HomeActualități Americane

5 schimbări majore adoptate de Musk după preluarea Twitter

5 schimbări majore adoptate de Musk după preluarea Twitter

Au circulat atât de multe zvonuri privind schimbările de la Twitter de când Musk a preluat oficial controlul companiei, încât nu e de mirare că lumea

Au circulat atât de multe zvonuri privind schimbările de la Twitter de când Musk a preluat oficial controlul companiei, încât nu e de mirare că lumea e confuză sau nu are habar ce se întâmplă în birourile gigantulului social media, analizează George Upper pentru Western Journal.

Recent, Fox Business a alcătuit o listă cu „cele mai importante cinci demersuri pe care cel mai bogat om din lume“ le-a implementat sau și-a anunțat cel puțin intenția de a le pune în practică în viitorul apropiat, care ar trebui să îi ajute pe toți cei curioși să fie la curent cu situația actuală de la Twitter.

De îndată ce a preluat frâiele, Musk a concediat o serie de oficiali de nivel înalt de la Twitter. Printre aceștia s-au numărat Parag Agrawal și Ned Segal, directorul general și, respectiv, directorul financiar.

De asemenea, Musk i-a concediat pe Sean Edgett, consilier general, și pe Vijaya Gadde, director de politici în cadrul companiei.

Gadde a avut un rol-cheie în suspendarea accesului lui Trump pe platformă în 2021, deși la acea vreme era președintele în exercițiu al Statelor Unite.

Ea a avut un rol important și în cenzurarea știrilor privind afacerile dubioase ale lui Hunter Biden în China și Ucraina, în săptămânile dinaintea alegerilor din 2020, în care Joe Biden îl confrunta pe Trump.

În ziua semnării actelor, pentru a se asigura că nimic din produsul Twitter nu se schimbă înainte de finalizarea vânzării, inginerilor de software ai companiei li s-a interzis accesul la modificarea codului-sursă al Twitter.

Compania a implementat aceeași restricție și în aprilie, când a fost anunțată inițial vânzarea.

Musk a adus, de asemenea, inginerii de la Tesla pentru a analiza respectivul cod și a recomanda posibile modificări.

Tweet-urile publicate ulterior de fondatorul Tesla și SpaceX păreau să indice că Musk ar fi interesat de o eventuală competiție cu TikTok, controversata rețea de conținut video de scurt metraj care a crescut vertiginos în popularitate în ultimii doi ani.

Primul indiciu a fost o postare pe această temă, în care Musk a publicat un sondaj în care le adresa o întrebare simplă celor 112 milioane de urmăritori ai săi:

„Vreți să revină aplicația Vine?“

Vine, o aplicație de partajare de videoclipuri care a apărut înainte de TikTok, a fost cumpărată de Twitter în 2012, dar în cele din urmă s-a renunțat la ea, după cum a relatat recent CNBC. Asta înseamnă că decizia relansării ei îi aparține acum lui Musk, dacă dorește să o facă.

La scurt timp după postarea cu sondajul Vine, Musk și-a întrebat urmăritorii cum ar putea deveni aceasta o aplicație mai bună decât TikTok, generând zvonuri că Musk ar pregăti încă ceva în spațiul social media.

Citește și Elon Musk limitează capacitatea angajaților Twitter de a cenzura utilizatorii

Apoi, s-a anunțat că Musk a dizolvat consiliul de administrație al Twitter.

Actele depuse la Securities and Exchange Commission privind achiziționarea companiei Twitter i-au permis lui Musk să dizolve consiliul de administrație al Twitter, oferindu-i puterea supremă de a angaja, concedia și trasa noua direcție a Twitter spre ceea ce Musk a promis că va deveni cu adevărat o platformă ce permite libera exprimare.

Ulterior, Musk a scris pe Twitter că acțiunea era „doar temporară“.

În cele din urmă, două anunțuri făcute săptămâna trecută par să reveleze o parte din planul lui Musk cu privire la viitoarea direcție a Twitter, acesta anunțându-și intenția de a revizui procesele de moderare a conținutului și de verificare a utilizatorilor platformei.

„Twitter nu va permite revenirea pe platformă a persoanelor cărora le-a fost interzis accesul pentru că au încălcat regulile Twitter până când nu vom avea o procedură clară pe această temă, lucru care va mai dura cel puțin câteva săptămâni“.

„Comisia de moderare a conținutului Twitter va include reprezentanți ale unor grupări cu opinii divergente, printre care se vor număra cu siguranță comunitatea pentru drepturile civile și grupurile care se confruntă cu violență alimentată de ură“.

Bineînțeles că reacția față de toate aceste schimbări și propuneri a fost mixtă. În decurs de o săptămână, mai mulți utilizatori renumiți ai Twitter și-au șters conturile sau au amenințat că o vor face.

Cu siguranță, Musk nu și-a terminat încă de implementat ideile, iar în zilele și săptămânile următoare sunt așteptate și alte schimbări în ceea ce privește Twitter.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0