Un apel către Biserică: Cum să acționăm după invalidarea dreptului constituțional la avort

Așadar, este oficial. Decizia Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite în cazul Dobbs vs Jackson Women’s Health Organization a anulat cazul Roe vs Wade, iar problema juridică de a decide dacă și cum să restricționeze avortul a fost returnată statelor.

„Nu-mi pot imagina cât de mult se va discuta despre acest lucru în zilele, lunile și chiar anii care vor urma – din toate unghiurile posibile. Mai mult, multe state vor deveni câmpuri de luptă juridică și politică pentru această problemă. Printre acestea se numără și statul meu, Pennsylvania. Dobbs deplasează și chiar intensifică lupta dintre pro-viață și pro-alegere, dar cu siguranță nu o încheie”, comentează Dr. David J. Ayers, membru al Institutului pentru Credință și Libertate pentru Căsătorie și Familie, în publicația online Illinois Family Istitute.

Cu toate acestea, cei care au susținut cauza pro-viață, mulți dintre noi de zeci de ani, au multe motive de recunoștință. Nu în ultimul rând, printre ei se numără numeroșii evanghelici și catolici care au susținut viața, votând, făcând presiuni, pichetând, făcând apeluri, finanțând, angajând organizații juridice, organizații de lobby și organizații educaționale care se concentrează asupra eforturilor la nivel statal și federal, și multe altele. Am rămas în luptă și am asistat la o victorie minunată.

Cu toate acestea, o preocupare majoră pe care o am de mult timp nu a fost atât de mult timp politică, cât mai degrabă pastorală și personală. Aceasta include ceea ce va fi acum o nevoie tot mai mare de îngrijire a femeilor însărcinate în circumstanțe dificile înainte și după ce nasc. Aceasta include o slujire plină de compasiune pentru femeile care au suferit avorturi și pentru alții, cum ar fi tații biologici ai acestor copii avortați și familiile acestor femei. Și acest ultim lucru include, pentru prea mulți dintre cei care s-au simțit confortabil cu acea decizie de a avorta, ajutarea lor să vadă păcatul avortului, încurajarea mărturisirii și a restaurării spirituale. Am făcut multe, iar acum va trebui să facem și mai mult.

Ceea ce mă aduce la una dintre problemele pe care le-am abordat în cartea mea recent lansată, După revoluție: Sexul și evanghelicul singur. Și anume, măsura în care avortul este mult mai frecvent în rândul credincioșilor asociați cu bisericile conservatoare, care se opun în mod covârșitor acestuia, decât își dau seama sau doresc să știe majoritatea oamenilor.

Luați în considerare cele mai recente două ediții ale prestigiosului și marelui National Survey of Family Growth (NSFG), care este o inițiativă a Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). În rândul femeilor de vârstă mijlocie cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani care au fost însărcinate, 13% dintre protestantele evanghelice și 12% dintre romano-catolice au făcut cel puțin un avort. Nivelul acestora nu este semnificativ diferit de cel al protestanților de rând, chiar dacă multe, dacă nu majoritatea bisericilor de rând nu se opun avortului, iar multe îl susțin. Cu siguranță se descurcă mai bine decât cei care nu au nicio afiliere religioasă, dintre care un procent uimitor de 29% au făcut avort până la această vârstă. Dar totuși.

Și pentru prea mulți, nu a fost vorba doar de un singur avort. Dintre acești respondenți, dintre cei care au avut vreodată un avort, o treime atât dintre evanghelici, cât și dintre catolici au avut mai mult de unul.

Un raport al Academiilor Naționale de Științe, Inginerie și Medicină arată că lucrurile stau de fapt mult mai rău. În ciuda anonimatului și a profesionalismului NSFG, femeile intervievate tind să subestimeze în mod dramatic avortul. Până la jumătate sau mai mult dintre femeile care au declarat că nu au făcut avort au făcut de fapt unul. Această problemă este probabil mai gravă în cazul femeilor religioase, deoarece este mai probabil ca acestea să se simtă vinovate și rușinate atunci când au făcut acest lucru decât cele care nu sunt religioase.

Noi, evanghelicii și catolicii, trebuie să recunoaștem că avem de-a face cu o problemă pastorală serioasă. Păstorii lui Hristos nu trebuie să se concentreze atât de mult asupra scenei politice și culturale mai largi încât să ajungă să ignore oamenii răniți care au nevoie de atenția lor.

O învățătură sănătoasă despre tot ceea ce înseamnă sfințenia vieții umane, înrădăcinată în temele mai largi ale teologiei și antropologiei creștine, trebuie să caracterizeze bisericile noastre. Prea mulți pastori și preoți abordează rareori, dacă nu chiar niciodată, această problemă sensibilă, de la amvon sau din alte slujbe.

Dar trebuie, de asemenea, să scoatem la iveală și să ne confruntăm cu flagelul avorturilor reale și cu efectele lor în propriile noastre case spirituale. Încălzirea dezbaterilor privind avortul în următoarele zile, luni și ani va deschide mai multe răni crude decât credem. Câte dintre aceste femei nu au mărturisit niciodată acest păcat? Câte au făcut-o, dar continuă să sufere din cauza lui, chiar și după ani sau decenii? Și cum rămâne cu ceilalți din cercurile lor intime?

Când citesc Evangheliile, văd un Isus care, deși perfect și fără păcat, s-a apropiat de păcătoși cu compasiune, de la persoană la persoană, fără să dilueze niciodată adevărul. Așa cum a făcut cu femeia samariteancă de la fântână sau cu prostituata care plângea, El a scos la vedere realitatea păcatelor lor, dându-și seama că ei înșiși erau în mod obișnuit conștienți de ele. Dar nu a făcut-o niciodată într-un mod care să-i înjosească sau să-i lase fără speranță.

Oameni religioși, haideți să fim sinceri cu privire la cât de mult avort a avut loc în bisericile noastre. Să ne dublăm eforturile de a instrui poporul lui Dumnezeu. Dar să îi atragem și pe cei care au păcătuit, chiar și îngrozitor, în lumina vindecătoare a harului lui Dumnezeu și a iubirii poporului Său.

Tribuna.US