Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a autorizat forul pe care-l conduce să meargă mai departe cu ancheta în scopul punerii sub acuz
Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a autorizat forul pe care-l conduce să meargă mai departe cu ancheta în scopul punerii sub acuzare a președintelui Joe Biden, pe baza a ceea ce republicanii au catalogat drept „trafic de influență exercitat de familia Biden”.
„Cer comisiei noastre din Cameră să deschidă ancheta oficială în vederea punerii sub acuzare a președintelui Joe Biden“, a declarat recent McCarthy.
„Acesta este următorul pas logic care va oferi comisiilor noastre puterea deplină de a colecta toate informațiile și răspunsurile pentru publicul american“.
McCarthy a declarat că investigația va fi condusă de președintele House Oversight and Accountability Committee, James Comer, R-Ky.; președintele House Judiciary Committee, Jim Jordan, R-Ohio; și președintele House Ways and Means Committee, Jason Smith, R-Mo.
Președintele Camerei a precizat că printre infracțiunile comise s-ar putea număra abuzul de putere, obstrucționarea justiției și corupția.
House Oversight and Accountability Committee a obținut documente bancare care arată că familia Biden a încasat cel puțin 20 de milioane de dolari de la persoane și entități din străinătate în perioada în care Biden a fost vicepreședinte sub Administrația Obama.
O mare parte din această sumă provine din afacerile lui Hunter Biden în China, Ucraina, România și alte țări. Comisia a descoperit tranzacții către conturile a cel puțin nouă membri ai familiei Biden.
Casa Albă a susținut constant că președintele nu era la curent cu afacerile fiului său și nici nu era implicat în ele. La rândul său, președintele a declarat că între el și afacerile fiului său nu există legătură.
În iulie, Sen. Charles Grassley, R-Iowa, a făcut public un formular FD-1023 furnizat de FBI care arată că un informator anonim a dezvăluit instituției că un director executiv de la Burisma, o firmă ucraineană din domeniul energiei, i-a plătit o mită de 5 milioane de dolari lui Biden, pe vremea când acesta ocupa funcția de vicepreședinte, pentru a influența politica americană în beneficiul companiei.
„Puse cap la cap, aceste acuzații sugerează o cultură a corupției“, a declarat McCarthy.
„În urma investigațiilor noastre, am constatat că președintele a mințit poporul american cu privire la cât știa despre afacerile familiei sale“.
Citește și Vor iniția Republicanii demiterea lui Joe Biden? Cronologia completă a faptelor de corupție
După anunțul făcut de McCarthy, Ian Sams, consilier al Casei Albe, a scris pe Twitter că republicanii din Camera Reprezentanților „nu au prezentat nicio dovadă care să ateste comiterea unei infracțiuni de către președinte“.
El l-a criticat pe McCarthy și pentru că nu a organizat mai întâi un vot cu toți membrii Camerei pentru a autoriza deschiderea unei anchete în scopul destituirii.
În august, Devon Archer, vechi partener de afaceri al lui Hunter Biden, a fost audiat cu ușile închise de către House Oversight and Accountability Committee, unde a declarat că Joe Biden a participat la dineuri cu asociații de afaceri ai lui Hunter Biden.
Comisia respectivă a descoperit, de asemenea, că, în timp ce ocupa funcția de vicepreședinte, Biden a folosit pseudonime în e-mailurile trimise și a comunicat cu partenerii de afaceri ai fiului său.
O anchetă de punere sub acuzare este doar o investigație care ar putea oferi Camerei o pârghie juridică suplimentară pentru a obține documente și depoziții ale martorilor.
În cazul în care Camera va începe procedura de demitere a lui Biden, el ar fi al patrulea președinte din istoria SUA, după Andrew Johnson, Bill Clinton și Donald Trump, care să fie pus sub acuzare.
Niciun președinte nu a fost vreodată destituit prin votul a două treimi din membrii Senatului, așa cum prevede legea. Richard Nixon a demisionat în 1974 pentru a evita demiterea în contextul scandalului Watergate.
„Nu iau această decizie fără să fi analizat serios lucrurile înainte“, a declarat McCarthy.
„Indiferent ce partid susțineți, sau pentru cine ați votat, ceea ce se întâmplă ar trebui să îi îngrijoreze pe toți americanii“.
Tribuna.US
COMMENTS