Voluntarii româno-americani care au luptat în Primul Război Mondial

Marele Război aprodus o deflagrație la nivel mondial odată cu antrenarea forțelor militare în disputarea puterii și stabilirea unei noi ordini. Numărul victimelor a atins aproape 20 de milioane de oameni – soldați și civili.

Primul Război Mondial a fost declanșat în Europa; a început pe 28 iulie 1914 și a durat până pe 11 noiembrie 1918. Pretextul izbucnirii războiul a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, de către un naționalist sârb, pe 28 iunie 1914, la Sarajevo. Oamenii care au pornit la luptă în august 1914 credeau că războiul va dura câteva săptămâni sau, cel mult, câteva luni. Puțini au prevăzut dezastrul care avea să schilodească Europa în următorii patru ani și să implice întreg mapamondul.

Anunțat de o serie de crize politico-diplomatice sau de scurte războaie care s-au desfășurat în primul deceniu al secolului 20, Marele Război a avut la origine o multitudine de cauze, precum formarea unor alianțe politico-militare cum ar fi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia) și Antanta (Franța, Rusia și Anglia, cărora aveau să li se adauge România și Italia), dorința Germaniei de „a avea un loc sub soare”, înțelegând prin aceasta nemulțumirile sale legate de coloniile din Africa (majoritatea deținute de Anglia și Franța), precum și ambiția sa de a continua să fie hegemonul Europei.

Rolul României în Primul Război Mondial

La momentul izbucnirii războiului, România se declara neutră. România nu deținea o armată bine pregătită. Principala cauză care a atras România în război a fost dorința de a îi elibera pe românii din Transilvania, Banat și Bucovina de sub stăpânirea austro-ungară. A decis să intre în război de partea Antantei – alianță formată din Serbia, Rusia, Franța, Belgia, Marea Britanie, Muntenegru, Japonia, Egipt, Italia, Portugalia, SUA, Panama, România, Cuba, Grecia, Tailanda, Liberia, China, Brazilia, Guatemala, Nicaragua, Costa Rica, Haiti, Honduras, Bolivia, Republica Dominicană, Peru, Uruguay, Ecuador și San Marino.

Voluntarii români din America în Primul Război Mondial

Ajunși nu demult pe pământurile americane, românii din Ohio au format un batalion de voluntari care să lupte pentru Statele Unite ale Americii în Primul Război Mondial, motivați de ideea măreață de libertate a românilor aflați sub stăpânirea austro-ungarilor.

Potrivit lui Titus Podea, doctor în economie, născut în Youngstown, Ohio în 1912, aproximativ 17.000 de româno-americani s-au înrolat în armata Statele Unite ale Americii pentru a lupta în Marele Război de partea Antantei.

Începând cu luna aprilie 1917, a existat un efort diplomatic susținut de statul român prin intermediul unei misiuni pe teritoriul american, de înființare a unei unități militare cu specific etnic românesc. Eforturile au fost continuate și în 1918, dar acordul politic al administrației Statelor Unite a fost dat cu foarte puțin timp înainte de încheierea luptelor de pe Frontul de Vest, ceea ce a făcut inițiativa să devină inoperantă.

Deși fără succesul scontat, activitatea misiunii a reușit însă să intensifice înrolările românilor în armatele Statelor Unite și Canadei și să contribuie la întărirea pozițiilor politice ale României după război.

Planul concret de creare a unei unități românești în Statele Unite prezentat de Misiunea română ministrului de război Newton Baker, a cuprins următoarele: alcătuirea cu etnici români voluntari din Ardeal, Banat și Bucovina, care nu sunt cetățeni americani, a unei unități cu numele de „Batalionul românesc” sau „Brigada Românească”.

Corpul ofițerilor ar fi urmat să fie american, sau – în funcție de dorința autorităților, ardelenesc, iar subofițerii ar fi urmat să fie români. Limba de comandă ar fi urmat să fie engleza. O propunere similară a fost prezentată și ambasadorului Franței la Washington, Jules Jusserand, din partea căruia însă nu a venit un răspuns favorabil.

