Tribunei Românești, Adam Olofsson, avocatul suedez care reprezintă familia Samson, a răspuns la o serie de întrebări privind acțiunile Socialförvaltningen Hässleholm împotriva unei familii de români.

Ce spune Olofsson

  • Sara (12 ani) și Tiana (11 ani) sunt bine îngrijite de părinții lor, Daniel și Bianca
  • Nu există dovezi de abuz în familie și nici de riscuri asociate – poliția nu a găsit dovezi pentru a susține asta și a închis ancheta
  • Socialförvaltningen Hässleholm a intervenit disproporționat și și-au bazat acțiunile doar pe spusele uneia dintre fete
  • Socialförvaltningen Hässleholm nu ține cont de ceea ce spun și vor fetele, anume că vor să vină acasă
  • Deși fetele și părinții sunt cetățeni români, nu suedezi, Socialförvaltningen Hässleholm insistă că au la bază o legislație care le permite să ia în custodie cetățeni străini
  • În mod greșit, instanțele administrative suedeze dau prea multă credibilitate asistenței sociale, fără să țină cont de contextul pozitiv al familiei
  • Socialförvaltningen Hässleholm irosește energie și resurse importante pe acest caz, când ar trebui să se concentreze pe cazuri cu adevărat importante și reale

Vă reamintim, familia Samson este o familie de români stabilită în Suedia.

Daniel Samson, în vârstă de 37 de ani, și Bianca Samson, 34 de ani, au părăsit orașul Deva și s-au stabilit în Suedia în 2016, el fiind manager de vânzări, iar ea asistentă medicală.

Pe 2 decembrie 2022, Socialförvaltningen a intervenit și a preluat cele două fete ale lor, în vârstă de 10 și 11 ani la acel moment. Motivul: presupusă violență în familie și extremism religios.

Într-o discuţie în familie, fetiţa cea mare, Sara, a cerut imperativ părinţilor să i se cumpere machiaj şi un smartphone. Părinţii i-au răspuns:

„Eşti prea copil, eşti încă un copil şi eşti foarte frumoasă, nu este cazul la această vârstă de machiaj. Ţi-am luat un laptop cu acces la internet, şi la şcoală, şi acasă, ai tot ceea ce îţi trebuie”.

Părinții știau că la şcoală, după cum le povestiseră fetele, copiii foloseau smartphone-ul pentru a accesa inclusiv site-uri pornografice. Fata a ameninţat părinții că dacă nu i se va da ce a cerut, va spune la şcoală faptul că sunt bătute acasă.

Asistența socială, Socialförvaltningen , fără niciun fel de verificări a intervenit și a ridicat fetele din familie. Tiana, fetița cea mică, a spus încă de la început că toată povestea este o invenție a surorii ei, că sunt iubite în familie și că nu sunt abuzate.

Așa cum este procedura, poliția a demarat o investigație, ca după aproximativ două luni să concludă că nu este vorba de niciun abuz, închizând cazul. Fapt care nu a determinat și Barnskyddet să redea fetițele familiei.

În acest moment, Tiana și Sara sunt plasate în familii sociale, la distanțe considerabile una de cealaltă și de părinți, în condiții de viață dificile din punct de vedere psihic și social. Din cauza presiunilor la care sunt supuse, forțate să mintă că sunt abuzate acasă, Sara a recurs la diferite metode de sinucidere, într-un strigăt repetat de ajutor.

Citește povestea familiei Samson AICI

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0