Virtutea nu poate fi învățată din dispozitivele electronice

În timpul pandemiei, școlile au utilizat tehnologii digitale care le-au permis să transmită eficient conținutul și să monitorizeze implicarea elevilor la distanță. Din păcate, aceste tehnologii s-au înrădăcinat, iar activitățile bazate pe ecran domină acum multe săli de clasă. Dar pentru a dezvolta virtuțile intelectuale și morale, școlile trebuie să implice corpurile, mințile și sufletele elevilor. Modurile de învățare digitale, centrate pe ecran, subminează educația, deoarece sunt incapabile să încurajeze virtutea în ființele umane întrupate, analizează Public Discourse.

Pandemia COVID a forțat școlile să gestioneze cea mai rapidă transformare a claselor din timpul vieții noastre. Administratorii școlari s-au confruntat cu închideri, carantine, bariere, măști, distanțare și frică. Cea mai importantă transformare a fost așa-numita „învățare la distanță”, care a urmărit simultan să impună și să depășească absența fizică din sala de clasă, înlocuind-o cu rețele și ecrane electronice. Unele școli au luat în considerare adoptarea permanentă a instrumentelor online și a dispozitivelor digitale care au fost achiziționate în timpul pandemiei. Dar, înainte de a accepta școlarizarea mediată de ecrane ca fiind inevitabilă sau convenabilă, ar trebui să luăm în considerare modul în care această transformare digitală ar putea submina misiunea educațională a școlilor.

Dacă unul dintre scopurile de bază ale educației este de a-i ajuta pe elevi să devină virtuoși – din punct de vedere intelectual și moral – atunci trebuie să ne întrebăm dacă virtutea poate fi învățată virtual. Nu avem cunoștință de niciun studiu care să pună această întrebare crucială. Dar dacă virtutea nu poate fi dobândită în mod virtual, atunci schimbările tehnologice raționalizate de pandemie ar trebui respinse.

În mod previzibil, școlile au adoptat tehnologiile digitale pentru a înființa clase virtuale, deoarece manualul standard de gestionare a crizelor acordă prioritate recuperării operaționale, adică restabilirii unei anumite versiuni a status quo ante. Însă, în mijlocul luptei pentru recuperarea operațională, misiunea și valorile educaționale ale multor școli s-au pierdut în ceață. Cu toată presiunea de a reveni la furnizarea de conținut educațional și de a ține copiii ocupați pentru ca părinții să poată lucra de acasă, unele școli au pierdut din vedere scopul lor principal – încurajarea excelenței intelectuale și morale, adică a virtuții.

Cultivând virtutea

Dezvoltarea virtuții a fost mult timp scopul declarat al educației în școlile publice și private. Potrivit unui raport din 2011, publicat de Leonore Annenberg Institute of Civics din cadrul Universității din Pennsylvania, „rolul școlilor ca mijloc de transmitere a cunoștințelor civice și a virtuții este profund înrădăcinat în tradiția americană”. Un alt raport privind scopul educației publice a recunoscut importanța dezvoltării caracterului civic pentru democrația americană: „O națiune angajată în libertatea democratică are nevoie de cetățeni cu cunoștințele, abilitățile, virtuțile și angajamentul necesare pentru o implicare activă în viața publică”. În cuvintele lui Martin Luther King Jr. „Inteligență plus caracter – acesta este scopul adevăratei educații”.

Școlile private și charter își explică adesea misiunea educațională prin identificarea virtuților specifice pe care le cultivă și le apreciază. Dacă faceți un studiu al școlilor pregătitoare proeminente, veți observa o aspirație comună ca absolvenții lor să dobândească prin educație și să exemplifice în viața lor virtuți precum curajul, generozitatea, înțelepciunea, altruismul, umilința, simplitatea, onestitatea și integritatea. În mod similar, cea mai mare rețea de școli charter din Statele Unite, KIPP Public Schools, enumeră “Focus on Character” ca fiind unul dintre cele cinci angajamente care o diferențiază, care include un accent pe recunoștință.

