HomeActualități Românești

Acord România-SUA: Românii care au lucrat și în SUA vor putea cumula perioadele pentru pensie

Acord România-SUA: Românii care au lucrat și în SUA vor putea cumula perioadele pentru pensie

România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia, prin semnarea ce

România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia, prin semnarea celor două documente de către ministrul Muncii, Marius Budăi, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în cadrul unei ceremonii desfăşurate joi.

Ministrul Muncii a subliniat că semnarea Acordului de securitate socială între România şi SUA reprezintă încununarea unor demersuri ale ambelor administraţii, în beneficiul cetăţenilor şi pentru o mai bună protecţie a drepturilor de securitate socială ale acestora.

„Avem o numeroasă comunitate de origine română în SUA, oameni care trăiesc şi muncesc acolo, care contribuie activ la dezvoltarea legăturilor dintre ţările noastre şi care se vor bucura să poată beneficia de prevederile unui astfel de Acord de securitate socială. Comunitatea românească din SUA a manifestat în repetate rânduri interesul pentru încheierea unui astfel de Acord şi iată că, astăzi, putem spune că împreună cu partenerii americani am reuşit să răspundem pozitiv acestor solicitări. Acordul în domeniul securităţii sociale urmăreşte să asigure continuitatea şi protecţia prestaţiilor şi drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state, prin posibilitatea totalizării perioadelor lucrate, atât în România, cât şi Statele Unite ale Americii în vederea deschiderii dreptului la pensie”, a declarat Marius Budăi.

El a adăugat că reglementarea cadrului juridic în domeniul securităţii sociale între cele două state, pe bază de coordonare, pentru întreaga perioadă permite, totodată, determinarea legislaţiei aplicabile în cazul lucrătorilor migranţi.

Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, a explicat că Acordul oferă beneficii reale şi tangibile.

„România şi Statele Unite ale Americii au o prietenie neclintită şi durabilă, întemeiată pe valori comune şi angajamente de lungă durată. Ea se dezvoltă cu fiecare pas pe care-l facem pentru a apropia popoarele noastre şi a le oferi beneficii reale şi tangibile. Semnarea acestui Acord în domeniul securităţii sociale face exact acest lucru. Acordurile în domeniul securităţii sociale protejează beneficiile celor care şi-au împărţit vieţile profesionale şi carierele între două ţări sau chiar mai multe. Cu siguranţă, nu este surprinzător că într-o lume mai interconectată şi mai globală decât oricând, numărul cetăţenilor ţărilor noastre care au făcut acest lucru creşte constant”, a afirmat Kathleen Kavalec.

Ea a adăugat că Acordul semnat între România şi SUA va permite celor două părţi să ia în considerare perioadele de cotizare din cealaltă ţară, pentru a dobândi dreptul la beneficii şi accesul la acestea.

„De acum înainte, accesul la beneficiile obţinute şi viaţa cetăţenilor ţărilor noastre, care au trăit pe două continente şi lucrează ori s-au pensionat, vor fi mult mai uşoare. Astăzi eliminăm îngrijorările privind dubla contribuţie de asigurări sociale şi ajutăm la prevenirea existenţei unor intervale în care persoane care au lucrat şi au avut contribuţii directe la ambele noastre naţiuni să nu fie supuse niciunei scheme de asigurări sociale”, a mai afirmat Kathleen Kavalec.

Procedurile pentru cumularea perioadelor lucrate în ambele ţări urmează a fi făcute publice de către Guvernul României.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0