Uniunea Europeană a deschis o nouă rundă pentru programul „DiscoverEU”, prin care tinerii în vârstă de 18 ani din România și din toată Uniunea Europea
Uniunea Europeană a deschis o nouă rundă pentru programul „DiscoverEU”, prin care tinerii în vârstă de 18 ani din România și din toată Uniunea Europeană pot beneficia de călătorii gratuite cu trenul în Europa.
În scrierile au început miercuri, 4 octombrie 2023, și se vor încheia miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului). Înscrierile se fac accesând link-ul programului, AICI.
Reguli de participare
Pentru a fi eligibil, trebuie:
- să te fi născut între 1 ianuarie 2005 (inclusiv) și 31 decembrie 2005 (inclusiv)
- să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
- să fii cetățean sau rezident într-una din următoarele țări: statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări sau țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Perioada de călătorie
Tinerii eligibili și selectați pot călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 1 martie 2024 și 31 mai 2025.
Ce este DiscoverEU?
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care oferă ocazia tinerilor din EU de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.
Tinerii vor beneficia de un permis de călătorie și se pot deplasa în principal cu trenul. Pentru cei care locuiesc pe o insulă sau într-o zonă îndepărtată, se aplică norme specifice.
Cei care vor fi selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va oferi posibilitatea de a beneficia de reduceri pentru vizitele culturale, activitățile de învățare și sportive, transportul local, cazare și masă.
Înscrierile se fac accesând link-ul programului, AICI.
Tribuna.US
COMMENTS