Omul de afaceri, fostul candidat la primăria Chicago și potențial candidat pentru Senatul Statelor Unite, Willie Wilson, s-a alăturat duminica trecută
Omul de afaceri, fostul candidat la primăria Chicago și potențial candidat pentru Senatul Statelor Unite, Willie Wilson, s-a alăturat duminica trecută membrilor Bisericii Penticostale Române Philadelphia din Chicago, pentru o slujbă religioasă în persoană, sfidând ordinul de izolare la domiciliu emis de Guv. JB Pritzker.
Biserica Philadelphia a ținut o slujbă de 90 de minute cu prezența a 80 de persoane, potrivit Pastorului Florin T. Cîmpean. Este, cel puțin, cea de-a treia biserică din Chicago – alături de bisericile din Albany Park și Belmont Cragin – care ignoră ordinul executiv abuziv al guvernatorului care limitează adunările religioase la cel mult 10 persoane.
Biserica Română Philadelphia a ținut 47 de servicii online de când ordinul executiv de izolare la domiciliu a intrat în vigoare, însă Pastorul Cîmpean spune că a fost inspirat să țină o slujbă în persoană după ce membrii bisericii au spus că au nevoie de susținere spirituală în timpul pandemiei.
Wilson a fost invitat ca vorbitor principal.
„Sunt foarte bucuros să fiu aici. Mă simt ca James Brown, cântărețul. Mă simt bine. să vă încurajez să-l puneți pe Dumnezeu pe primul loc. Indiferent de cât de greu va fi, rămâneți cu Dumnezeu”.
În cuvântarea sa, Wilson a apărat biserica și a lăudat măsurile de distanțare socială introduse în clădire. I-a rugat pe oameni, de asemenea, să se roage pentru politicienii precum Pritzker și primarul Lori Lightfoot.
„Chiar și cu privire la dușmanii noștri, Doamne, ne-ai învățat să-i iubim”, a spus Wilson.
Duminică a marcat prima slujbă în persoană a Bisericii Philadelphia din 19 martie.
„Unula dintre membrii noștri a fost supus unor tratamente cu ventilație pentru virus și ne-am asigurat că se poate conecta la serviciile noastre online în fiecare seară, în timp ce era bolnavă și după ce și-a revenit. Biserica este esențială pentru oamenii ca ea”, a afirmat Pastorul Cîmpean.
„Am avut locuri libere limitate și ne-am asigurat că persoanele care au participat la slujbă au fost sub 65 de ani și sănătoase. Am cerut politicos personalului medical să nu participe la slujbă. Cred că am luat măsurile de totală siguranță”, a completat Pastorul Cîmpean.
Oficialii orașului și-au intensificat eforturile pentru a încerca în mod discriminatoriu să descurajeze bisericile să se adune în persoană, inclusiv prin interdicții de parcare și amenzi.
Parcarea stradală pe mai multe zone din jurul Bisericii Philadelphia a fost blocată duminică, între orele 7-21, pentru a încerca să descurajeze oamenii să participe la slujbă. Dar biserica are propria parcare și a putut acomoda cu ușurință numărul de persoane care au participat la slujbă.
În final, și Biserica Philadelphia a fost amendată de primăria orașului Chicago, practic pedepsită pentru că a organizat o slujbă religioasă în deplină siguranță, cu măsuri de distanțare socială și de igienă identice cu toate celelalte entități comerciale și non-comerciale care operează cu mult mai multe persoane decât Biserica Philadelphia.
Abuzurile și atitudinea discriminatorie ale administrației orașului Chicago și ale guvernatorului statului Illinois continuă, în ciuda protecției religioase conferite direct bisericilor și credincioșilor de Primul Amendament.
Tribuna.US
COMMENTS