Ucraina vs Rusia: Mitul extinderii NATO

Probabil că cea mai mare realizare a criminalului de război Vladimir Putin este capacitatea sa de a dezinforma și înșela, de a crea o realitate alternativă. Măiestria sa nerușinată este ilustrată prin justificarea pe care o oferă nu doar în ceea ce privește invadarea unei țări independente – Ucraina, ci și referitor la atacul brutal asupra spitalului și maternității din Mariupol, analizează Michael Curtis într-un articol American Thinker.

Mai exact, el a afirmat că neonaziști fluturând steagul nazist și fotografiile lui Hitler se ascundeau în centrele medicale ale orașului care, de fapt, era fără apă, electricitate și căldură de o săptămână.

Putin ne informează că Rusia face dreptate printr-o varietate de acțiuni: atacând centrul de îngrijire pentru persoane cu dizabilități, lângă Harkov, și distrugând o grădiniță din Dnipro, în centrul Ucrainei, distrugând 48 de școli și clădiri de apartamente.

Talentatul propagandist Yevgeny Prigozhinm, apropiat al lui Putin, a realizat pelicula Blazing Sun, care înfățișează mercenari ruși ce intră în Ucraina pentru a împiedica autoritățile ucrainene să comită genocid împotriva propriului popor. Fanii Harry Potter vor fi surprinși să afle că guvernul SUA antrenează păsări să transporte arme bacteriologice din Ucraina în Rusia.

Lumea încă încearcă să explice „cauzele fundamentale“ ale atacului neprovocat al lui Putin asupra unei țări vecine. Acțiunile sale amintesc de tragedia din 1932-1933, când obsesia lui Iosif Stalin a dat naștere Holodomorului, foametea ce a provocat moartea a patru milioane de ucraineni, forțați să mănânce iarbă, scoarță de copac, flori, șobolani, câini și chiar copii.

Aparent, Putin susține că scopul său este acela de a preveni extinderea NATO, care s-a făcut în mod nejustificat, și de a împiedica Ucraina să devină membru al NATO. În mod ironic, atacul brutal a fost determinat tocmai de faptul că Ucraina dorea protecție împotriva unei agresiuni din partea Rusiei.

Într-o manieră bizară, declarațiile denaturate ale lui Putin aruncă vinovăția asupra Occidentului și stau la baza justificării ofensivei Rusiei. În consecință, transporturile de armament antitanc și antiaerian către Ucraina devin ținte legitime pentru forțele armate ruse, pentru atacuri cu rachete și bombardamente și cresc riscul de escaladare a conflictului. Rezultatul, după cum a declarat și NATO și președintele Joe Biden, este că nici NATO, nici SUA nu vor lua măsuri prin care s-ar putea ajunge în conflict direct cu Rusia și nici nu vor trimite forțelor aeriene ucrainene avioane de luptă din Polonia, de teamă că, așa cum a subliniat Putin, acest lucru ar declanșa al Treilea Război Mondial.

Sondajele de opinie realizate în Occident în ultimii ani au indicat că lumea nu prea susține operațiunile NATO în țările baltice NATO. În mod paradoxal, atacul lui Putin a provocat o schimbare, determinând țările NATO să-și intensifice măsurile și să cadă de acord în ceea ce privește domeniul apărării și, în consecință, UE și-a consolidat poziția pe scena globală.

Având în vedere că acțiunile teroriste ale rușilor cresc gradat în intensitate, actuala amenințare la adresa securității reprezentată de Rusia pare a fi un punct de răscruce în istoria Europei. Deși a avut ezitări, Germania a decis să mărească bugetul pentru apărare, la fel și țări precum Finlanda și Suedia, care rămâneau de obicei neutre pe probleme militare. UE a fost de acord să-și folosească resursele, inițial 500 de milioane de euro, pentru a furniza armament unei țări terțe prin intermediul European Peace Facility, un nou fond separat de buget, care face parte din responsabilitățile sale colective de a ajuta Ucraina cu echipament militar, combustibil, provizii medicale și asistență umanitară.

Ucraina solicită cu disperare mai mult sprijin pentru a-și consolida apărarea. Pentru NATO și SUA se pune întrebarea: există o linie roșie, care determină sau va determina măsura în care vor oferi acel sprijin și ridică problema posibilității unei confruntări directe cu forțele ruse, pe cale aeriană, terestră sau maritimă? Aspectul controversat cel mai urgent este propunerea Poloniei de a livra avioane de luptă piloților ucraineni – și prin ce metodă.

În ultimii ani, o serie de evenimente i-au dat curaj lui Putin, care acum probabil se ghidează după zicala lui Lenin – că Occidentul ne va vinde frânghia cu care îi vom spânzura. După ce Siria a folosit gaze toxice pentru a ucide cel puțin 1.400 de persoane, inclusiv 426 de copii, Camera Comunelor din Marea Britanie a votat cu 285-272 împotriva unui raid punitiv asupra Siriei sub comanda SUA, ca pedeapsă pentru utilizarea de arme biologice. Pe 20 august 2012, președintele Barack Obama declara că utilizarea armelor chimice de către guvernul sirian ar însemna depășirea unei linii roșii, determinând intervenția militară a SUA. Dar un an mai târziu, când Siria a lansat rachete cu gaz sarin, ucigând 1.400 de oameni, nu s-a luat nicio măsură. Putin a considerat acest lucru un semn de slăbiciune din partea Americii.