Înțelegând virtutea

Dar este acest obiectiv central al școlii – ajutarea elevilor să cultive virtutea – realizabil într-un mediu virtual? Pentru a răspunde la această întrebare, mai întâi trebuie să ne gândim la natura virtuții, care este o excelență a sufletului. Mai exact, urmându-l pe Aristotel, virtutea este o stare a sufletului „care îl face pe om bun și care îl face să își facă bine propria lucrare”. Cultivarea virtuților la copii presupune dezvoltarea unor obiceiuri și dispoziții de a percepe, simți, judeca și acționa în lume într-un mod onorabil. Fundamentul oricărei virtuți, ca formă de excelență, este disciplina – stăpânirea impulsurilor, descoperirea și dezvoltarea capacităților și practicarea unui comportament modelat după cum acționează o persoană înțeleaptă.

Învățăm mai întâi virtutea prin dezvoltarea unei „înrudiri cu excelența”, ceea ce necesită o îndrumare pentru a recunoaște anumite acte ca fiind nobile și altele ca fiind josnice. Învățăm nu numai prin faptul că ni se spune, ci și prin faptul că simțim plăcere în îndeplinirea unor acte nobile și simțim rușine atunci când acțiunile noastre sunt josnice. Responsabilitatea profesorului este de a ne ajuta să învățăm să recunoaștem aceste sentimente naturale și să ni le amintim, astfel încât să le putem folosi în cele din urmă în propriul raționament moral.

Pentru ca elevii să învețe aceste discipline ale sufletului, ei au nevoie de un mediu școlar în care să poată exersa o gamă largă de interacțiuni într-un mediu natural. Acest lucru le permite profesorilor să observe și să interacționeze cu elevii și să îi ajute pe aceștia să vadă și să evalueze consecințele naturale ale acțiunilor lor. Mediul de învățare ar trebui, de asemenea, să le permită profesorilor să modeleze comportamente virtuoase pentru elevii lor și, astfel, să servească drept exemple.

Virtuți virtuale?

Apărătorii învățământului la distanță bazat pe calculator ar putea argumenta că, deoarece elevii și profesorii se pot auzi și vedea unii pe alții online, virtuțile pot fi practicate într-un cadru virtual. Totuși, acest argument ignoră caracterul fizic și social al vieții umane întrupate: acesta presupune că un mediu de experiență predominant vizual și verbal, care are loc într-un mediu static și solitar, poate favoriza disciplinele (mentale, fizice, emoționale, intelectuale și spirituale) necesare pentru dezvoltarea virtuții. Dar această presupunere nu este susținută empiric: studiile nu au reușit până acum să demonstreze că o mai mare alfabetizare în domeniul virtuții (adică simpla înțelegere a conceptelor, ceea ce ar putea face un creier într-o cuvă) este corelată cu un comportament mai virtuos (adică întruchiparea efectivă a virtuții).

În plus, întrucât suntem ființe întrupate, cultivarea virtuții necesită o interacțiune nemijlocită cu realitatea fizică, materială, care servește drept teren de testare a convingerilor noastre orientative despre lume și despre noi înșine. După cum a spus filosoful și educatorul Luigi Giussani, deoarece „educția este o introducere în realitatea totală” …. la locul în care se desfășoară procesul educațional trebuie să fie un loc în care se prezintă întreaga realitate”. Putem acționa cu prudență, curaj sau cumpătare doar după ce cunoaștem puterile și limitele propriilor noastre corpuri și proprietățile subiecților și obiectelor cu care ne confruntăm. Dacă interacțiunea cu mediul natural este esențială pentru „maturizarea și dezvoltarea cognitivă, afectivă și evaluativă (legată de valori)”, atunci există motive de îngrijorare serioasă că excelența umană nu va supraviețui unei „extincții a experienței” în natură.

Cu alte cuvinte, trebuie să descoperim cum să interacționăm cu succes cu lucrurile fizice pentru a dezvolta judecăți adecvate despre cum să ne atingem scopurile în lumea naturală. De asemenea, momentele formative de socializare au loc în mod necesar în prezența corpurilor. Împărtășirea bucuriei sau a durerii cu un prieten presupune o interacțiune fizică, astfel încât să percepem și să exprimăm inflexiunile subtile ale emoției transmise de o respirație, o privire, o atingere. Loialitatea, dragostea și compasiunea presupun vulnerabilități și dependențe care sunt evidente doar în comunitățile întrupate. Canalizarea educației prin realitatea virtuală nu poate pregăti elevii pentru viețile morale care îi așteaptă odată ce se îndepărtează de ecran.

