Preşedintele american Donald Trump îşi începe luni vizita de stat în Marea Britanie, în program aflându-se întâlniri cu familia regală şi un dejun cu
Preşedintele american Donald Trump îşi începe luni vizita de stat în Marea Britanie, în program aflându-se întâlniri cu familia regală şi un dejun cu regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, transmit dpa şi Press Association.
Avionul Air Force One, avându-i la bord pe preşedintele american şi pe soţia acestuia, Melania, a decolat de la baza Andrews, de lângă Washington, duminică seara, în jurul orei locale 20:45 (00:45 GMT), şi este aşteptat să aterizeze pe aeroportul Stansted din Londra în cursul dimineţii de luni.
Vizita de stat, care va dura trei zile, a fost planificată în urmă cu mai multe luni, pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la debarcarea trupelor aliate în Normandia.
Ea are loc în contextul crizei Brexit-ului şi al intenţiei anunţate de premierul Theresa May de a demisiona vineri.
Chiar înainte de a ajunge la Londra, Trump s-a amestecat în agitaţia din jurul conducerii conservatorilor, arătându-şi sprijinul faţă de fostul ministrul de externe Boris Johnson, unul dintre promotorii unui Brexit ‘dur’.
Prima zi a vizitei lui Trump se anunţă marcată de proteste la Londra. Cât timp va ţine banchetul de la Palatul Buckingham, sute de protestatari vor participa la un ‘banchet al poporului’ la câteva sute de metri distanţă de Piaţa Parlamentului.
După dejunul cu regina, Trump şi soţia sa, Melania, vor vizita Catedrala Westminster şi vor depune o coroană de flori la mormântul Soldatului Necunoscut.
Prima Doamnă va lua ceaiul cu prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, înaintea banchetului de stat programat în cursul serii şi la care vor ţine discursuri atât regina Elisabeta a II-a, cât şi preşedintele Trump.
Marţi, Donald Trump va avea o întrevedere cu prim-ministrul britanic Theresa May, cu câteva zile înainte de demisia acesteia, şi se va întâlni cu şefi de companii americane şi britanice.
Vizita lui Trump în Marea Britanie se va încheia miercuri, cu participarea la o amplă ceremonie organizată la Portsmouth (sud), pentru marcarea Zilei Z, în amintirea datei de 6 iunie 1944, când 160.000 de soldaţi britanici, americani, francezi şi alte trupe aliate au debarcat în Normandia, ocupată de nazişti în Al Doilea Război Mondial.
Preşedintele american se va deplasa apoi în Irlanda şi Franţa.
AGERPRES
COMMENTS