Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker,
Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14
Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.
Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.
Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME
Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.
Dunleavy conduce din vară în mod constant în sondaje în cursa pentru guvernator al statului Alaska. În primul sondaj după retragerea lui Walker (efectuat între 19 și 22 octombrie), Alaska Survey Research a constatat că marja dintre Dunleavy și Begich era de patru puncte (48% şi, respectiv, 44%). Un nou sondaj (efectuat între 26 și 29 octombrie), utilizând interviuri cu telefoane fixe şi mobile, a evidenţiat un suport de 43% pentru Dunleavy și de 42% pentru Begich. https://www.realclearpolitics.com/epolls/2018/governor/ak/alaska_governor_dunleavy_vs_begich-6711.html
Un al treilea candidat, Billy Toien (centrist libertarian), e susţinut de 3,3% din votanţi, în timp ce 4% din alegători sunt încă indecişi. https://www.juneauempire.com/news/new-poll-finds-begich-dunleavy-tied-for-support/
Problemele din dezbaterile electorale sunt centrate pe rata criminalităţii, economie şi situaţia cecurilor pe care localnicii le primesc de la fondul de resurse petroliere al statului (Fondul Permanent din Alaska). O altă problemă importantă o reprezintă industria pescuitului și războiul dintre companiile de pescuit comercial şi pescarii individuali. Dunleavy pare a-i favoriza pe cei din urmă și mulți se tem că, dacă va fi ales guvernator, el va reduce bugetele de gestionare a pescuitului și alte programe de stat importante pentru industria pescuitului comercial. https://www.adn.com/politics/2018/10/31/meet-the-two-men-who-have-spent-700000-trying-to-make-mike-dunleavy-alaskas-governor/
Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.
În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.
Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!
* * *
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
COMMENTS