HomeActualități Americane

Unde a fost Dumnezeu pe 11 septembrie 2001? Un capelan de la Pentagon ne răspunde

Unde a fost Dumnezeu pe 11 septembrie 2001? Un capelan de la Pentagon ne răspunde

„Unde era Dumnezeu în dimineața zilei de 11 septembrie 2001?”, l-a întrebat un reporter CNN pe Generalul Charlie Baldwin la scurt timp după atacurile

„Unde era Dumnezeu în dimineața zilei de 11 septembrie 2001?”, l-a întrebat un reporter CNN pe Generalul Charlie Baldwin la scurt timp după atacurile teroriste, potrivit The Federalist.

„Nu era ceva ce trebuia să inventez. Pentru mine era evident că Dumnezeu era prezent în mijlocul terorii. El s-a relevat prin intermediul îngerilor compasiunii care erau prezenți”, își amintește Baldwin.

Pentru început, propria lui viață fusese cruțată în acea zi. Mersul la Pentagon nu făcea parte din rutina zilnică a lui Baldwin. Staționat în apropiere, la Baza Forțelor Aeriene Bolling, Baldwin a venit la Pentagon în acea dimineață pentru a participa la prima sa ședință de cadre superioare ca nou șef adjunct al capelanilor Forțelor Aeriene.

„Întâlnirea a început la ora 9”, își amintește Baldwin. „Trecuseră aproximativ 20 de minute din ședință, când cineva ne-a întrerupt. Am urmărit la televizor cum al doilea avion lovea Turnurile Gemene”. Șocați, au suspendat ședința.

„La ora 10 aveam o altă ședință în cealaltă parte a clădirii Pentagonului, dar m-am oprit să iau o cafea de la cafenea”, unde se afla când un gardian i-a spus că trebuie să evacueze clădirea.

„Astfel că am ieșit din clădire”, își amintește Baldwin. „Atunci a fost momentul când am văzut uriașa minge de foc în cealaltă parte a Pentagonului”.

Atunci Baldwin a realizat că întâlnirea sa de la ora 10 se afla exact în locul de unde ieșea fumul negru. Dacă nu s-ar fi oprit să ia o cafea, ar fi fost în zona care a fost lovită.

A observat, de asemenea, că Dumnezeu a pregătit un număr suplimentar de capelani pentru a fi la Pentagon în acea zi. „În mod normal, există cinci sau șase capelani în medie pe zi la Pentagon. Dar în acea zi, 11 septembrie 2001, s-a întâmplat ceva cu adevărat uimitor. În clădire erau aproximativ 35 de capelani”.

Acești capelani erau pe Pentagon în acea dimineață pentru diferite întâlniri. După ce clădirea a fost evacuată, aceștia s-au strâns la punctele de îngrijire a victimelor pentru a-i sluji pe cei care aveau nevoie. Spre deosebire de pastorii locali care au venit și ei, acești capelani militari aveau autorizație pentru a intra în Pentagon, ceea ce le-a permis să ajute la găsirea supraviețuitorilor. Cu toți cei trei capelani șefi plecați din oraș, Baldwin și ceilalți doi capelani șefi adjuncți (Armată și Marină) au dezvoltat un plan.

„Am realizat că trebuie să organizăm acest moment de îngrijire pastorală, deoarece acest lucru nu avea să fie pe un termen scurt. Așa că ne-am adunat în niște corturi și apoi am trimis mulți capelani, în măsura în care putea intra în clădire, pentru a căuta supraviețuitori. Apoi ne-am organizat pe măsură ce răniții erau aduși afară”.

Mulți dintre acești capelani erau ofițeri superiori cu responsabilități administrative și nu mai erau implicați în sarcinile de capelan de zi cu zi, dar în acel moment toți s-au întors la menirea lor.

„Am devenit cu toții capelani pentru a ajuta răniții. Am mers la punctele de prim ajutor pentru victime și am făcut ce ar face orice capelan, ce ar face orice pastor. Am ieșit din rolul administrativ și am devenit doar capelani”.

Un domn s-a apropiat de Baldwin, a arătat spre gaura mare din clădire și a spus: „Soția mea este în încăperea de acolo. Trebuie să intru acolo”.

Baldwin a vorbit cu el pe tot parcursul zilei, încurajându-l să nu-și piardă speranța. Trebuia să aștepte să vadă ce se întâmplă. Era posibil ca soția lui să nu fi fost în birou în momentul atacului terorist. Vestea bună pentru acel domn nu a venit, dar Baldwin știa din experiență că sarcina unui capelan nu este să ofere un răspuns magic, ci să fie o prezență plină de speranță în timpul așteptării.

„Slujirea în acel loc, în acel moment a fost profundă. Unii s-ar putea întreba dacă acei capelani chiar voiau să fie acolo. De ce nu ai vrea să fii acolo? Dacă ești capelan militar, acelui loc aparții, acesta este exact scopul pentru care ai fost instruit – să fii prezent lângă oameni în perioade dificile, nu să ai răspunsuri magice, ci să fii prezent”.

Grupul neobișnuit de mare de capelani de la Pentagon din 11 septembrie 2001 nu au fost singurii îngeri ai consolării prezenți. Mulți membri ai armatei au devenit primii respondenți în urma atacului.

„Un locotenent secund, o domnișoară, a venit la mine. Mi-a spus: „Capelan, cu ce pot să ajut?” I-am spus: Mergi la acel cort și șterge-le frunțile și astfel vei ajuta”. S-a dus la unul dintre coturile cu victime, a amenajat paturi și a făcut tot ce trebuia făcut.

„Chiar lângă ea se afla un general de două stele, care a făcut același lucru. „Vreau să ajut, ce pot face?” I-am spus: Montați paturile și ajutați medicii să pregătească primirea răniților. Spune-le să nu se teamă. Spune-le că Dumnezeu este aici. El va avea grijă de ei”, toți capelanii oferind același mesaj oamenilor de acolo – „fii sigur că Dumnezeu este cu tine, nu ești singur”.

„Toți acești oameni nu erau predicatori. Erau doar niște oameni cărora le păsa. Ei erau mâinile lui Dumnezeu, instrumentele Sale de iubire și mângâiere, spunând Dumnezeu este cu tine și Dumnezeu va fi cu tine prin toată această situație”.

Acestea sunt întâmplările pe care Baldwin le-a spus reporterilor care l-au întrebat „Unde era Dumnezeu pe 11 septembrie 2001?”

Răspunsul a fost că „El era prezent. Se afla în clădire când au atacat teroriștii. El a oferit vindecare celor care au primit-o. El a oferit mângâiere celor care mureau. Prezența lui Dumnezeu a fost copleșitoare și chiar miraculoasă în unele cazuri”, a spus Baldwin.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0