Ucraina versus Axa Ilegitimității

Pe măsură ce contraofensiva Kievului devine iminentă, Xi trece de partea lui Putin pentru că nu-și poate justifica propria dictatură, analizează Holman W. Jenkins, Jr. pentru WSJ.

Operațiunile de dezinformare după modelul Churchill rulează cu motorul la maxim în perioada premergătoare anticipatei ofensive de primăvară a Ucrainei. A te agăța de fiecare indiciu referitor la locul și modul în care ar putea începe este, fără îndoială, o căutare a acului în carul cu fân. Cu atât mai mult cu cât există o multitudine de posibilități mulțumită unei linii a frontului de două ori mai lungă decât frontul vestic din Primul Război Mondial, dar cu efective reduse de ambele părți, ceea ce permite nenumărate variante de incursiune și manevră.

Dar să privim însă la imaginea de ansamblu. Contrar justificărilor invocate de Vladimir Putin și de galeria sa occidentală, președintele rus demonstrează prin comportamentul său că este conștient că NATO nu reprezintă o amenințare pentru țara sa. El retrage trupele din sectorul său ultra-vulnerabil Kaliningrad – înconjurat de NATO pe patru flancuri – pentru a le trimite în Ucraina. Se arată indiferent la aderarea Finlandei la alianță, deși această aderare extinde cu 830 de mile granița pe care trebuie să o apere împotriva NATO. Nu s-a grăbit să trimită soldați la granița sa devenită recent vulnerabilă.

Lucrurile au fost evidente încă de la început. Putin și-a etalat crema armatei sale pe drumurile din Ucraina, știind că puterea aeriană a NATO ar fi putut să o transforme în fier vechi într-o singură după-amiază.

Justin Bronk, un expert de la Royal United Services Institute din Londra și de la Academia Forțelor Aeriene norvegiene, de la care am preluat cele de mai sus, a subliniat recent ceea ce este evident despre liderii Rusiei: „Ei nu se tem de NATO. Știu că suntem defensivi“.

Acest lucru este important nu numai în ceea ce privește Rusia, ci și în ceea ce privește China și Taiwan. Ucraina nu reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei, ci la adresa legitimității regimului Putin. Taiwanul nu amenință securitatea Chinei. Amenință doar, prin exemplul dat, monopolul Partidului Comunist asupra puterii.

Unii au obiectat cu privire la formularea lui Joe Biden democrație vs autoritarism, dar acesta are dreptate în privința unei realități elementare. Regimul chinez s-a grăbit să sprijine Rusia pentru că a perceput un moment de pericol geopolitic pentru guvernele antidemocratice. Am putea chiar să dăm conflictului global care a început în Ucraina o poreclă: Războiul Mondial al Legitimității.

Citește și Putin este ținta Occidentului în războiul din Ucraina – dar nu așa cum cred apărătorii invaziei rusești

Discuțiile de după Războiul Rece pe tema „sfârșitului istoriei“ nu au fost atât de greșite până la urmă. Speranțele privind răspândirea democrației în paralel cu revoluția informațională erau impulsive, dar nu irealiste. Ce altceva înseamnă marele zid chinezesc al internetului și monopolul ostentativ al Rusiei asupra televiziunii, dacă nu încercări de a împiedica accesul facil la cunoașterea modului în care trăiesc și sunt guvernate alte națiuni, într-o societate tot mai globalizată?

Xi Jinping acuză SUA că obstrucționează ascensiunea Chinei, dar dacă e să facem o retrospectivă a celor întâmplate până acum, vom descoperi tot felul de măsuri ce sprijină ascensiunea Chinei: prin comerț, finanțe, schimburi studențești etc., dar fiind conștienți, în același timp, de necesitatea de a contracara armata chineză sau conflictul inevitabil pentru puterea politică (ce va urma) între partidul său de guvernământ și clasa de mijloc.

„Realiștii“ care insistă în prezent asupra intereselor legitime sau strategice ale Rusiei sau Chinei nu înțeleg nimic. Nu există o soluție eficientă pentru problemele niciunuia dintre cele două regimuri pe care să o poată oferi diplomația sau promisiunile occidentale. Satisfacerea intereselor rusești vizavi de aderarea Ucrainei la NATO sau chiar a dorinței Kremlinului privind Crimeea nu ar rezolva nimic. A doua zi dimineață, Putin s-ar trezi cu aceeași incertitudine privind stabilitatea regimului său.

Timp de decenii, cea mai mare teamă a Chinei a fost o declarație de independență a Taiwanului care să provoace o criză pentru care Beijingul nu ar avea soluții convenabile. Acum însă, regimul ne spune că legitimitatea sa va trebui să se bazeze pe redobândirea controlului asupra Taiwanului, deoarece, în condițiile în care mașinăria prosperității se clatină, comuniștii aflați la putere nu au alte răspunsuri adecvate pentru a explica de ce au încă frâiele în mână.

Citește și Analiză CEPA | De ce Rusia va pierde războiul din Ucraina

Nu subestimați conotația de șantaj la adresa societății globale, care este deocamdată reprezentată de SUA și Europa, în primul rând. Putin nu-și ascunde aproape deloc dorința de a fi tratat ca un personaj important. Reacția isterică a Beijingului ori de câte ori o Nancy Pelosi sau un Kevin McCarthy dă mâna cu președintele ales al Taiwanului are un subînțeles. Acel subînțeles este o solicitare/ impunere ca SUA să sprijine suprimarea separatismului crescând al electoratului taiwanez înainte ca acesta să provoace un conflict între SUA și China.

Războiul lui Putin nu a decurs conform planului. Poziția șubredă a regimului său transpare în bufoneriile șefului Wagner, Evgheni Prigozhin, în parada militară tristă de Ziua Victoriei. Dar probabil că în clipa de față Putin consideră că un război prelungit, chiar și fără progrese pe teren, este opțiunea sa cea mai puțin rea. Această mentalitate este ceea ce trebuie să schimbe contraofensiva Ucrainei.

Trebuie să demonstreze că Rusia nu poate menține controlul asupra a ceea ce a ocupat, că armata Kremlinului va fi alungată ori de câte ori Ucraina și aliații săi vor face un efort concertat în acest scop. Numai atunci un Putin (după cum îl descriu analiștii perspicace) îmbătrânit, pasiv și din ce în ce mai retras, se va agita și va căuta o altă soluție.

Următoarea cea mai bună soluție a sa ar fi un soi de înțelegere de încetare a focului care să diminueze presiunea pe care o resimte pe plan intern legat de nevoia de a găsi în continuare oameni și echipamente pe care să le irosească într-un război despre care toată lumea e conștientă că este un eșec.

Tribuna.US