Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 26-30 noiembrie 2022, o vizită de lucru în Statele Unite a
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 26-30 noiembrie 2022, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Chicago.
În contextul acestei vizitei, demnitarul român a participat la o serie de evenimente organizate de Consulatul General al României la Chicago și de comunitatea românească, care vizează programele și acțiunile dezvoltate în susținerea activității românilor din această zonă și sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Prima parte a vizitei a debutat cu participarea delegației DRP la liturghia duminicală la Mitropolia Română Ortodoxă a celor două Americi, la Catedrala Sfinții Constantin și Elena, cu participarea IPS Nicolae.
Secretarul de stat și-a exprimat bucuria și recunoștința, totodată, pentru faptul că românii din Chicago sunt în continuare profund atașati de valorile românești și a reiterat sprijinul DRP acordat credincioșilor români din aceste comunități în demersul comun de a păstra identitatea noastră spirituală. De asemenea, secretarul de stat a discutat și cu reprezentanți ai Asociației Illinois Romanian American Community care a primit finanțare nerambursabilă din partea DRP anul acesta. Ceremonia a fost urmată de un concert de colinde susținut de corul bărbătesc din Finteușu Mare (Maramureș).
Ulterior, delegația DRP a avut întrevederi cu reprezentanții organizațiilor Romanian American Network Inc. / Romanian Heritage Center și ai revistei Tribuna Românească din Chicago.
Principalele teme de discuție s-au orientat spre proiectele și prioritățile DRP din acest an, precum și pe implementarea unor noi proiecte în vederea păstrării identității culturale, spirituale și lingvistice a românilor de pretutindeni.
Vizita delegației DRP a continuat cu acordarea unui interviu de către secretarul de stat Gheorghe Cârciu pentru canalul de televiziune Romanian Television Network Chicago, cu realizatorul Petru Amarei.
Principalele teme discutate s-au concentrat pe activitatea DRP, modalitățile prin care anul acesta s-a oferit sprijin atât comunităților istorice cât și diasporei, având în vedere contextul actual.
În continuare, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la o recepție cu prilejul Zilei Naționale a României, organizată de către Consulatul General al României la Chicago, la 28 noiembrie 2022.
Peste 300 de persoane, printre care IPS Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, reprezentanți ai corpului diplomatic, oficialități, personalități ale mediului academic și cultural, clerici și reprezentanți ai autorităților federale au luat parte la programul cultural – artistic, Gala Concert.
De asemenea, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la prezentarea activității Romanian United Fund(RUF) / Romanian Community Center, unde a avut loc și lansarea programului finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și anume “Monitorul solidarității românilor din Statele Unite.”
În cadrul acestei întrevederi au mai participat reprezentanți ai Consulatului României la Chicago, președintele asociației RUF, Mihai Lehene, (online), membrii fondatori ai asociației, dar și alți reprezentanți din domeniul cercetării diasporei și imigrației.
Discuțiile au vizat activitatea și proiectele DRP destinate comunității românești din America precum și aspecte semnificative rezultate din cercetările destinate imigrației.
Secretarul de stat a vorbit și despre proiectul DRP, și anume elaborarea noii Strategii Naționale pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul căruia aportul și expertiza mediului asociativ românesc din străinătate sunt relevante pentru conturarea unui document complex.
În continuare, la același sediu, delegația DRP a avut o întâlnire și cu reprezentanți ai Romanian Cultural Center.
Ultima parte a vizitei secretarului de stat Gheorghe Cârciu în Statele Unite ale Americii, a început cu o vizită la Logos Christian Academy, un liceu românesc din Niles. Secretarul de stat a reiterat prioritatea educației pe care DRP o acordă în cadrul finanțărilor nerambursabile pe care le pune la dispoziția românilor de pretutindeni, dar și importanța păstrării identității spirituale a românilor de pe toate meridianele lumii.
Logos Christian Academy este o școală privată, fondată în anul 1994 la inițiativa și eforturile Bisericii Baptiste Româno-Americană condusă de către pastorul Daniel Chiu.
În continuare, a urmat o întâlnire cu reprezentanții asociației Illinois Romanian American Community care a primit finanțare nerambursabilă, anul acesta, din partea DRP. Au fost prezentate principalele activități ale asociației dar și calendarul priorităților DRP în raport cu mediul asociativ românesc din afara granițelor țării.
Vizita în SUA s-a încheiat cu participarea delegației DRP la aniversarea Zilei Naționale a României la Guardian Angel Orthodox Day School cu participarea IPS Nicolae și coordonată de către profesoara de limba română Alina Vance. De asemenea, s-a discutat și despre proiectul finanțat de către DRP – “Promovarea identității culturale, lingvistice și educaționale a copiilor din SUA.”
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni a apreciat eforturile comunității românești din SUA în păstrarea identității noastre naționale, culturale și lingvistice.
COMMENTS