Ziua în care la Teheran va exista o stradă cu numele lui Trump

Thomas L. Friedman, de la The New York Times, a făcut o analiză a crizei actuale generată de uciderea, de către SUA, a omului numărul doi, ca importanță, din Iran. Friedman consideră că era, de fapt, „cel mai prost strateg” pe care îl putea avea această țară.

Soleimani construia un imperiu, dar a îngropat Iranul. Într-o zi s-ar putea ca o stradă din Teheran să poarte numele lui Trump. De ce? Pentru că Trump tocmai a ordonat asasinarea celui mai prost și mai supraestimat strateg din Orientul Mijlociu: general maior Qassim Soleimani, consideră Thomas L. Friedman, în articolul Trump Kills Iran’s Most Overrated Warrior.

„Gândiți-vă la greșelile făcute de acest tip. În 2015, Statele Unite și marile puteri europene au convenit să ridice practic toate sancțiunile lor asupra Iranului, multe datând din 1979, iar Iranul trebuia să renunțe la programul de arme nucleare pentru doar 15 ani, păstrând totuși dreptul de a avea un program nuclear civil. A fost o mare afacere pentru Iran. Economia sa a crescut cu peste 12% în anul următor. Și ce a făcut Soleimani cu această oportunitate?

El și liderul suprem al Iranului au lansat un proiect imperial regional agresiv care a făcut ca Iranul și reprezentanții săi să controleze de facto puterea din Beirut, Damasc, Bagdad și Sana. Acest lucru i-a iritat pe aliații americanilor din lumea arabă sunnită și Israel și a forțat Administrația Trump să răspundă.

Însuși Trump era dornic să se retragă din oricare tratat încheiat de președintele Obama, așa că a ieșit din acordul nuclear și a impus sancțiuni petroliere Iranului, care au redus economia iraniană cu aproape 10% și a crescut rata șomajului la peste 16%.

Toate acestea pentru plăcerea de a spune că Teheran face jocurile în Beirut, Damasc, Bagdad și Sana. Care a fost exact al doilea premiu?

Întrucât regimul din Teheran a fost puternic privat de fonduri, ayatollahii au fost nevoiți să crească prețurile benzinei, declanșând proteste interne masive. Acest lucru a necesitat o reacție agresivă a clericilor iranieni împotriva propriului popor, care a dus la arestarea a mii de persoane și uciderea altora, slăbind în continuare legitimitatea regimului.

Apoi domnul «geniu militar» Soleimani a decis că, după ce a susținut regimul președintelui Bashar al-Assad în Siria și a ajutat la uciderea a 500.000 de sirieni în acest proces, el poate trece la faza următoare, aceea de a pune presiune directă pe Israel. A făcut acest lucru încercând să transfere rachete ghidate, de precizie, din Iran către forțele pe care le controla în Liban și Siria.

Dar Soleimani a descoperit că lupta cu Israelului – ce dispune de forță aeriană, combinată cu forțele speciale, serviciile secrete și unitățile cyber – nu e ca lupta cu Nusra sau cu Statul Islamic. Israelienii i-au lovit din greu, trimițând o mulțime de iranieni acasă, din Siria, în coșciuge și izgonind milițiile proiraniene cât mai departe în vestul Irakului.

Într-adevăr, serviciile secrete israeliene au penetrat atât de bine forțele Quds ale lui Soleimani și milițiilor sale, încât, dacă un avion cu muniții de precizie ateriza în Siria la ora 17:00, forța aeriană israeliană îl distrugea până la 17:30.

Oamenii lui Soleimani erau ca peștii într-un butoi. Dacă Iranul ar avea o presă liberă și un parlament real, generalul ar fi fost concediat pentru colosal de proasta gestionare a situației.

Dar lui Soleimani îi mergea din ce în ce mai bine. Sau, de fapt, mai rău.

Mulți spun că el a condus lupta împotriva Statului Islamic din Irak, în alianță tacită cu America. Ei bine, este adevărat. Dar ceea ce omit aceștia este faptul că Soleimani și Iranul, prin oamenii înșirați prin tot Irakul, au ajutat la înființarea Statului Islamic în primul rând.

Soleimani și oamenii săi din forțele Quds l-au împins pe premierul șiit irakian Nuri Kamal al-Maliki să-i dea afară pe suniți din guvernul și armata irakiană, să nu mai plătească salariile soldaților suniți, să omoare și să aresteze un număr mare de protestatari suniți pașnici și, în general, să transforme Irakul într-un stat sectar dominat de șiiți.

Statul islamic a fost contrareacția.

În cele din urmă, proiectul lui Soleimani de a transforma Iranul în puterea imperială din Orientul Mijlociu a transformat țara în cea mai urâtă putere din Orientul Mijlociu în rândul tinerilor, a forțele pro-democrație în creștere – atât suniți, cât și șiiti – în Liban, Siria și Irak.

Așa cum a subliniat politicianul iraniano-american Ray Takeyh într-un eseu înțelept în Politico, în ultimii ani, «Soleimani a început să extindă frontierele imperiale ale Iranului».

«Pentru prima dată în istoria sa, Iranul a devenit o adevărată putere regională, întinzându-și influența de la malurile Mediteranei până la Golful Persic. Soleimani a înțeles că perșii nu vor fi dispuși să moară pe câmpurile de luptă îndepărtate de dragul arabilor, așa că s-a concentrat pe recrutarea arabilor și afganilor ca forțe auxiliare. S-a lăudat adesea că poate crea o miliție în scurt timp pe care să o opună diferiților dușmani ai Iranului.»

