Cauze şi tendinţe în retragerile unor republicani din Congresul SUA

Până în prezent, după trecerea a şapte luni din anul 2019, opt deputaţi republicani şi-au anunţat retragerea din Congresul SUA, dintre care şase din ei numai în lunile iulie şi august. Prin comparaţie, în 2018, 39 de republicani (trei senatori și 23 de deputaţi au părăsit politica, iar alţi 13 s-au orientat spre alte funcţii, ca cea de guvernator), alături de alţi 18 democrați, au anunţat că nu mai candidează pentru realegeri.

Cum se explică acest fenomen al retragerilor repetate ale republicanilor din Congres?

Conform unor relatări, republicanii s-ar fi retras din cauză că erau sătui de mediul politic toxic sau că se temeau să piardă alegerile, dar aceste explicaţii erau fie formate prematur, fie nu aveau vreo corelaţie. Sunt posibile trei ipoteze care explică, singular sau în combinaţie, acest fenomen:

– (a) republicanii se tem că îşi vor pierde majoritatea în camera lor de Congres,

– (b) republicanii preferă să evite o campanie dificilă de realegere,

– (c) republicanii nu se aliniază direcţiei impuse partidului de președintele Trump.

Potrivit unui studiu din 2018, republicanii care se retrag au tendinţa să fie mai moderați și mai puțin susținători față de Trump decât colegii lor care decid să candideze din nou. Retragerile republicanilor de la alegerile parţiale din 2018 au reprezentat al cincilea cel mai mare exod din partea unui partid de la alegerile din 1974. Această situație nu a fost deloc plăcută pentru republicani, deoarece pierderea titularilor de fotolii parlamentare le făcea mult mai dificilă recâştigarea locurilor vacante.

Legat de retragerile din 2018, modelul alegerilor mai competitive în districtele deținute de republicani a fost mai consistent. Tendinţa partizană spre republicani a districtelor electorale ale celor care s-au retras a fost cu 15 procente mai mare decât media națională, comparativ cu media de 24 de procente în cazul celorlalţi candidaţi republicani titulari de fotolii parlamentare. Se pare că mulți republicani au considerat opţiunea retragerii ca fiind mai atrăgătoare decât cea a unei campanii competitive de realegere.

Alți factori au inclus: limitarea unor termene la calitatea de membru sau de preşedinte de comisie, diverse scandaluri, vârsta înaintată, precum şi exigenţele impuse de calitatea de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Grupul din anul 2019 al deputaţilor republicani care au anunţat că nu mai candidează este, până în prezent, mult mai mic (în număr de 8) faţă de grupul din anul 2018 (în număr de 39). Acest lucru face corelațiile mai puțin robuste, dar chiar şi aşa ele merită analizate. Analiștii politici au regăsit și în grupul din 2019 cele trei modele menționate anterior, cu factori acţionând singular sau în combinaţie. La doi dintre deputaţi, Rob Bishop din Utah și Mike Conaway din Texas, le expiră termenele de vicepreşedinţi de comisii, care, conform regulilor de partid, sunt limitate la trei mandate.

Alți doi deputaţi, ambii din Texas, Pete Olson (din Districtul electoral nr. 22) și Will Hurd (din Districtul electoral nr. 23) au circumscripţiile electorale nesigure, care pot pendula înspre democraţi. Aceeași situație există şi în cazul lui Rob Woodall din Georgia (Districtul electoral nr. 7).

În ceea ce privește factorul Trump, Hurd (care este singurul deputat republican de culoare), Olson și Paul Mitchell din Michigan (care a anunţat şi el că se retrage), au reacționat la unison împotriva tweet-urilor preşedintelui, când acesta le-a recomandat „grupei” celor patru deputate democrat-socialiste de culoare „să se întoarcă de unde au venit”. Se poate deduce de aici că aceşti deputaţi nu sunt suficient de ataşaţi de Trump încât să îi ia tot timpul apărarea preşedintelui. În general, însă, nu sunt mulți republicani care vorbesc public împotriva lui Trump.

Justin Amash din Michigan, în ciuda criticilor sale față de Trump, nu a avut parte de un contra-candidat la alegerile preliminare de partid  din 2018. El a părăsit totuşi partidul în luna iulie 2019, deoarece mai mulţi contra-candidaţi se anunţaseră pentru alegerile preliminare din 2020, iar realegerea lui devenea problematică. Amash speră să câştige în sesiunea următoare un mandat de deputat  independent.

Republicanii le vor pierde, de asemenea, pe Susan Brooks din Indiana și Martha Roby din Alabama, două din cele 13 deputate republicane. Ambele deputate au declarat că nu mai candidează, prin anunţurile făcute pe 14 iunie şi, respectiv, 26 iulie 2019. Roby fusese o critică acerbă a lui Trump din 2016, de la episodul casetei video Access Hollywood, în care Trump a fost surprins vorbind despre pipăirea femeilor.

Se poate deduce, de asemenea, că, deși Partidul Republican apreciază femeile și minoritățile (10% din republicanii ne-albi din Congres), sunt apreciaţi mai mult cei care nu promovează valori liberale legate de rasă și gen. Este adevărat şi faptul că cei mai mulți republicani au fost aleși în Congresul SUA înainte ca Trump să câștige alegerile prezidenţiale din 2016.

Există un orizont de aşteptare conform cu care Partidul Republican să înceapă o campanie mai hotărâtă de recrutare de femei și minorități care sunt în consonanţă cu valorile partidului privind problemele de rasă și gen, astfel încât numărul lor să crească în cele din urmă. Un exemplu recent îl include pe Daniel Cameron, candidat republican la postul de ministru de justiţie din statul Kentucky. Cameron, un fost angajat afro-american al lui Mitch McConnell, actualul preşedinte al Senatului din Congresul SUA, l-a susţinut pe Trump în plin scandal al comentariilor pe Twitter ale președintelui împotriva deputatului democrat de culoare Elijah Cummings din Baltimore, comentarii calificate de democraţi drept rasiste. Un alt exemplu este Ben Carson, actualul ministru de culoare de la Ministerul de Locuinţe şi Dezvoltare Urbană, care este văzut de unii ca un bun candidat pentru Senat în viitor.

În următoarea perioadă vom vedea probabil mai mulţi candidaţi minoritari şi femei aliniaţi în jurul valorilor și direcțiilor lui Trump.

Partidul republican nu poate fi privit de pe acum ca „partidul lui Trump” în ansamblul său deoarece cei mai mulți republicani fuseseră deja aleși în Congres înainte ca Trump să devină preşedinte în 2016. Cu toate acestea, sunt tot mai mulţi republicani de tip Trump în Congresul SUA sau ca guvernatori de state. Spre exemplu, senatorii Josh Hawley din Missouri, Tom Cotton din Arkansas și guvernatorul Ron DeSantis din Florida pot fi consideraţi mai degrabă ca republicani de tip Trump decât de tip Bush.

În viitorul apropiat partidul va fi mult mai aliniat viziunii lui Trump. Aceasta pentru că președintele, deși nu reprezintă cauza, este fără discuţie factorul accelerator al unei mişcări populare formată din persoane care se opun secularizării și liberalizării societății americane. Această tendință este în plină desfăşurare şi nu poate fi oprită cu uşurinţă, chiar și în ipoteza, extrem de improbabilă, în care Trump nu şi-ar mai câștiga cel de-al doilea mandat în anul 2020.

Tiberiu Dianu