Viziunea lui Lincoln despre democrație

Veștile despre marea bătălie de la Gettysburg au ajuns la urechile lui Abraham Lincoln cu intermitențe. Dar când, în cele din urmă, în dimineața zilei de 4 iulie 1863, s-a confirmat că trupele confederate ale lui Robert E. Lee au fost forțate să se retragă, reacția a fost una de bucurie, analizează Allen C. Guelzo pentru WSJ.

Înaintea unei mulțimi de susținători care se adunaseră în fața Casei Albe, Lincoln a anunțat exultat că „cei ce s-au opus declarației că toți oamenii sunt creați egali“ au avut fost înfrânți în acea mare bătălie.

Înainte de sfârșitul lunii, se elaborau planuri pentru crearea unui maiestuos cimitir național în Gettysburg pentru cei peste 3.300 de soldați ai Uniunii, ceremonia de inaugurare urmând să aibă loc pe 19 noiembrie.

Principalul invitat urma să fie ilustrul Edward Everett. Dar pentru ceremonia de dedicație propriu-zisă – „câteva fraze adecvate momentului“, așa cum le-a descris David Wills în scrisoarea prin care îl invita, organizatorii au apelat la Lincoln.

Se așteptau probabil la ceva superficial. Dar Lincoln le-a oferit un discurs dincolo de așteptările lor. În 272 de cuvinte simple și laconice, președintele a enunțat istoria republicii americane în trei etape: trecut („acum patruzeci și șapte de ani“), prezent („acum suntem implicați într-un mare război civil, testând dacă această națiune, sau orice altă națiune astfel concepută și dedicată, poate rezista“) și viitor („noi, cei de față, suntem extrem de hotărâți să nu permitem ca aceste morți să fi fost în zadar“).

Concizia discursului lui Lincoln a ridicat, de asemenea, semne de întrebare. De ce a început în această stranie manieră biblică? De ce a evocat anul 1776 și Declarația de Independență, în loc de 1787 și de Constituție? Ce s-ar fi întâmplat dacă, în cei doi ani care au urmat Războiului Civil, am fi picat „testul“?

Cu toate acestea, cea mai puțin analizată frază a discursului o reprezintă repeția finală: „guvernarea poporului, de către popor, pentru popor“.

Aceasta nu era doar o simplă figură de retorică. În respectiva repetiție, Lincoln stabilește cele trei elemente fundamentale ale democrației.

Primul este consimțământul – guvernarea poporului. „Conform credinței noastre străvechi“, a declarat Lincoln în discursul său din 1854, în care se opunea Legii Kansas-Nebraska, care făcea un compromis privind sclavia, „puterea guvernelor provine din consimțământul celor guvernați“.

Asta însemna în mod clar „că niciun om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om, fără ca acela să-și fi dat consimțământul. Eu consider că acesta este principiul de bază – ancora fundamentală a politicii republicane americane“.

O a doua trăsătură distinctivă a democrației este vocea poporului în treburile guvernării – guvernarea de către popor. Nu contează prea mult dacă această voce se exprimă prin participarea în mod direct a indivizilor, ca în Atena antică, sau prin intermediul reprezentanților lor, așa cum prevede Constituția americană.

Încă de la debutul său în politică, Lincoln a susținut că guvernarea de către popor – prin legile sale și prin alegeri, nu prin intermediul unor mulțimi cu ștreanguri și puști de vânătoare – era singura expresie legitimă a democrației.

„Eu nu neg posibilitatea ca poporul să greșească în alegeri“, a recunoscut el în 1861. „Dar dacă o fac, soluția reală o reprezintă următoarele alegeri“.

Cel de-al treilea element de bază al democrației este un guvern care servește interesele poporului – guvernare pentru popor – și nu cele ale unui monarh, ale unei aristocrații sau ale unei elite furioase și disprețuitoare.

Din acest motiv, scria Lincoln, rolul guvernului este de a face doar acele lucruri care trebuie „să fie făcute, dar pe care oamenii nu le pot face singuri, sau nu le pot face bine“, cum ar fi drumurile și podurile, școlile și azilurile, aplicarea legilor și apărarea națiunii.

Deși guvernul nu are „datoria de a îndrepta sau de a preveni toate relele din lume“, a afirmat el în 1859, acesta are responsabilitatea de a nu „planta sau cultiva prea mulți spini în sânul societății“.

Discursul lui Lincoln de la Gettysburg nu a fost o explozie de artificii retorice. Acest tip de discurs îi era rezervat oratoriului de 13.000 de cuvinte al lui Everett, plin de aluzii clasice la Tucidide și Pericle, dar fără o singură propoziție pe care să și-o amintească cineva ulterior.

Cel al lui Lincoln a fost un eseu despre motivele pentru care democrația americană a fost fondată, de ce merita sacrificiul pentru a o proteja și la ce se putea aștepta națiunea dacă ieșea întreagă din conflict.

Exemplul respectivului sacrificiu ar fi stimulat „o nouă naștere a libertății“, la fel ca cea pe care predicatorii îi îndemnau pe oameni să o îmbrățișeze – o revitalizare a scopului inițial al fondării Americii, care ar fi, așa cum explica Lincoln în 1858, „să readucă acest guvern înapoi la rolul pe care autorii Constituției i l-au atribuit inițial“.

Această nouă naștere este sarcina pe care o are fiecare generație de americani. Prin ea, ne găsim drumul înapoi nu doar spre Lincoln, ci spre democrație. Ne întoarcem la demnitatea unei ființe umane care poate sta dreaptă în fața Creatorului său, fără intervenția vreunei autocrații sau prinț, cu mâinile întinse către natură și Dumnezeul ei, și către ceilalți.

Când vom face acest lucru, umbra celor pe care Lincoln i-a onorat la Gettysburg ne va îmbrățișa, în timp ce soarele va străluci din nou asupra guvernării poporului, de către popor, pentru popor.

Traducere și adaptare
Tribuna.US