Tocmai acele forțe auxiliare ale lui Soleimani – Hezbollah în Liban și Siria, Forțele Populare de Mobilizare în Irak și Huti în Yemen – au creat «stat șiite în stat», pro-iraniene, în toate aceste țări. Și tocmai aceste «state» din interior au contribuit la împiedicarea cooperării dintre aceste țări, au încurajat corupția masivă și au împiedicat aceste țări să dezvolte infrastructură – școli, drumuri, electricitate.

Și, prin urmare, Soleimani și acoliții săi – «împărații» lui din Liban, Siria și Irak – au ajuns să fie văzuți și urâți din ce în ce mai mult ca puteri imperiale în regiune, chiar mai mult decât America lui Trump. Acest lucru a declanșat mișcări populare, autentice, democratice, de jos în sus, în Liban și Irak, care au implicat suniți și șiiți, și care și-au dat mâna pentru a cere o guvernare democratică non-coruptă, nesectară.

La 27 noiembrie, șiiții irakieni – da, și șiiții irakieni – au incendiat Consulatul iranian din Najaf, Irak, eliminând steagul iranian de pe clădire și punând un steag irakian în locul acestuia.

Asta după ce, în septembrie 2018, șiiții irakieni au dat foc clădirii Consulatului iranian la Basra, condamnând amestecul Iranului în politica irakiană.

Întregul «protest» împotriva ansamblului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bagdad de săptămâna trecută a fost aproape sigur o operațiune organizată de Soleimani pentru a arăta ca și cum irakienii ar fi vrut să dea afară forțele americane. De fapt, protestatarii au fost plătiți de milițiile proiraniene. Nimeni din Bagdad nu a fost păcălit de asta.

Într-un fel, este ceea ce l-a ucis pe Soleimani. Ca să-și acopere eșecurile din Irak, a decis să-i provoace pe americani acolo, bombardându-le bazele, în speranța că aceștia vor reacționa în forță, vor ucide irakieni și astfel îi va întoarce împotriva Statelor Unite. Trump, în loc să apuce această momeală, l-a ucis pe Soleimani.

Nu am idee dacă acest lucru a fost înțelept sau care vor fi implicațiile pe termen lung. Dar iată două lucruri pe care le știu despre Orientul Mijlociu.

În primul rând, de multe ori în Orientul Mijlociu, opusul «răului» nu este «binele». Opusul răului se dovedește a fi «dezordine». Doar pentru că elimini un actor cu adevărat rău ca Soleimani nu te face un actor bun. Nu produci neapărat o schimbare în bine a politicii, în urma unei astfel de acțiuni.

Soleimani face parte dintr-un sistem numit Revoluția Islamică din Iran. Această revoluție a folosit banii din petrol și violența pentru a rămâne la putere din 1979 – și aceasta este tragedia Iranului, o tragedie pe care moartea unui general iranian nu o va schimba.

Iranul de astăzi este moștenitorul unei mari civilizații și căminul unui popor extrem de talentat și al unei culturi semnificative. Oriunde pleacă în lume astăzi iranienii, prosperă ca oameni de știință, medici, artiști, scriitori și producători de film – cu excepția Republicii Islamice Iran, ale cărei cele mai renumite exporturi sunt șahizii sinucigași, cyberterorismul și conducătorii milițiilor auxiliare.

Simplul fapt că Soleimani a fost cel mai cunoscut iranian din regiune vorbește de la sine despre nulitatea deplină a acestui regim și despre modul în care a irosit viața a două generații de iranieni căutând demnitate în toate locurile greșite și în toate modurile greșite.

Celălalt lucru pe care îl știu este că în Orientul Mijlociu toată politica importantă se întâmplă «în dimineața de după dimineața de după».

Da, în zilele următoare vor avea loc proteste zgomotoase în Iran, arderea steagurilor americane și multe jeliri ale «martirului». Dimineața de după dimineața de după?

Vor fi o mie de dispute verbale în Iran, despre care nu se va spune nimic. Acestea vor fi despre parodia care este propriul guvern și despre modul în care a risipit o mare parte din bogăția și talentul Iranului într-un proiect imperial care a făcut ca țara să fie urâtă în Orientul Mijlociu.

Și da, în dimineața următoare, aliații arabi suniți ai Americii vor sărbători în liniște moartea lui Soleimani, dar nu trebuie să uităm niciodată că disfuncția regimurilor arabe sunite – lipsa lor de libertate, de educație modernă și opresiunea asupra femeilor – este ceea ce le-a făcut atât de vulnerabile, încât Iranul a fost capabil să le preia din interior prin forțele auxiliare.

Scriu aceste rânduri în timp ce zbor peste Noua Zeelandă, unde fumul din pădurile aprinse la 4.000 de mile distanță, în estul Australiei, poate fi văzut și simțit. Mama Natură nu știe numele lui Soleimani, dar tot Orientul Mijlociu și lumea arabă va cunoaște numele ei.

Pentru că Orientul Mijlociu, în special Iranul, devine o zonă de dezastru de mediu – cu resurse de apă puține, cu deșertificare în creștere și suprapopulare. Dacă guvernele nu încetează lupta și nu se reunesc pentru a construi rezistența împotriva schimbărilor climatice – mai degrabă decât să celebreze și să-și promoveze fraudele militare, cucerirea unor state eșuate, pe care le îngroapă și mai tare – toți vor fi condamnați.

Newsweek România