Atitudinea autorităților franceze a fost ambiguă în ceea ce privește sprijinul acordat demersului românesc în America. În pofida efortului unor diplomați francezi de a sprijini această cauză, poziția guvernului francez a fost aceea de a rezerva tonajul vaselor americane de transport pentru trupe americane.

Eforturile delegației de a obține înființarea a unei unități militare românești au eșuat, dar au reușit în schimb să intensifice înrolările românilor în Armata Statelor Unite ale Americii. O parte dintre voluntari au trecut granița în Canada și s-au înrolat în trupele canadiene, sub drapel britanic.

Totalul voluntarilor români din SUA care a ajuns până la urmă să lupte pe pământ francez a fost de aproximativ 5.000. Prin discursurile sale, preotul Vasile Lucaciu a determinat un număr semnificativ de români să se înroleze în armata americană.

În 1918 un grup de tineri români ardeleni, împreună cu protopopul Ioan Podea din Youngstown, Ohio, au reușit să formeze o unitate militară de dimensiunea unei companii, devenită mai târziu Bateria 112 mortiere și formată numai din voluntari români pentru Armata Română.

Românii din Youngstown, Ohio, care s-au înrolat în armata SUA, Compania C, Regimentul 10, au fost: Ioan Orbu (Vărd, Sibiu), Gheorghe Dragoman ( Cârțișoara, Sibiu), Mihăilă Moldovan (Bratfalău, Bistrița Năsăud), Tudor Ferezan (Dipșa, Bistrița Năsăud), Ioan Drăghiciu (Șona, Alba), Petru Tătar (Ciceu, Harghita), Gheorghe Șerban (Săsăuș, Sibiu), Ioan Lupu (Răhău, Alba), Ioan Curtean (Archita, Mureș), Emilian Novac (Șona, Alba), Ioan Cuc (Caltvaser, Sibiu), Simeon Brad (Ciugud, Alba).

Alți 11 tineri români din orașul Struthers, Ohio, care s-au înrolat în armata SUA au fost:
Toader Mărginean (Crăciunel, Harghita), Ioan Mărginean (Crăciunel, Harghita), Ioan V. Mărginean (Crăciunel, Harghita), Vasilică Pandrea (Făget, Timiș), Toader Popa (Făget, Timiș), Ioan Blaga (Chesler, Sibiu), Ioan Todoran (Chesler, Sibiu), Ioan Chiriac (Chesler, Sibiu), Ioan Suciu (Lodroman, Alba), Ioan Tuluș (Lodroman, Alba), Nicolae Tarnu (Tăuni, Alba).

Refuzând propunerea de creare a unei unităţi cu specific naţional românesc, autorităţile americane au prezentat argumentul creării unei armate unitare, care să sporească eforturile de asimilare a imigranţilor într-o mare naţiune americană. În calcul însă au fost luate atât evitarea creării unui precedent care ar fi putut fi urmat şi de alte naţionalităţi, cât şi politica Antantei, care dorea la acel moment alimentarea nemulţumirilor naţionalităţilor din Austro-Ungaria cu scopul de a exercita presiuni asupra ei, dar fară a o dezmembra, astfel încât să o poată desprinde de Imperiul German.

În perioada iulie-octombrie 1918, eforturile pentru crearea unei unităţi militare formată din voluntari transilvăneni au fost reluate. Mult prea târziu, într-un moment în care înfrângerea Austro-Ungariei a fost totală şi dezmembrarea acesteia inevitabilă, pe 6 noiembrie preşedintele Woodrow Wilson printr-o telegramă îşi dădea acordul pentru aceasta, dar câteva zile mai târziu, pe 11 noiembrie s-a semnat Armistiţiul de la Compiègne dintre Imperiul German şi puterile Antantei, care a pus capăt Primului Război Mondial pe frontul de vest.

Tribuna.US

Articol publicat și în ediția tipărită nr. 412 (15 aprilie 2023)