HomeActualități Românești

Washington DC | Concert extraordinar pentru celebrarea libertății religioase, susținut de DRP. Un omagiu al României pentru America

Washington DC | Concert extraordinar pentru celebrarea libertății religioase, susținut de DRP. Un omagiu al României pentru America

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Opera Națională București și Asociația „Procred Music”, împreună cu Asociația pentru Promovarea Copii

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Opera Națională București și Asociația „Procred Music”, împreună cu Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România (A.P.C.T.T.R.), cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni,  organizează un concert extraordinar în capitala SUA, Washington DC, pentru a celebra libertatea religioasă.

Concertul va avea loc la Kennedy Center din Washington DC, în data de 10 septembrie 2023, începând cu ora 4 pm (ora SUA) / ora 23:00 (ora României) și va fi transmis LIVE de canalul de televiziune Antena 3 CNN și online.

Concertul realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, va reuni 141 de artiști excepționali precum: Orchestra Simfonică a Operei Naționale București, Orchestra și Corul “Procred”, dirijori: Daniel Jinga, Andrei Tudor, George Natsis și Simona Strungaru și soliști: Irina Baianț, Luminița Anghel, Nico Matei, Alexandra Crișan, Nick Casciaro, Kurt Davies și Remus Alăzăroae.

„Evenimentul este un demers de solidaritate și libertate, menit să întărească relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii, să sprijine comunitățile românești din SUA și să promoveze valorile culturale și spirituale ale României”, se arată în comunicatul Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara țării.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0