Pe lista Hamas cu numele a trei ostatice israeliene care au fost eliberate duminică din Fâșia Gaza, în prima zi a armistițiului, s-a aflat Doron Stein
Pe lista Hamas cu numele a trei ostatice israeliene care au fost eliberate duminică din Fâșia Gaza, în prima zi a armistițiului, s-a aflat Doron Steinbrecher, cu dublă cetățenie, israeliano-română. În aceeași zi a fost eliberată și Romi Gonen, o tânără de 23 de ani cu origini românești. Săptămâna trecută Statul Israel și Hamas au semnat un acord de încetare a focului.
Doron Steinbrecher, o asistentă veterinară în vârstă de 31 de ani, a fost răpită din apartamentul ei din Kibbutzul Kfar Aza – în apropierea graniței de nord-vest a Gazei – când Hamas a atacat. Mama ei este de origine română, născută în Făgăraș.
Comunitatea, unul dintre numeroasele sate israeliene situate de-a lungul frontierei, a fost puternic vizată de teroriștii înarmați în timpul atacurilor din 7 octombrie.
Oficialii israelieni au declarat că Hamas a incendiat case și a ucis civili, inclusiv familii întregi, precum și a luat ostatici.
Când a început atacul, Doron și-a contactat familia și prietenii prin WhatsApp pentru a le spune că se ascunde sub pat în timp ce teroriștii avansează. În ultimul său mesaj vocal, ea a fost auzită strigând „m-au prins”, în timp ce pe fundal se auzeau strigăte și focuri de armă.
Familia lui Doron nu a primit nicio informație despre locul în care se afla aceasta timp de aproape patru luni.
„După 471 de zile insuportabile, iubita noastră Dodo s-a întors în sfârșit în brațele noastre”, a declarat familia ei într-o declarație publicată duminică de forumul familiilor dispărute.
Ei au adăugat: „Dorim să ne exprimăm recunoștința sinceră tuturor celor care ne-au sprijinit și ne-au însoțit de-a lungul acestei călătorii”.
Doron A studiat teatru și film la școală și a dezvoltat o dragoste pentru animale care a determinat-o să devină asistentă veterinară.
Romi Gonen, 24 de ani, are, de asemenea origini românești, potrivit ambasadorului Statului Israel în România. Ea fost capturată în timp ce încerca să scape de la festivalul de muzică Nova, care a fost ținta grupului terorist în cadrul atacului din 7 octombrie 2023.
Romi Gonen a fost prinsă într-o ambuscadă de Hamas în timp ce încerca să scape de atac; ultima convorbire cu mama ei, Meirav, s-a încheiat brusc printre focuri de armă și țipete în arabă. Mama lui Romi Gonen s-a adresat, de asemenea, UNHRC pentru a solicita asistență internațională în vederea eliberării ostaticilor Hamas.
A treia ostatică eliberată duminică este Emily Damari, cetățean britanic-israelian în vârstă de 28 de ani, a fost, de asemenea, luată ostatică din Kibbutzul Kfar Aza la 7 octombrie 2023.
În timpul atacului, Emily a fost împușcată în mână și dusă în Gaza din casa ei, iar câinele ei a fost împușcat și ucis. Fotografiile de după eliberare o arătau pe Emily cu mâna bandajată și cu două degete lipsă în urma acelui atac.
Mama ei, Mandy Damari, se afla și ea în kibbutz, pe 7 octombrie. Doamna Damari s-a ascuns în camera de siguranță și a fost salvată de un glonț care a lovit mânerul ușii, făcând imposibilă intrarea atacatorilor.
Pe măsură ce atacul se desfășura, Emily i-a trimis mamei sale un mesaj text care conținea un singur emoji de inimă – acesta a fost ultimul contact pe care l-au avut.
Ce prevede armistițiul Israel-Hamas
În urma acordului, 33 de ostatici vor fi eliberați în prima fază, în schimbul eliberării prizonierilor de securitate, al ajutorului umanitar și al retragerii IDF din anumite zone din Gaza.
Israelul va elibera 30 de deținuți palestinieni pentru fiecare ostatic civil și 50 de deținuți palestinieni pentru fiecare femeie soldat israelian eliberată de Hamas. Ostaticii care urmează să fie eliberați în prima fază sunt cei care intră în categoria celor umanitari, cum ar fi femeile, copiii, bătrânii sau răniții.
COMMENTS