HomeActualități Americane

Violența nesfârșită din Chicago: 34 de atacuri armate, 8 morți

Violența nesfârșită din Chicago: 34 de atacuri armate, 8 morți

Odată cu Memorial Day a început neoficial și sezonul estival, iar acest lucru înseamnă aproape sigur un alt val de haos în Orașul Vânturilor. Până

Odată cu Memorial Day a început neoficial și sezonul estival, iar acest lucru înseamnă aproape sigur un alt val de haos în Orașul Vânturilor.

Până duminică dimineața devreme, în Chicago fuseseră împușcate deja 34 de persoane, dintre care opt au murit, informează Tim Meads, Daily Wire.

Acest weekend sângeros a survenit pe fondul implementării unui program al primarului Brandon Johnson privind siguranța, ce include un număr mai mare de polițiști pe străzi – lucru pe care l-a realizat prin anularea zilelor libere, o creștere a numărului de agenți specializați pe detensionarea conflictelor, precum și evenimente și programe pentru tinerii din Chicago.

„Va fi nevoie să ne implicăm toți, nu doar poliția, nu doar administrația orașului, pentru a ne asigura că membrii comunității noastre pot trăi și prospera în condiții de pace și siguranță“, a declarat Johnson la începutul acestei săptămâni.

„Indiferent cum decideți să vă petreceți weekendul de sărbători în Chicago, siguranța dumneavoastră este principala mea prioritate“.

Anul trecut, Chicago a înregistrat cel mai mare număr de morți de Memorial Day din ultima jumătate de deceniu. Mai mult de 50 de persoane au fost împușcate și nouă au fost ucise.

Pornind de la aceste cifre și comparându-le cu cele de anul acesta, Johnson nu prea pare să aibă un impact major în reducerea criminalității. Finalul de săptămână și ziua de luni urmau să se soldeze cu mai multă vărsare de sânge.

Poate că cei înclinați să comită astfel de gesturi necugetate în Chicago nu se tem de Johnson sau de politicile sale laxe față de infractori. Cititorii ar face bine să-și amintească ce s-a întâmplat după un weekend din aprilie, în timpul căruia o mulțime de adolescenți s-au dezlănțuit pe străzi, au sărit pe mașini și au snopit în bătaie cel puțin un cuplu nevinovat.

Johnson a catalogat totul drept simple porniri juvenile. Ba chiar a comparat respectivul comportament cu cel al copilului său mic când sare pe scări. El a declarat presei că „nu este constructiv să demonizăm tinerii cărora le-au lipsit practic oportunitățile în propriile comunități“.

Citește și Planul de auto-distrugere a orașului Chicago

„Ați predat vreodată la gimnaziu? Eu da“, a întrebat Johnson. „Aveți copii adolescenți? Înțelegeți riscul pe care și-l asumă tinerii doar pentru că sunt tineri? Știți că o parte din terenul de baseball se află la capătul scărilor casei mele? Am aflat asta când fiul meu și-a dat drumul pe acele scări încercând să marcheze“.

El a continuat explicând că tinerii „iau decizii prostești! Asta fac. Așa că trebuie să ne asigurăm că facem ce e nevoie ca tinerii să știe că au sprijinul nostru“.

Iată cum sună faptele acelor copii „prostuți“:

„Scenă haotică în centrul orașului Chicago, unde adolescenții vandalizează mașini și se trag focuri de armă“

Soluția lui Johnson la această degringoladă, precum și la atacurile armate aproape zilnice din Chicago, este alocarea de fonduri suplimentare de la stat pentru programe care, de multe ori, nu au nicio legătură cu aplicarea legii.

El ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a sprijini poliția, astfel încât aceasta să se simtă încrezătoare că beneficiază de sprijinul și autoritatea necesare pentru a aplica efectiv legea.

Desigur, soluția reală la acest haos nu va veni doar prin finanțare guvernamentală sau prin îmbunătățirea activității polițienești. El trebuie, așa cum am subliniat anterior, să pledeze pentru ca tații să nu-și părăsească familiile și să încurajeze mamele și tații să rămână împreună.

Lipsa figurii paterne, în special în comunitățile de culoare din Chicago, poate explica o mare parte din infracționalitatea înregistrată pe zonă.

Până când nu se va produce o schimbare reală în direcția concentrării asupra familiei, Chicago va avea probabil multe alte veri sângeroase.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0