Tony Perkins: Înfruntă răul, protejează-i pe cei vulnerabili

Foto: M ZHA/Unsplash

Primăvara plutea în aer – în soarele strălucitor al dimineții, în florile roz ale copacilor de lângă parcare, în panourile publicitare anunțând slujbele de Paște. În timp ce o mașină gri a luat curba, camerele de supraveghere au surprins pe fundal copii mici legănându-se liniștiți – ultimul moment lipsit de griji pe care și-l va aminti vreunul dintre ei legat de această zi.

La fel ca în multe alte orașe, mamele și tații din Nashville s-au dus la treburile lor, fără să realizeze că și-au luat rămas bun pentru ultima oară. Pentru cele șapte familii ale căror vieți s-au schimbat pentru totdeauna luni dimineață, durerea resimțită nu poate fi transpusă în cuvinte. Dar pentru o serie de părinți, durerea îmbracă o formă unică – povara că fiica lor este cea responsabilă, analizează Tony Perkins pentru Washinton Stand.

Norma Hale, a cărei pagină de Facebook este plină de imagini în care se mândrea că este mamă, a aflat că ultimele cuvinte ale copilei ei de 28 de ani către un prieten au fost „Nu vreau să trăiesc“.

Câteva momente mai târziu, Audrey Hale a tras în ușile duble de sticlă prin care trecuse de sute de ori ca elevă a școlii Covenant, pregătită să ucidă.

La kilometri depărtare, o femeie pe nume Averianna Patton stătea șocată cu telefonul în mână, recitind mesajul care anunța că ceva rău era pe cale să se întâmple. „Audrey!“, i-a răspuns ea în grabă. „Mai ai atât de mult de trăit. Mă rog ca Dumnezeu să te păzească“.

Dar era prea târziu. Hale era deja pe holurile fostei sale școli creștine, împușcând pe oricine îi ieșea în cale. Un custode iubit. Venerabilul director al școlii. Un profesor suplinitor favorit. Singura fiică a pastorului senior. Un băiat și o fată de nouă ani. Într-o fracțiune de secundă, zumzetul din sălile de clasă a fost înlocuit de zgomotul sirenelor și al alarmelor din școală.

Afară, poliția a pus mâna pe puști – ascultând rapoarte că unii copii erau de negăsit. „Să mergem!“, se aude cum ofițerul Rex Engelbert le strigă oamenilor săi, care o iau cu toții la fugă spre locul din care se aud focurile de armă.

Spre deosebire de Uvalde, unde poliția a fost paralizată de indecizie, echipa din Nashville a intrat în școală și a urcat pe scări, unde au dat peste Hale trăgând asupra mașinilor de poliție de jos.

Douăzeci și cinci de secunde mai târziu, ofițerii Engelbert și Michael Callazo au tras focurile de armă care au doborât-o – un act de eroism pur și altruist.

Citește și – Nashville: Atac armat asupra unei școli creștine – atacatorul, o femeie „transgender” – VIDEO

Nimeni nu știe câți alții ar fi putut muri dacă acești bărbați nu s-ar fi grăbit să o oprească. „Primul apel la 911 anunțând focuri de armă în școală a fost primit la ora 10:13“, a declarat șeful poliției din Nashville, John Drake. Ei au salvat vieți.

„Merită să fie apreciați“, a îndemnat primarul John Cooper. „Paisprezece minute“, a spus Cooper, referindu-se la timpul de care a avut nevoie poliția pentru a ajunge la fața locului și a o opri pe agresoare. „Paisprezece minute, în bătaia puștii, alergând direct spre locul din care se auzeau focurile de armă“.

În haosul care a urmat, copiii alergau pe trotuare în uniformele lor școlare, ținându-se de mână cu profesorii. Din toate direcțiile au început să sosească adulți panicați, întrebându-se dacă nu cumva copilul lor se numără printre cei morți.

Înăuntru, poliția a încercat să facă o evaluare privind numărul victimelor. Hale avea „o grămadă“ de muniție, au descoperit ei. Și un manifest. „Se crede că existau unele resentimente pentru faptul că a trebuit să meargă la acea școală“, a explicat Drake, în timp ce canalele media au început să facă anunțul exploziv că Audrey se identifica drept Aiden.

Instant, Stânga s-a dezlănțuit, criticându-l pe Drake și presa pentru că au „greșit genul“ atacatorului pe care toată lumea îl descrisese, pe bună dreptate, ca fiind o femeie. În câteva ore, atât USA Today, cât și The New York Times și-au cerut scuze pentru că au numit-o pe Audrey „femeie“, corectând în cele din urmă articolele și titlurile pentru a face pe plac gloatei ce încuraja ostilitatea față de cei care refuză să se conformeze șaradei lor periculoase și distructive.