Deficiențe digitale

Inadecvarea ecranelor și a simulărilor la misiunea școlilor orientate spre virtute este inevitabilă atunci când se ia în considerare în mod sobru criza timpului petrecut de copii în fața ecranelor, inclusiv dependența de dispozitive și de mass-media și alte probleme de sănătate mintală legate de ecran, în special depresia și anxietatea. În plus, studiile empirice arată că învățarea online este mai puțin eficientă, producând rezultate mai proaste decât cursurile tradiționale; elevii se luptă să fie atenți cu dispozitivele în cameră; elevii cu o pregătire solidă s-ar putea descurca bine, dar elevii care au cea mai mare nevoie sunt cei mai afectați. Școlile au oferit dispozitive copiilor și au făcut din aceste dispozitive punctele centrale ale predării – chiar și ale educației artistice și fizice în unele cazuri – deteriorând solul în care ar trebui să fie plantate semințele virtuții.

În plus, transmiterea școlii prin intermediul ecranelor este un mediu stânjenitor de conștient de sine pentru educația copiilor. Prezența în clasă poate deveni cu ușurință o performanță, necesitând ajustări frecvente ale microfonului și camerei pentru a gestiona imaginea de sine. Această atenție constantă acordată prezentării de sine subminează virtuți precum umilința și altruismul și, în schimb, generează narcisism și alte vicii.

Școlile orientate spre virtute ar fi trebuit să încadreze provocarea învățământului la distanță nu ca pe o problemă de transmitere a conținutului sau de monitorizare a angajamentului, ci, mai degrabă, de practicare a acelorași obiceiuri de excelență umană, chiar dacă în medii îndepărtate. Iar dacă școlile ar fi făcut acest lucru, atunci ar fi fost mai puțin concentrate pe experiențele mediate de ecran și mai mult pe cercetarea și explorarea activă în lumea în care elevii trebuie să navigheze în viața reală. La urma urmei, virtutea este cultivată acolo unde sunt împărtășite provocările vieții umane, iar obiceiurile de excelență sunt învățate în acțiune.

Întruchiparea excelenței

Oricât de bine intenționată ar fi, implementarea omniprezentă și în mare parte necritică a tehnologiilor în timpul crizei COVID ar trebui oprită și inversată. Atunci când se vor confrunta cu viitoarele perturbări, deplasări sau evacuări, școlile ar trebui să experimenteze mai mult cu activități la distanță sau independente în persoană – cu protocoale de siguranță adecvate, desigur – cum ar fi experimente de fizică în parcuri; lecții de chimie și ecologie în grădini; proiecte de construcție în terenuri deschise; excursii la situri istorice, parcuri naționale, monumente și minuni naturale; spectacole de teatru, instrumentale și vocale în aer liber pentru vecini; dansuri de familie; proiecte de servicii pentru – sau, mai bine zis, cu – persoanele în vârstă din comunitate; și sport și jocuri în aer liber. Și, deoarece învățământul la distanță este, de fapt, un tip de învățământ la domiciliu, vor fi necesare forme fără precedent de colaborare între profesori și familii pentru ca misiunea să aibă succes.

Din nefericire, camerele și ecranele, dificultățile tehnice și o înstrăinare fără precedent între profesori și elevi au preîntâmpinat și umbrit uneori aceste tipuri de activități în timpul pandemiei. Ca tehnică de gestionare a crizelor, învățământul la distanță bazat pe ecrane a facilitat într-un fel recuperarea operațională a școlilor, dar a pus sub semnul întrebării și angajamentul acestora de a cultiva virtutea în rândul elevilor.

Am susținut că virtutea poate fi cultivată doar prin implicarea trupurilor, minților și sufletelor elevilor în lumea fizică și naturală în care trăiesc. Școlile orientate spre virtute care aderă cu zel la misiunile lor – și la angajamentele lor distinctive față de excelența umană – trebuie să pună tehnologia în slujba ordinii morale și spirituale. Și dacă o fac, comunitățile lor educaționale și elevii lor nu vor supraviețui doar următoarei crize, ci ar putea chiar să înflorească.