În centrul sferei de minciuni și declarații eronate a lui Putin tronează acuza că Occidentul a păcălit fosta Uniune Sovietică, încălcând promisiunile făcute la momentul în care Uniunea Sovietică s-a destrămat – că NATO nu se va extinde spre Est. Deși lui Putin prea puțin îi pasă de dreptul internațional, în discursul său din 2007, în cadrul conferinței de securitate de la München, el a acuzat Occidentul că a încălcat acel pact, că și-a încălcat promisiunile, a mințit și a trădat Rusia.

Această acuzație ar trebui analizată. Ea își are originea în conversațiile și presupusele angajamente luate de secretarul de stat american James Baker în perioada în care George H.W. Bush era președinte și, de asemenea, în tratatul semnat pe 12 septembrie 1990, cu privire la modul în care trupele NATO vor opera pe teritoriul Republicii Democrate Germane, fosta Germania de Est.

Putin afirmă că, în discuția din 9 februarie 1990 cu șeful statului sovietic Mihail Gorbaciov, James Baker a promis că NATO nu se va extinde spre Est dacă Uniunea Sovietică și succesorul ei, Rusia, va accepta unificarea celor două părți ale Germaniei. Baker ar fi spus că suveranitatea militară a NATO nu se va extinde spre est.

Pe 10 februarie 1990, cancelarul Helmut Kohl i-a spus lui Gorbaciov că, evident, NATO nu își poate extinde teritoriul pe actualul teritoriu al RDG.

În mod similar, pe 17 mai 1990, secretarul general al NATO, Manfred Werner, a declarat că „însuși faptul că nu suntem pregătiți să plasăm forțe NATO dincolo de granițele Republicii Federale Germania oferă Uniunii Sovietice garanții solide de securitate“, dar el se referea la plasarea forțelor NATO în Germania de Est, RDG, nu era vorba de un angajament mai amplu. Werner a spus că, după retragerea trupelor sovietice, trupele germane alocate NATO ar putea fi amplasate în fosta RDG.

Însă concluzia este discutabilă, chiar eronată. Conform pactului final din septembrie 1990 și în urma reunificării celor două state, trupele NATO străine aveau dreptul să treacă vechea graniță din perioada Războiului Rece la discreția guvernului german. Nu existau garanții scrise cu privire la limitarea expansiunii NATO.

Într-un interviu din 2014, Gorbaciov a precizat că extinderea NATO nu a fost discutată în 1990 și nu a existat nicio promisiune NATO de a nu se extinde și că discuțiile au fost toate despre teritoriul RDG. Realitatea este că, după destrămarea Uniunii Sovietice, problema extinderii NATO nu a depins de atitudinea Rusiei, ci de situația geopolitică per ansamblu și de gradul în care președinții SUA au făcut din asta o prioritate și de posibilitatea ca Rusia însăși să se alăture Alianței. Gorbaciov critică extinderea NATO, dar a precizat clar că nu s-a făcut nicio promisiune în privința extinderii în general.

În 1997 a luat naștere NATO-Russia Founding Act și un nou forum, Consiliul NATO-Rusia, creând o nouă relație între NATO și Rusia care a permis accesul diplomaților ruși la sediul NATO de la Bruxelles. Consiliul reprezintă un mecanism de consultare regulată și de luare a deciziilor privind problemele de securitate. La început, cele două părți nu s-au considerat adversari, însă relațiile s-au deteriorat, deși canalele de comunicare rămân deschise.

Dovezile sunt clare. Respectivul Founding Act nu are niciun impact asupra extinderii NATO. Nu interzice baze permanente ale NATO în țările Europei Centrale și de Est.

NATO, fondată inițial cu 12 membri, are acum 30 și încă trei aspiranți, începând de la Groenlanda, cu o populație de 56.000 de locuitori, până la SUA, cu 334 de milioane. Cel mai nou membru al său este Macedonia de Nord, cu două milioane, admisă în 2020.

Nu este ușor pentru NATO, cu cei 30 de membri ai săi, și pentru UE, compusă din 27 de țări cu scopuri și priorități diferite, să stabilească o politică externă și de apărare comună referitor la modul în care să reacționeze la problema Putin. Mai mult, liderii occidentali, inclusiv Biden, au aderat la convingerea, exprimată de Putin, că o confruntare între NATO și Rusia ar putea provoca al Treilea Război Mondial. Dar este important ca atitudinea și politicile NATO și ale SUA să nu fie determinate de amenințările sau declarațiile false ale lui Putin.

Campionul Mike Tyson nu a greșit când a zis: „Toată lumea are un plan până când primește un pumn în față“. Lumea liberă trebuie să fie preocupată nu doar de viitorul Ucrainei, ci și de principiile unei existențe civilizate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US