Câteva ore mai târziu, au început să curgă învinuirile. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, au afirmat activiștii, dacă societatea ar fi mai deschisă față de ideologia trans, dacă părinții lui Audrey ar fi fost mai deschiși față de identitatea ei masculină, dacă statele nu ar fi interzis orele de lectură cu travestiți și tranzițiile de gen ale copiilor.

Citește și – Se va opri vreodată Stânga din a acuza Dreapta pentru atacurile armate?

Un reporter NBC a mers chiar atât de departe încât a aruncat responsabilitatea asupra conservatorilor pe motiv că au luptat să protejeze copiii de ideologia transgender în mrejele căreia era evident prinsă Hale.

„Republicanii au decis că armele sunt mai importante decât copiii“, a susținut actorul Josh Gad. „Au decis că este în regulă să lase copiii să moară“. Dacă ea a fost victima a ceva, au susținut alții, acest lucru a fost „spălarea creierului“ și „îndoctrinarea religioasă“.

Apoi a urmat ridiculizarea. „Este posibil ca ei să nu se fi rugat suficient?“, a ironizat instituția prezentatorul David Pakman. „Dacă ar fi suficiente doar rugăciunile, nu ar fi avut loc un atac armat la o școală unde lumea se roagă…“, a comentat ironic un activist pentru controlul armelor de foc.

Nu vă culcați pe o ureche. În această țară se pregătește o furtună care strigă: „Creștinismul este problema!“. Vor începe apelurile – dacă nu cumva au început deja –ca cei credincioși să nu se mai implice, să renunțe la adevărul biblic în domeniile în care bătălia este cea mai aprigă: pentru copiii noștri.

Este același argument pe care Stânga l-a folosit împotriva părinților cu copii confuzi – cedați sau își vor face singuri rău. Pentru biserică, sloganul va fi: cedați sau îi vor răni pe alții.

Tendința va fi de a ne îndepărta de adevărul biblic, de sursa de speranță și libertate de care au nevoie sufletele confuze și tulburate ca Audrey. Dar nu aceasta este calea de urmat într-o națiune segregată și sângerândă. Oricât de mult și-ar dori partea adversă să gestioneze haosul prin susținerea acestor iluzii și prin adoptarea unei legislații lipsite de sens, problema nu este starea legilor noastre, ci starea inimii.

Aceste tragedii, indiferent că au loc în Nashville sau în Newtown, sunt fructul amar al unei minciuni care ne distruge. Este timpul să abordăm urgent aceste minciuni, recunoscând că suntem un popor suferind care are nevoie de Dumnezeul pe care îl tot respingem.

Este momentul să facem și noi ceea ce au făcut curajoșii polițiști din Nashville: să ne implicăm și să confruntăm ce trebuie confruntat. Acești oameni nu au stat cu brațele încrucișate, permițând agresoarei să tragă în mai mulți copii.

Ci au fugit direct înspre pericol și i-au protejat pe cei slabi. În calitate de creștini, suntem chemați să facem același lucru: să înfruntăm răul și să-i protejăm pe cei vulnerabili pentru ca aceștia să-L cunoască pe Isus.

Acest lucru nu este ușor de făcut într-o societate atât de ostilă adevărului ca a noastră. Dar nu-i onorăm pe Evelyn Dieckhaus, Hallie Scruggs, Williams Kinney, Mike Hill, Cynthia Peak și Katherine Koonce prin abandonarea credinței pe care ei o aveau în suflet când au fost uciși.

Se dă o bătălie spirituală pentru această generație și nu o vom câștiga prin tăcere. Am fost chemați, așa cum a fost chemat Ezechiel, să rostim cuvântul lui Dumnezeu în zilele întunecate – indiferent de costuri.

„Să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor… Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt nişte îndărătnici“. (2:6-7)

Deocamdată, suntem o națiune care suferă. Dar gândiți-vă la momentul ales pentru această tragedie, atât de aproape de Paște. În acest sezon al mormintelor goale, ne agățăm de singura speranță capabilă să pună laolaltă pe cei ce suferă.

„Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“. (Ioan 11:25).

Pentru acele familii care suferă sub povara unei pierderi de nedescris, ne bucurăm împreună cu ele că moartea lui Isus nu a reprezentat sfârșitul poveștii Sale – și nu va fi nici sfârșitul poveștii lor.

Traducere și adaptare
Tribuna.US