Un nou raport arată că politicile democrate din orașe și districte sunt responsabile pentru creșterea ratei infracționalității în statele republicane
Un nou raport arată că politicile democrate din orașe și districte sunt responsabile pentru creșterea ratei infracționalității în statele republicane din care fac parte, analizează Samantha Aschieris pentru Daily Signal.
Fundația Heritage a publicat recent un raport de 19 pagini intitulat „The Blue City Murder Problem“ (Problema crimelor din orașele democrate), care include o analiză a datelor privind infracționalitatea și explorează cine este responsabil pentru creșterea ratei acesteia pe întreg teritoriul SUA.
„Adepții Stângii știu că politicile lor indulgente față de infractori au făcut ravagii în orașele în care le-au implementat“, au scris în raport autorii Charles Stimson, Zack Smith și Kevin D. Dayaratna, cercetători în cadrul Edwin Meese III Center for Judicial and Legal Studies al Heritage Foundation.
Autorii au continuat:
„Nu este greu de înțeles de ce ‘reformele’ precum eliminarea cauțiunii în numerar, tăierea fondurilor poliției, refuzul de a urmări penal categorii întregi de infracțiuni, eliberarea anticipată din închisoare a mii de infractori condamnați, reducerea semnificativă a populației din penitenciare și alte idei ‘progresiste’ au dus la creșteri masive ale cifrei infracțiunilor – în special a celor violente, inclusiv a crimelor – în comunitățile în care cei de stânga le-au implementat“.
În iunie 2022, pe primele trei locuri în lista orașelor cu cele mai mari rate ale criminalității se situa Chicago, cu 304 omucideri, Philadelphia, cu 240 de omucideri, și New York, cu 197 de omucideri, se precizează în raport.
Raportul a evidențiat, de asemenea, că în iunie 2022, 27 dintre primele 30 de orașe cu cele mai mari rate ale infracționalității erau conduse de primari democrați, cu excepția orașelor Lexington, Kentucky, și Jacksonville, Florida, care au primari republicani, și Las Vegas, unde primarul este independent.
Mai specific, 14 dintre cele 30 de orașe în care se înregistrează cele mai multe crime au „procurori corupți, susținuți sau inspirați de ideologia lui George Soros“, se menționează în raport.
Printre acești procurori se numără:
Procurorul districtului New Orleans, Jason Williams
Procurorul districtual din Milwaukee, John T. Chisholm
Marilyn Mosby, procurorul general al orașului Baltimore
Procurorul de circuit din St. Louis, Kim Gardner
Procurorul districtual din Philadelphia, Larry Krasner
Procurorul districtului Cook, Illinois, Kim Foxx
Citește și Starbucks închide 16 cafenele în orașe democrate, invocând infracționalitatea ridicată
„În aceste 30 de orașe au avut loc 2.554 de omucideri până în iunie 2022. În cele 14 orașe cu procurori corupți susținuți de Soros au avut loc 1.752 de omucideri, reprezentând 68% din totalul de omucideri din cele 30 de orașe americane aflate pe listă“, se arată în raport.
Raportul a fost redactat ca răspuns la un alt raport publicat în martie, intitulat „The Red State Murder Problem“ (Problema crimelor din statele republicane), realizat de Third Way, care este „un grup de reflecție la nivel național ce promovează ideile moderne de centru-stânga“, potrivit site-ului său.
„Când eliminați orașele infestate de infracționalitate și cu mare număr de omucideri din statisticile privind criminalitatea în stat prezentate în studiul Third Way, rata crimelor din acel stat scade drastic, anulând concluziile lor și expunând analiza ca ceea ce este cu adevărat: o încercare fățișă de proiecție politică deghizată sub titlul de ‘studiu’“, se precizează în raportul Fundației Heritage.
În timpul unei recente apariții la CNN, fostul secretar de stat Hillary Clinton declara că statele conduse de republicani au „cele mai ridicate niveluri de infracționalitate“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS