Vasile Bănescu, BOR: Conservatorismul real și „conservatorii” închipuiți

Conservatorismul autentic, viziunea înalt conservatoare asupra lumii, a societății, a comunității și a persoanei sunt expresia firescului structural care compune realitatea Creației străbătute de sens. Sens care relevă amprenta lăsată de Creator în (micro)cosmosul perfect ordonat, în legile firii și în structura conștiinței umane orientată în mod natural spre bine și alergică la rău (reflexul moral), scrie Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pe pagina sa de Facebook.

Din această limpede perspectivă, viziunea conservatoare asupra lumii și a omului coincide riguros cu cea mai înaltă viziune antropologică existentă: viziunea creștină, care traduce în istorie voința dumnezeiască aplecată paternal-providențial asupra omului și a salvării sale din deriva inevitabilă și destrămătoare a „căderii în timp”, ulterioară „păcatului originar” prin care omul, derutat de diavol, întrerupe în mod fatal exercițiul sporirii în libertate până dincolo de punctul din care alegerea Binelui ar fi fost subînțeleasă, iar a răului exclusă, ceea ce l-ar fi putut instala pe om în zona de maximă siguranță ontologică.

A deforma și maltrata această viziune realistă prin excelență, conservatoare în sensul protejării și deslușirii sensului care însoțește permanent viața omenească, echivalează cu sabotarea creștinismului însuși, cu abuzarea Evangheliei lui Hristos, cu luarea în deșert a numelui Său, cu călcarea în picioare a celor mai înalte principii morale, sociale și spirituale care articulează realul conservatorism și alimentează germinarea viziunii sale sociale, politice și economice.

Acesta, prin natura sa, nu poate fi niciodată obtuz, inept, grosolan, guraliv sau agresiv, ci inteligent, echilibrat, cultivat, rafinat. Aristocratic, în sensul privilegierii axiologice a ceea ce este validat de istorie și experiența umană ca bun și benefic cu adevărat, în sensul cultivării binelui comunitar întemeiat realist pe natura lucrurilor, pe legea morală universală, pe adecvarea la realitate, nu pe sfidarea acestora.

Un conservator real nu poate fi camuflat decât în mod ridicol într-un obsedat confesional, într-un filetist idolatru, într-un precar alfabetizat cultural cu aere de avvă universitar, într-un naționalist găunos și zgomotos, într-un șmecher politicianist sau viclean oportunist.

Conservatorul real este opusul total al fanaticului, al utopicului, al ideologului, al pervertitului religios, al celui ce urăște alteritatea și al omului-giruetă.

Antidotul creștinismului u n i v e r s a l, nu local, asimilat și metabolizat într-un mod de gândire, simțire și trăire, vertebrat de o robustă înțelepciune practică, îl salvează pe conservatorul real de căderile în aceste ipostaze umane detestabile din punct de vedere spiritual.

Sursele morale și culturale ale conservatorismului care te menține demn, cu picioarele pe pământ și cu capul întors spre Cerul oglindit pe chipul celuilalt, rămân inaccesibile celor ce ignoră autentica religiozitate sapiențială a omului antic, Revelația iudeo-creștină a Persoanei dumnezeiești întrupate și operele capitale ale gânditorilor conservatori moderni (de la Edmund Burke la Russel Kirk și Roger Scruton).

Ratarea întâlnirii cu ele conduce sigur la ratarea sensului real al noțiunii de „conservatorism”, la eșuarea în impostură pe această nobilă temă și la rupturi grave de nivel în sfera „conservatorismului” de ocazie, frecventată de personaje care, învinse de aroganța ignoranței, se prăbușesc caraghios chiar de pe primele trepte ale „scării virtuților” conservatoare.

Există, din păcate, oameni închiși ermetic în autismul unui monolog toxic pentru comunitatea pe care, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influențează. Oameni ai resentimentului, ai unicei cărți citite, oameni incapabili de dialog, zidiți în betonul dogmatic al propriilor obsesii și interese, sărmani, dar aroganți debusolați care habar nu au ce anume merită sau nu conservat pentru calitățile sale autentic sanificatoare în societate.

Oameni care, în mod stingheritor doar pentru cei ce îi observă, nu sunt vizitați niciodată de vreo dilemă, nu își aduc aminte să fi căzut vreodată pe gânduri și nu respiră decât aerul tare și amețitor al certitudinilor pe care le scot oricând din toate buzunarele. Unii, chiar credincioși de care, cel mai probabil, se teme Dumnezeu Însuși.

Calibrarea fină a busolei lăuntrice prin dobândirea discernământului și găsirea Nordului moral rămâne un deziderat greu, dar demn de atins pentru toți, inclusiv pentru cei ce se/ ne surprind, de exemplu, perorând pătimaș și pleonastic despre „valorile creștine conservatoare” pe care le opun orbiți de furie „valorilor  europene”. Necunoscându-le decât din auzite pe primele, ignorând că ultimele nu pot fi considerate valori în sine dacă intră în conflict chiar cu rădăcinile civilizației pe care o invocă și că, așadar, nu pot fi tratate ca un adversar demn de mobilizare generală.

Un exemplu tipic de conflict steril și inutil iscat între confuzia axiologică și iluzia ideologică.

Găsirea și cucerirea echilibrului care caracterizează fără rest conservatorismul real nu sunt însă posibile decât prin asimilarea marilor principii ce articulează gândirea și viziunea acestuia. La ele se ajunge prin consistente lecturi ale textelor fondatoare, ale operelor capitale ale culturii europene, prin reflecție asupra lor, prin experierea prezenței fertile a marilor spirite ale trecutului în conversația neîntreruptă cu ele, prin sporirea gradului de spiritualizare și libertate lăuntrică. Nu prin înregimentare ideologică, nu prin aderare leneșă la formalism, ritualism și stereotipuri antioccidentale/ antieuropene, nu prin fentarea educației intelectuale și morale care nu pot fi despărțite decât cu prețul sărăcirii mentale și al împuținării spirituale.

Despre acest conservatorism real, nu imaginar, despre pseudo-conservatorism și derivatele lui caricaturale care îl compromit, dl Sever Voinescu a scris recent un memorabil și edificator text. Citirea și înțelegerea lui poate vindeca și îndrepta minți rătăcite momentan în căutarea conservatorismului pierdut – https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/tilc-show/sint-un-deviationist-2210281.html